vegetația de pe frunte

a crescut sălbatic



sunt câteva nopți

de când îmi crește o crenguță de măslin

acolo unde se închide fereastra cu vedenii



dacă nu aș fi doar un centimetru de pâlpâire

aș mătura nisipurile

până când deasupra pământului

ar pluti lumini



unele lucruri par roți care plâng

cum plâng sălciile peste râu



aștept să mă contopesc după somn

să țâșnesc prin sângele meu

ca un zbor cu semnul pruncului pe…

am plecat din el strigându-mă

poate străinul de la marginea prăpastiei

o să mă vindece



în pădurea cu ulmi

pământul galben e acoperit de rădăcini

totul se învârte

cu roșeața frunzelor pe care alunecă soarele



de departe se aud haitele



aștept să pot plânge



vine un miros reavăn

ca apa botezului neîncălzită

iar eu am o haină elegantă

acoperită de ceață



fie că merg

fie că stau

dedesubt cămașa albă…

părem atât de tineri

în iarba măruntă

încât aproape că ne amintim facerea



cunosc intrarea în sunetul

de pe buza ta îndrăgostită

ce trece peste moarte



poate de aceea

în căderea din mine

câmpurile au seri cu parfum



și totuși mi-e teamă



ți s-a întâmplat să se mute pulsul în gât

iar în spațiul dezbrăcat să coboare absența

să rămână din noi o răsuflare

în flux și reflux



dacă m-aș…

mâinile noastre se caută oricâtă seară se face

nimeni nu știe la care răscruce freamată eternitatea

îmi adaug tot atâtea brățări

câte duminici cucerim

deschid pleoapele în întuneric

și mă gândesc cum aș putea să urc

prin aerul tău fertil

ca o iederă camuflată

de prea multă vreme



în unele zile aș porni în dantelă

printre vertebrele care se lungesc în oglinzi



când mă descheie torsul unei viori

miroase a cireșe…

de atâtea ori plutesc și împart iasomie

în miezul auriu al înaltului

încât în unele zile

oamenii pe care îi ating

mă așează desfrunzită

la poalele crucii

și mă prefac fântână



nimic nu clintește asediul



în curând nu o să mai știm

cum se coc verile



e momentul unui salt

peste grădinile astea în care a înoptat tăcerea

ne e sângele în cântec într-un hambar plin



se limpezesc umbrele



să…

dincolo de tot și toate

suntem făcuți să ne fie frig și cald împreună



suntem condamnați să ne aparținem





după cum vezi

dincolo de noi e doar epidemie

de aceea alergăm fiecare

pe buzele celuilalt



mi-e soare și lună la un loc

mi-e poezie și tăcere

iar ție îți e pădure și carne

mare și curcubeu



sunt femeia aceea

știi tu

veșnic în voal de fluturi

care trăiește cu o mie de ochi…

acum știu ce ne doare

e miezul nopții

e prea mult spațiu

și ești un bărbat intrat ilegal în risipa mea



nu-i nimic

ca două flăcări ne vom cuprinde

va fi felul nostru secret cu care urcăm

când vom auzi muzica



și dacă încă nu ai aflat

de când miroase a tine în univers

nu există limită de viteză

oamenii sunt lumină

timpul e o autostradă cu multe benzi

iar norii sunt doar variații de temperatură

din care se revarsă…

nimeni nu scapă

ți-am zis

nimeni nu scapă de dragoste

cântecul începe înăuntru-

uneori vine ca un fulger

ce îți pătrunde prin spate

alteori se ridică pur și simplu din inimă



de la tine am învățat cum e să nu vorbești cu nimeni

deși viața îți e buletin de știri

ai putea spune cât de gol e focul

și cât de epuizant

ai putea spune umple-mă cu abandonul tău



ce îți crește în vene

câte eve au îmbrăcat toate globulele…

viața mea nu și-a schimbat de mult cearceafurile

în multe seri am vorbit despre cum se moare simplu

fără ca cineva să geamă în sărut



încet iubirea se așează pe pernă

și întinde picioarele către ușă

iar eu strig

m-ai mințit când te țineam în brațe

mi-ai spus că vom reinventa cupola stelelor

că mă vei învăța toate secretele

mi-ai dat să beau izvorul viselor

te urăsc iubire

te urăsc



credeam că ucizi moartea

sau că o…

mi-am întors cu tărie conturul

din goana secundelor

prea mi s-au adunat colțurile

mi s-au îndoit genunchii

și râd



numai cuvintele zboară

numai ele



sunt doar o bătaie de inimă

în ceasul infinitului

doar un portativ

pe un chip atât de omenesc



