Așteptare

[Ana-Maria Butuza]

Desculțe tălpi, pe nisip, răbdătoare,
așteaptă tăcute, pierdute vapoare.
Din ceață răsar, se apropie, pier,
pânze uitate pe un val efemer.

Urme rămân, dar spuma le spală,
tăcerea le-nghite, uitarea le-nșală.
În soare și-n noapte, doar vântul mai știe
speranțe pierdute pe o plajă pustie.

Și timpul apune sub pașii grăbiți,
călătorii de ieri, de azi, rătăciți.
Iar marea înghite și marea aduce
la țărm fără nume, un trup fără cruce.

Se stinge amurgul în valul ce crește,

lumina apune și umbra pășește.

În nisipul tău rece se-ascunde tăcut

un dor fără nume, un vis nevăzut.

[petrut dan]

Mi-a plăcut energia sugerată de mișcarea vapoarelor pe care în trei cuvinte ai redat-o atât de complex, chiar dacă degajă o anumită tristețe nu aș merge atât de departe până la cuvântul resemnare, mi-a plăcut, un poem reușit, drag! 

[Mick Lorem]

M-am simțit într-un pustiu legănat de valuri, interesant.

[Vasilisia Lazăr]

Frumos poem! Mi-a indus o stare pe care nu prea o pot exprima. Ceva între tristețe și deșertăciune.

[bolache alexandru]

Frumoase versuri!

[Stanescu Valentin]

Ana_Maria, fuga prin spaţii marine e-ncărcată de mister clipe ard în vânt şi pier -

într-o lungă aşteptare este dorul meu de tine...

                                                         în aşteptare (valentă)

                                                   în aşteptare

                                    prin timp mă plimb

                                                               iluzii

                                                             multe

                                                          schimb

 

                                                                      în aşteptare

                                                                      plin de tăceri

                                                                      împlinesc

                                                                      visul

                                                                      ieri

 

                                                în aşteptare

                                              margini tabu

                                                       pendulă

                                                             da şi

                                                                 nu

 

                                                                     în aşteptare

                                                                     când mi-e rău

                                                                     eu aud

                                                                     glasul

                                                                     tău...

Finalul poeziei aduce concluzia trăirii, aşteptarea ei ca o pendulă între cert şi incert: ’’În nisipul tău rece se-ascunde tăcut / un dor fără nume, un vis nevăzut.’’. Felicitări!

[Monica Pester]

O frumoasă transcendere în oniricul din noi . . .

Ana-Maria,

[Ana-Maria Butuza]

Domnule, Mihai Katin, vă mulțumesc pentru răbdarea cu care vă aplecați asupra textelor mele, deloc multe. 🙏

[gabriel cristea]

Minunat! Felicitări! 

[Ana-Maria Butuza]

Mulțumesc!🙏

[Mihai Katin]

Și timpul apune sub pașii grăbiți,
călătorii de ieri, de azi, rătăciți.
Iar marea înghite și marea aduce
la țărm fără nume, un trup fără cruce.  este  un catren  esential   al   unei   lirici  in care  timpul   uman  si  cel   al  nemarginirii  apelor  isi  cauta  conexiuni  si intelesuri,este  ceea  ce Eminescu   ne  transmite  cutremurator  de profund...