Versuri de dincolo

                           Prietenei mele de suflet SOFIA SINCĂ!

Dacă m-ai preţuit cu-adevărat

indiferent ce vârstă am avut,

îmi iartă trupul care a plecat

pe-un drum rămas necunoscut.

Aşa a fost să fie-n ceas târziu

când sufletul în casă l-am lăsat,

şi-a trebuit să mor fără să ştiu

că vieţii-i sunt dator cu un oftat.

Mi-ai pus atâtea lacrimi…

Nu-i aşa că, dacă ţi-aş săruta

sânul stâng

mi-ai zice,

bădăranule nu te opri,

natura mi-a dat trup de zeiţă

cu sâni perechi

şi ca drept pedeapsă te voi

strânge între coapsele mele

până când visul

va deveni realitate,

un singur lucru îţi cer

să nu fumezi ca Nichita,

rotocoalele lui de fum au adus

moarte trupului şi viaţă veşnică

literaturii,

tu acum înveţi care este

capătul unde se aprinde

ţigarea…

Îmi amintesc de toate-acele clipe

păstrate între noi în timp trecut,

de neputinţa-acelor frânte-aripe

ce zborul într-o noapte l-au pierdut.

Păstrez în palmă gândurile tale

un talisman al vremurilor vechi,

un bal mascat prin săli medievale

unde tăcerile se regăseau perechi.

Las fruntea mângâiată de-un sărut,

un soclu viu pentru statui ce plâng,

şi-aievea-n mine viaţa te-a cernut

cum ceru-şi cerne stelele…

Tu-ntotdeauna ai ştiut când fluturii suspină

le-ai dat mereu iubire şi flori să îi răsfeţi,

când lunecau placut ca umbre prin grădină

prividu-i cum se-nalță cu roua-n dimineţi.

Ştiai s-ascunzi mereu tăceri crescute-n vară,

să plângi printre icoane când preoţii se-nchină,

dar n-ai ştiut că viaţa e-o floare-atât de rară

şi nu o-mprumuti morţii când fluturii-s de vină.

Tu ai ştiut, iubito, să strângi miresme-n…

Mereu îmi este dor de-o întâmplare

uneori îmi las privirile agăţate de fereastră

să prindă ultimul apus sub pleoape,

ultimul zbor spre cuib al unei păsări nehotărâte,

ultimul dangăt de clopot ce sună

deşteptarea strigoilor dornici de plimbări

printre cruci fără umbre,

alteori visez cu ochii deschişi

lăsându-mă pradă imaginaţiei, această

pasăre bolnavă, la care orice bătaie de-aripă

se transformă-n iluzii, joc de speranţe irosite

în drumul spre…

Cuţite-nfipte-adânc în duşumele

pahare sparte-ntruna de pereţi,

suspine lunecând printre zăbrele

iubire fiartă-n ciorbă de creveţi.

Trăiesc un sentiment de cruditate

bolboroseşte sângele-n plămâni,

respir mereu aceeaşi nedreptate

de parcă-aş fi staroste la nebuni.

Un biet dresor de lacrimi reci

feline prinse-n jungla unui gând,

ce-ţi muşcă sufletul pe unde treci

fără să stii de ce si până…

Plâng florile din când în când,

inimi sărace fără ploi

ce nopţile-şi petrec pe rând

în două lacrimi de strigoi.

Măruntă lume şi murdară,

icoane, sfinţi din lumea lor

privesc cum florile-şi omoară

miresme-n glas sfâşietor.

Şi nu se-dură să-i mângâie

petala-n lacrimi seci pictată

când fumul rece de tămâie

sărută frunza nestemată.

Sunt mii şi mii de flori ucise

la tot atâtea-aniversări,

prin…

Sunt tată de copil sărac

cu şapte vile şi-un conac

şi mă tot zbat să-i iau maşină

cu două uşi şi fără splină.

Cu piele roşie, fireşte

să stea pe loc cine-o priveşte,

cu bordul crem, c-aşa vrea el,

deşteptul tatei băieţel.

I-a luat mămica lui ciocați

şi-un lănţişor pe omoplaţi,

un ceas bătut cu nestemate

să dea gagicile pe spate.

Acum e-n studiu la liceu

repetă anul doi mereu,

că n-are…

Scriu despre toamnă, iubito, că-i bine

să calc pe covorul de frunze gălbui,

statui fără timp dorind pe oricine

se-aşează pe soclul rămas nimănui.

Clepsidra de ceaţă ascunde uitarea

prezentul trăieşte în nori plumburii,

securi fără umbre despică-nserarea

făcându-ţi cărare spre mine să vii.

Se simte cum frigul în riduri loveşte

rănind amintirea plecatelor veri,

şi totuşi în toamnă mirat ne priveşte

copacul cu…

Mi-am transformat sufletul în copac

şi l-am sădit în tine cu rădăcinile plângând

de teamă că se vor rupe-n emoţii de piatră

sau în tăişul fiorilor ce trupul brăzdează

când ploile sunt prea târzii şi cerul poartă

cearcăne de nori pe obraji albaştri,

m-ai învăţat să rodesc prin ninsori

şi cuvintele mi-au devenit fructe,

pe care le-ai dat

celor ce mă ştiu să mă guste, să mestece silabele

fără să strige, fără să scuipe cratima-ntre

două…

Încerc să scriu ceva, să fiu util

ferestrele sunt pline de ceaţă,

un anotimp cu durere şi tril

se strecoară-ntre mine şi viaţă.

