eu și cu tine suntem două sfere translucide

potcoave de lumină efemere

ne înrudește coama nopții ce ne cântă în palme

raze de lună pe felii de cer

suntem copaci de umbră zilelor atinse

de întrebări mister și iluzorii aspirații

sau poduri suspendate peste o dunăre de clipe

miriapode cu suflete o mie și-un infinit de brațe

temeinic ancorate

tu și cu mine nu sângeram cuvinte

sub arcul de triumf

iar în chiuvetă…

se scutură duzii aerul este siropos

îți scriu pe șapte frunze de arțar

cu pletele pline de omizi rubiconde,

ce îmi devoră

sufletul culcat în iarbă,

dulce aureolă

șuier nopțile șubrede,

presar sare pe trotuarul fierbinte

cu inima învelită în staniol

tu-mi taci și râzi înainte

cele două sorți se rotesc ca la ultima

vară desculță

fluturi polenizează câmpul roșu de cuvinte

prin oraș circulă aburul poeziei,

sufletul meu…

îmi șterg de crinolina nopții

otrava scrisului cu gust de tei

transpiră prin toți porii sufletul

ce-mi crește-n palme ca o zi de ceară

la colț de lumi tu bei același vin neutru

cu buzunarul plin de ziare versuri iubiri și stații

scriu un prozopoem despre lumea

pe care o porți în pantofi

ai însingurat ferestre și am rătăcit

arborii lunii

doar tu ai cheile de la mansarda

unde femeia-poem

își dezbracă…

cuvintele sângerează rănite de echinocții

ca o balenă albă înghit mâna dreaptă

până la ultimul harpon

cu negru de fum scriu

pe scalpul neliniștilor mele

vocale își împart salturile cu delfinii

botul lor prelung

amestecă norii cu sentimente sărate

consoane ascunse în alge

miros a iarbă de mare

caracatița de sentimente a poetului

prinde vrăbii cenușii

cu pâinea zilelor în cioc

vino, flămândule, să te scrii pe valuri,

lup…

spumoasă este liniștea amiezii

o bei când ai legat stelele nopții

iar din carul-mare împarți vise în sandale

diminețile călărești cu zăbala înfiptă

în dinții de armăsar

nu-ți este foame de răsărit

nu-ți este sete de un apus

îți arde umbra aceea de inimă

seara te întorci cu fața spre un nor

și înghiți bob cu bob singurătățile de piatră

cal liber soarele nechează în ostrovul unde

crește liniștea pe…

se scaldă vrăbiile la cișmea, gureșe ca diminețile în lan

nu dormi ai părul plin de grauri

iar ochii, fluturi de o zi, sclipesc

dorm flori în glastre

ți-am așezat emoțiile în sertar tristeți de lună

albe spiralate vise



o barză construiește cuib tenace

ți-e somn în galbena câmpie?

cresc nori de praf se-aude pitpalacul

caișii gem de repetabila povară

îmi împletesc

din spice rogojini miroase-a crud a iarbă tăvălită

a mere-n…

nopțile își tremură genele

lacrimi de sulf ard vise imateriale

gura cerului înnoptează pe pielea mea

ca niște îmbrățișări într-o gară de nord

când dorul se dă în leagăn stelele își flutură

coama, cometa universului

sudul din mine îți cutremură liniștea care pescuiește

mă sorbi îmi știi pașii care nu dansează de două ori

te iubesc ca o sare de mare ca un delfin rotindu-se în zare

dar nu-mi scrie decât ca un soare între trei nori…

în casa cu balcoane roz șoarecii numără verile

pisica obeză gustă lenea parfumată își ascute ghearele

pe suflete dezordonate trage sertarele vieții cu o coadă stufoasă

și miorlăie de atâta singurătate de lux

cărțile au îngălbenit în copaci seva lor verde îmi migrează în sânge

arunc ghemotoacele/părăsită de toți îngerii/

și mă așez pe ordinea universală

sinceră ca un șoarece într-o bibliotecă

diminețile aleargă în parc și tac pe…

limpezisem cuvintele grele cu sare grunjoasă

mi le-am trimis în lumină/piper presărat

într-o casă/

de cuarț  de bazalt de timp disecat

piatra cuvintelor cine o arunca întâiul

macină foamea de sens

lumea aceea pestriță de consoane care se vând

într-un joc burlesc

delirul vocalelor

pliurile lor

rotunjimile imperfecte

nu se scriu decât cu umbra de suflet

care aspiră între două nopți cu trei luni…

Îți miroase pielea a soare,

A lupi suri plecați pe o mare,

Curcubeu de verde printre maci, 

Condor anotimpului când taci.

