Tăcere

[Ana-Maria Butuza]

Mi-ai spus să tac
când și tu tăceai.
Voiai ca tăcerea
să fie adâncă.

Dar, de fiecare dată,
se găsea cineva,
altcineva,
să scurgă
prin crăpăturile
tăcerii noastre
neliniștitoare umbre.

Ceasul, bunăoară,
picura timp pe podea
cu tic-tac-uri umede
de urmele pașilor noștri,
prin secunde
la fel de rotunde,
de gemene.

Și atunci mă priveai enervat.
Dar eu nu am învățat să opresc timpul,
nici să frâng gâtul păsării
din copacul din fața casei,
care, între două clipe de tăcere,
țese aerul greu.

Nici gura lumii
n-am deprins să o închid.
„Nu te lua după ea”,
îmi spunea mamaie.
„Lasă-o să vorbească,
tu mergi mai departe.”

Dar tu nu.
Tu cereai
să se lase o tăcere perfectă
peste noi, peste lume,
peste vânt și peste cer,
pe pământ, sub pământ –
tăcere, tăcere, tăcere.

Să tăcem tăcerea
într-o liniște fără cuvinte,
să punem toate sunetele
pe silent,
cum e inima ta.
Însă a mea,
inima mea,
știe doar
… ineluctabilele bătăi.

[Vasilisia Lazăr]

Și mie îmi plac mult acele versuri citate de câteva ori în comentarii. Interesant și frumos întregul poem!

[Grig Salvan]

„Să tăcem tăcerea”, un paradox ce mi-a sărit în ochi „din prima”. Iar întregul poem dedicat tăcerii e interesant prin această absolutizare a tăcerii, profundă, deplină și revigorantă, o tăcere în care se pot regăsi, reîncărca și înflori sufletele. Din păcate acea tăcere supremă e mereu violată de sunete și zgomote ale lumii concrete din jurul nostru, până și ceasul la modul lui discret „sparge” tăcerea prin tic-tac-ul lui care ne măsoară viața cea efemeră.

[bolache alexandru]

O poezie despre suflet când tăcerea își cere tributul dar sufletul nu își găsește liniștea...

[Corneliu Neagu]

"Să tăcem tăcerea
într-o liniște fără cuvinte,

........................................

Însă a mea,
inima mea,
știe doar
… ineluctabilele bătăi." - poate de aceea m-am oprit aici să-mi exprim aprecierea pentru această poezie cu versuri frumos curgătoare...

[petrut dan]

Interesant acest îndemn la tăcere în doi , interesant și semnificativ, cu drag!

[Stanescu Valentin]

Ana-Maria, tăcerea este mama vorbelor, cum întunericul este izvorul luminii. Cum ai putea da importanţă vorbelor dacă nu ai avea dincolo de ele tăcerea? Cum ar fi ziua fără noapte? Chiar noaptea ne ajută cu un cer înstelat să înţelegem că nu am plecat... Chiar şi într-o noapte cu nori denşi tot mai distingi o umbră a închipuirii. Frumoasă trecere prin tăcere ai adus. Frumos ai spus: ’’ Să tăcem tăcerea / într-o liniște fără cuvinte,’’. Mulţumesc pentru tăcere! Îţi ofer nişte corali de tăcere, drept mulţumire pentru ’’Tăcere’’a ta!

                                                             Coralii de tăcere

 

                                Privindu-le ultimele raze de soare se sting în ochii tăi

                                apoi trec prin conul clipei spre coralii de tăcere

                                de unde răsare  lumina viselor.

 

                                În albastrul ochilor tăi se stinge lumina viselor

                                iar revărsarea zorilor izvorâtă din taina coralilor de tăcere

                                deschide cerul pentru zborul aripilor vieţii.

[Ana-Maria Butuza]

Mulțumesc, cu neîntreruptele bătăi de inimă!🙏

[Ada Nemescu]

Plină de simțire, scrierea ta! Aș spune că țipă tăcerea!

Este asurzitor acest strigăt de ajutor - sunt vie!  Pentru că tăcerea este un pic de moarte!

Frumoase versuri : nici să frâng gâtul păsării
din copacul din fața casei,
care, între două clipe de tăcere,
țese aerul greu.

Cu bucuria lecturii unor versuri trăite, aDa