E noapte în mine...

[Camelia Ardelean]

(tatălui meu, in memoriam)

 

E noapte în mine, e noapte şi-afară,

Nălucă-i poteca spre-al tău ţintirim,

Mi-e clipa beteagă şi slova murdară,

Iar dorul de tine-i un biet anonim.

 

În aer pluteşte aroma ta dragă

Şi râsu-ţi învie, dând iama prin cruci;

Renaşte o umbră, ce vidul îl neagă,

Din nori de fantasme proptiţi de uluci.

 

Se-aprinde o nouă lumină sub pleoape,

Când glasu-ţi mă-ncântă în ritmul ştiut,

Te-aduce pădurea din cuget aproape

(Lăstarii-i de ceaţă mă-mpresură mut).

 

Un vis se căzneşte tiptil să dispară,

Se frâng lumânări în fiinţa-mi de ceară...

 

[Camelia Ardelean]

Mulţumiri pentru semnul de lectură: Valerian Dincă, Mihaela Suciu, Vasile Burduşa, Dorina Pop, Denisa Popa, Gabriel Cristea! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Mulţumesc, Mihaela Popa! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Vă mulţumesc, doamna Lisia, de trecere şi empatie! Da, trist... Cine ştie, poate dacă nu am cunoaşte tristeţea, nu am şti ce înseamnă bucuria?... :-(  Cu mult drag,

[Camelia Ardelean]

Vă mulţumesc mult, doamna Sofy, pentru popas şi cuvintele calde! Unele lucruri/persoane nu pot fi uitate niciodată (şi asta e bine, ar fi groaznic să le uităm...). :-(  Am verificat versul de care spuneţi, nu e rupere acolo,  accentul cade pe "e" ("mă-mpresură"; nu am folosit forma "mă-mpresoară", din 4 silabe, deşi e mai uzuală). Îmbrăţişări cu drag! 

[Mihaela Popa]

am citit cu sufletul

[Vasilisia Lazăr]

Ce tristețe! Frumos, Camelia, dar trist. :(

[Sofia Sincă]

Respecte pentru amintirile tale și pentru tristețea evocată din versuri! O mică odă tatălui.

Dar vezi, ultimul vers din strofa trei este ieșit din ritm, Camelia.

Am citit cu plăcere,

Sofi