Un tablou înrămat mă surprinde

meditând pe fotoliu-ntr-o seară,

la pădurea ce-n taină cuprinde

o iubire lăsată în ramuri povară.

Arunc cu privirea în ceaţă şi tac

pe măsuţă verighetele plâng,

sunt străinul ce vreau să desfac

noduri mici din tăceri ce se…

Eu sunt cel care trăieşte-n tine

un privilegiu-al celor suferinzi,

de tot ce astăzi încă nu e bine

şi stă ascuns în luciul din oglinzi.

Abia respir când inima-ţi suspină

şi tremur tot când pasu-ţi este greu

ca un copac ce smuls din rădăcină

aşteaptă-n ramuri, vis de curcubeu.

Adorm uşor în trupul tău flămând

lăsând pustiul dincolo de viaţă,

fără să ştiu de ce şi până când

cuvintele se pierd în…

Azi mă retrag tăcut în mine

mai am nevoie de tăceri,

să pot trăi cum se cuvine

plăcerea clipelor de ieri.

Să fiu un pelerin prin gânduri

şi paşii-n taină să mă poarte,

acolo unde-n dese rânduri

de noapte, ziua se desparte.

Să bat la porţi zidite-n stele

ducând pe buze-al tău sărut,

ce leagă şoaptele-ntre ele

când glasul inimii-a tăcut.

Azi sunt bolnavul care-şi cere

un drum spre viaţă înapoi

şi-n…

Uneori am vrut să te transform

într-o durere plăcută, să te uit în mine

apoi să te strâng în căuşul palmelor

lacrimă cu lacrimă până când pleoapele

vor plânge de sete,

alteori am vrut să te transform în culoare

şi să te-arunc deasupra vieţii, ba nu,

deasupra viselor, deasupra pomilor,

pe aripi de fluturi, pe tăcerea statuilor

unde timpul a rămas singura umbră,

ca orice fiinţă am şi eu slăbiciuni,

te-am transformat în iubire

şi vreau…

Mă voi întoarce într-o toamnă

să scutur vântul din copaci,

în părul tău frumoasă doamnă

când numeri clipele şi taci.

Voi îndrăzni să-ţi cer iertare

călcând pe frunze ruginii,

să-mi las privirile prin zare

şi visu-n nopţile târzii.

Îţi voi da chip, îţi voi da viaţă

cum se-ntâmpla şi în trecut,

toamna sosea-ntr-o dimineaţă

şi-n pragul serii ne-a pierdut.

Îndragostiți de-atâtea ploi

prindem…

Plouă mărunt, pe trotuare

vântul se-avăntă fără milă,

trecători prinşi de înserare

pun alinarea clipei în argilă.

Se moare greu de bătrâneţe

sub greutatea anilor trecuţi

şi trec convoaie cu tristeţe

prin toamna mirilor tăcuţi.

Un clopot se-aude în ploaie

sub pleoape lumina s-a stins,

iar strigătul vieţii se-doaie

în colţii temutului sfinx.

E noapte şi plouă cu moarte…

Cu noi a locuit întotdeauna neliniştea vântului,

o simţeam în părul tău când îmi

treceam privirea spre umeri,

o simţeam pe şolduri

răcorindu-mi gesturile,o simţeam

pe buzele tale dând culoare sărutului,

tu ai rămas martor la tot ce s-a-ntâmplat

când dimineţile ne judecau pentru

setea neastâmpărată de iubire, mi-ai luat apărarea

recunoscând că nu poţi micşora eternitatea

sentimentelor cu rădăcinile prinse

în pământul cuvintelor pline de respect…

Sunt tot mai ude străzile-n oraş

mocnesc aprinse flăcări violete,

când gunoierii scutură-n făraş

tristeţea clipelor printre regrete.

O ambulanţă-aşteaptă la spital

s-o cheme un bolnav necunoscut,

ce va muri-n acelaşi mod banal

când sufletul în toamnă e pierdut.

Stau credincioşii duşi la rugăciune

cu ceaţa deasă-n recele amurg,

lângă icoane vechi şi fără nume

prin care sfinţii lacrimile-şi…

Astăzi sunt numai eu şi-o teamă nefirească

pe un tărâm al toamnei rămas necunoscut,

în locuri unde pomii încep să desfrunzească

şi nodurile verii din crengi s-au desfăcut.

Alei din parc sunt pline cu frunze ruginii

şi nu se mai văd paşii făcuţi cândva-mpreună,

cum nu se mai văd păsări prin zările-argintii

trecând că două umbre ţinându-se de mână.

Îmi este dor de tine, îmi este dor de vară

de tot ce nu găsesc…

Sunt tot mai singur, tot mai deprimat,

din mulţi cei care îmi erau aproape

cu primul tren al nesimţirii au plecat

prietenia veche în ură să o-ngroape.

Nu-mi pare rău că viaţa se scurtează

şi florile se ofilesc uşor de multe ori,

prin mine universu-n taină lăcrimează

armonizând perfect tristeţea în culori.

Aud cum mă vorbesc, cum mă alungă,

cum între noi e totul astazi la final

şi cu-ascuţite suliți vor să îmi…