Ochii tăi se deschid ca un cer,

Poartă spre al lumii alb mister.

Îți apun stelele rar în far,

Herghelii ale nopții cu har.

Vocea pasului tău atinge nori.

Ai învățat ușor să și mori?

Iarba descântă la asfințit.

Ploaia pictează un răsărit.

Se scurge ora ca o…

Să-mi furi din roșul zilei sper

Culori de iarbă și de fum,

Când port tristeți să nu disper

Sau frâng din pom iubiri de scrum.

Miroase-a cer și-a veșnicii,

Se scurge timpul,ochi șerpesc,

Pictează macii largi câmpii,

Secunde șchioape-mi dăruiesc. 

Vitrina nopții-i la zenit,

Se-alintă luna-n lin amurg,

Sculptez emoții în granit

Cu brațul zilei demiurg.

Aleargă vântul spre…

oho ce sentimente-mi cad 

pe coapse sau pe zvelta gleznă

când de lumină mă dezbrac

în sfânta tăinuita beznă

se sting pe pielea-mi de sidef

toți îngerii de alb seduși

ehe ce verde crud imberb

îmi înflorește-n corcoduși

roiesc în plete corbi de timp

cu dor de alge și de mare

tresaltă sânii albi perfid

respiră norii aer sare

mi-aș spăla sufletul amorțit 

cu săpun de casă de Rusalii

să mă usture vederea sentimentelor

și să îmi simt oasele fragile

arcuindu-se în piept ca niște ramuri înflorind

în pământul sterp

când scria pensulele i se scuturau de păianjeni

gutuile își ascundeau rotunjimile printre file

se picta pe ea dezbrăcată de celebritatea singurătăților

amare ca styxul

iar el își lua fața de prim-solist îi plăcea să interpreteze

întotdeauna uvertura dar n-o ghicea în tristețile ei

așezate în valize

vara bea la cișmeaua singuratică precum un cuc 

orele își înfig unghiile patinate în rutină

răsar stele roșii pe felii de întuneric

tinerețea mea lacomă de partituri se scaldă în praful zilelor

/particule incolore cu accelerația la maxim/

antidragostea recrutează berze/fidelități cu aripi largi 

cât Kathmandu/

croim cu cerul pe umeri costumul de Don Quijote

dependenți de o altitudine a…

el tace

ca orele despletite de frustrări

cuvintele îi zboară spre sine 

într- o mișcare browniană 

mi-e dor de gustul cuvintelor nefardate

de zilele acelea înnoptate în carnea mea

/stilet perfid/

va mai tăcea la masa de sculptat

iubiri anorexice?

îmi beau pastila de multiplicat silabe

cu iarba unde șerpii își târăsc limbile bifurcate

inelarul strivit de malaxor îți face un semn palid

să nu taci între…

nu sunt un scrib lasciv de frunze efemere

eu mi-am setat conștiința să pescuiască nori

în monologul zilei de împrumut nu pierd

silabe scâlciate cu tocul lor subțire

îmi ticăie în piept

ca Iona prins în chit

îmi vreau la țărm corăbii

Am risipit mărgăritare-n ploaie

Și am privit cum salcia se-ndoaie

La mal de ape, de păduri, de cer...

Mai pot lumina soarelui s-o cer?

Jilave rânduri am trimis pe fluturi,

Polenul lumii tot să nu mi-l scuturi.

De se revarsă rîul în cascade,

Dansează licurici când luna scade.

Pe lacul unde nuferi albi plutesc

Răsună simfonii nepământesc.

Horesc, măiastrele,  ca-n vise

Pe iarba unde jocul se…

în camera aceea sordidă cu miros de oameni și șoareci

decupezi hârtie

ferestrele reflectă luna celor mai sărmane zile

când pâinea se împarte intre patru pereți

visezi cu aurora boreală lipită de carne

/husky rebel al nemărginirii albe/

ochii curăță picioare literelor

cu lacrimi de mir

icoana sclipește pe un perete

unde ți-ai scris ultimele silabe de dar

nu ucide foamea cuvintelor date la tipar

mai lasă un…

îmi este amar de verde -lumină

de sufletul cald ascuns în pantofi

bunica a stropit pe haine naftalină

și-a cumpărat zile de schimb sau sorți

dimineți cu ferestre deschise

perii înalți cu păienjeni pe ram

câini lătrând la lună stele dezlegate

cai cu copite tocite/iovi pe-un munte de sare/

departe