La umbră de Vezuviu... (scriitorului Ion Lazăr da Coza, in memoriam)

[Camelia Ardelean]

La umbră de Vezuviu-i agonie.

Un clopot plânge-n hohote la Coza –

În pieptul crucii murmură doar poza;

S-a mai deschis un hău în poezie.

 

Tristeţea-şi ia din mine supradoza.

Din cer se rupe-n pripă o fâşie,

Un vis planează lin spre veşnicie

Şi-n suflet moare grabnic tuberoza.

 

Pe slove curge veştedă tăcerea.

Chemări răsună, nimeni nu răspunde,

Povestea-i mai amară decât fierea –

 

Cărarea se măsoară în secunde

Din locu-n care pleci spre nicăierea;

În inimi sună lieduri muribunde.

*****************

Cu greu mi-am făcut curaj să deschid din nou porţile acestui site drag sufletului meu. Ştiu că nimic nu va mai fi la fel, niciodată, pentru că domnul da Coza era „sarea şi piperul” cenaclului, aşa cum doamna Lisia era/este „balsamul”! Avea o amprentă personală, un fel cu totul special în care comenta fiecare creaţie sau încercare literară la care poposea şi indiferent care era „verdictul”, opinia sa te înviora, îţi aducea zâmbetul pe buze sau te punea pe gânduri (atunci când era cazul), te aducea faţă în faţă cu tine însuţi.

Fac parte de peste 5 ani din acest cenaclu şi m-am ataşat de el, fiindcă, deşi suntem atât de diferiţi, ne leagă un scop comun: dragostea pentru scris şi pentru limba română. Am învăţat multe în acest timp şi mă consider o privilegiată că v-am cunoscut pe toţi, chiar şi numai virtual.

Domnul da Coza era o flacără vie, era liantul principal al acestui „angrenaj” numit „Însemne Culturale” şi nu mi-am închipuit niciodată că va „pleca” atât de curând; mi-l imaginam conducând cenaclul până la adânci bătrâneţi, la fel de hâtru şi de preocupat de dulcea limbă română, care îi era atât de dragă. De aceea, cu atât mai mare este dezamăgirea, tristeţea şi senzaţia de abandon, pe care le resimt acum.

Deşi l-am cunoscut mai mult ca poet, unul foarte bun, expresiv, original, cu „nerv”, ştiu că a fost şi un prozator/romancier de excepţie. Plecarea sa a lăsat un mare gol, nu doar în inimile noastre, ci şi în literatura română, domeniu în care mai putea să facă/scrie atâtea, dar... destinul a hotărât altfel, din păcate.

Sunt cu inima alături de doamna Lisia, îi doresc putere să treacă peste această mare încercare şi să-şi găsească liniştea sufletească, iar celui care şi-a înălţat zborul definitiv spre stele, să-i ţină Dumnezeu sufletul în Lumină! Şi nu în ultimul rând, noi, cei rămaşi pe corabia fără (unul dintre) cârmaci, să încercăm să ducem mai departe visul lui Ion Lazăr da Coza pe tărâmul slovelor, acolo unde el a slujit cu pasiune şi dăruire! Odihnă veşnică, dragul nostru mentor, nu te vom uita niciodată!

 

[Camelia Ardelean]

Mihaela Suciu, Tudor Cicu, Gabriel Cristea, Alex Bolache, Mariana Suciu: mulţumiri, de asemenea, pentru popas şi empatie! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Dragi prieteni, după ce am lăsat o perioadă clepsidra amintirilor să-şi cearnă clipele dureroase, dar şi pe cele plăcute, după ce am mai pierdut nişte prieteni dragi din lumea scriitorilor (şi nu numai), în urma cărora a rămas un (alt) gol dureros, revin alături de voi/dvs., pentru a ne continua împreună călătoria pe corabia "Însemnelor Culturale", dacă mă mai primiţi! Mulţumesc tuturor celor care aţi lăsat un semn sau un comentariu la versurile mele - modest omagiu celui plecat definitiv dintre noi! :-(

Dragă Ana, sunt întru totul de acord cu tine! Ne leagă multe lucruri, iar acum şi această durere, care sper să ne facă pe toţi mai puternici şi mai înţelepţi, să ne amintească să apreciem lucrurile/persoanele atunci când sunt încă alături de noi! Te îmbrăţişez!

Doamna Sofy, ceea ce rămâne în urma noastră este Cuvântul, iar domnul da Coza cu siguranţă nu va fi uitat; amprenta Cuvântului său este puternică, originală şi definitivă! Eu vă mulţumesc pentru că-mi împărtăşiţi tristeţea, pentru semn! Cu drag,

Dragă Valery, sper să fie aşa cum spui, iar domnul da Coza să considere acest sonet, din lumea umbrelor, unde este acum, demn de exigenţele sale! Mulţumesc! Cu prietenie,

Mulţumesc pentru empatie, Rădiţa Răpeanu! Eu cred că n-o să ne părăsească niciodată!... Cu drag,

Mulţumesc, Chris, te înţeleg perfect! :-(  Să încercăm să ne imaginăm că ne veghează de undeva, de sus... Aşa ne va fi mai uşor să intrăm pe site, să continuăm!... Cu drag,

Doamna Lisia, cuvintele dvs. mi-au atins sufletul! Şi eu aveam/am o mare simpatie şi admiraţie pentru familia (Lazăr) da Coza! Cred că niciodată nu vom putea accepta plecarea celor dragi de lângă noi, doar ne vom obişnui să trăim cu lipsa lor... :-((  Îmbrăţişări cu inima!

[Vasilisia Lazăr]

Cât de frumos ai scris, Camelia! Ce mândru ar fi fost Ion de tine! El te tachina, dar să știi că-ți prevedea un viitor literar luminos. Într-adevăr, nimic nu va mai fi la fel aici, dar măcar cât se poate să facem să continue acest cenaclu. Mulțumesc și pentru empatie, știu că-mi înțelegi durerea. Eu încă nu pot accepta plecarea lui. Nu știu dacă am să pot vreodată... 

[Chris]

foarte frumos d-na Camelia. si mie imi este foarte greu sa intru. :((((

[Rădița Răpeanu]

Am vibrat citind, am plâns și m-am rugat sufletului său să nu ne părăsească în cuget și simțiri! Te iubim da Coza, 

[Valeria Merca]

Încântată, Camelia! Dragul da Coza s-a bucurat citind sonetul tău. 

[Sofia Sincă]

La umbră de Vezuviu-i agonie.

Un clopot plânge-n hohote la Coza –

În pieptul crucii murmură doar poza;

S-a mai deschis un hău în poezie.

Un  catren, smuls dintr-un sonetul, ce evocă tot ce simțim: durere, admirație pentru cel ce a plecat și pentru cel ce a scris aici, tristețe nemărginită. Prin aceste amintiri Ion este viu.

Mulțumim Camelia!

Sofi