nu mă întrec niciodată cu vântul

nici cu soarele

doar sărut fiecare floare

fiecare izvor

și cută a inimii



nu sunt capabilă să văd seara

nu…

și-atâtea semne care ne toarnă

în sângele tău



ne-a mai rămas o singură noapte

nu mă pot abține să nu te vreau în ploaie

ploaia asta care ne învăluie cu precizie

ne frânge

ne atinge sub aceeași pelerină



ce lungă primăvară ne așteaptă

ce sferă mare te vrea

cuprinde-mă îndrăgostitule

condu-mă în picătura ta

bea scobitura sânului

ca și când mâine

mâine ne vom scufunda

într-o secundă



știu

iarăși fac…

nu calea somnului se revarsă în tragedia mea desuetă

recunosc

sunt o sinistrată cioplită după chipul tău

nu însingurarea iluziei îmi ține pelerina pe umeri

ci acel râu de dragoste oprit la stăvilar



m-am clonat în mii de exemplare

înainte ca pânza să-ți acopere ochii

eu înaripata lumii

eu văraticul măr ce îți face inima să bată

cu o sută douăzeci bătăi pe minut

am adunat infinitul

și l-am încălțat în pantofii cu care îmi umbli în…

am crezut că prima oră a nopții

venită după o execuție

e ca o intersecție neluminată

ca o posedare fără șanse de exorcizare

un ciuline de care îți lipești obrazul

o otravă dublu distilată

pe care julieta din mine

 a băut-o împreună cu inelul jurământului



am crezut că o să mușc cumplit

din beciul castelului

că se va deschide o fisură în pământ

și vom aluneca până în magmă



nu am știut că apoi aburul se va depozita…

de fiecare dată când mă trezesc după iarnă 

aud munții cum urcă 

și văd cum cămașa universului ne îmbracă 

în timp ce eu 

eu care m-am îmbăiat în dragoste 

ating pălăria unui sor 

încă neștiut de nimeni 



în una din aceste zile 

memoria pare o lebădă albă 

într-o uriașă deltă cu nuferi 

iar eu mă declar invincibilă 

pentru că inima 

inima e o…

se aude vuietul străzilor în cuvintele noastre

deja ne adulmecă licorile

și vom înseta

ne va stropi pâinea

și vom rămâne flămânzi

însă nimeni nu va putea să ne atingă acoperișul

pentru că acolo

acolo e focul cel sacru

e aerul înalt

mai înalt decât toate creștetele

mai sus decât orice scară

mai dens decât pot respira ei



acolo se ajunge numai în zbor iubite



într-un salt doar al meu și al tău

adâncurile vor rămâne…

despre îmbrățișările noastre se spune

că miros a lemn de trandafir

că cerul și-a scuturat argintiul

peste ceasul adormit

și că zăpada ne-a acoperit oceanele

dintre alfa și omega

numai noi alergăm într-un trap nebun

deasupra vulturilor

coamele noastre sunt liane care coboară din lună

urechile portaluri între nord și sud

iar ca să fim în trend

am făcut schimb de ochi

acum eu văd albastru iar tu dincolo de…

de câte ori ne vei ucide

mă vei iubi

pe dinlăuntru și pe dinafară

înainte și înapoi

în flux și reflux continuu

până când nimic nu va mai fi cum a fost

până când nimeni nu va putea ști

de unde ai început și unde ne sfârșim



ai să treci prin mine până când facerea și moartea plutesc în tine

și ai să mă rogi să îți opresc inima pe limbă

ca să o sărut în fiecare vocală și consoană



ce zvâcnet iubitule

ce gol…

când locuim împreună și auzim oamenii

cum sapă îndelung după soare

să le împărțim licori dragul meu

să adulmecam stelele



deschide ferestrele



vom auzi voci ascunse în tandrețe

sau zgomote înfundate în mine părăsite

ne vor inunda hainele

 vorbe alunecoase ca șarpele



am putea lua câte o doză de somnifere

sau am putea îndepărta nopțile

cu o singură privire



să nu îmi dai drumul de mână iubitule



vom umple…

hai cu mine să vindem bulbi de narcise

la poarta fabricii de tors zile

stai aproape să strigăm

pe la gardurile caselor fără lumină



știu

tu ai să-mi spui

că nu ai învățat să faci tumbe

că nu îmi poti împleti codițe

și câte și mai câte

iar eu am să-ți spun că nu am reușit niciodată

să fug cu câteva minute înainte de miezul nopții



tu nu vezi

am inventat o primăvară ambulantă pentru tine



seva mea e dincolo

acel…

n-am știut niciodată  să mă uit în oglindă

 unde ești când nu am cuvinte să strig

 ninge iar sub ape…