sufletul meu e prea plâns şi se târăşte în zbor 

nu ştie nimeni cât dori 

şi cât mă doare 

sunt pasărea legată cu-n lanţ de picior 

care, şi-aşa, ar vrea să mai zboare 

într-o zi când m-am surprins 

şi pe mine ...murind/muream 

de dragoste pentru tine, 

tu…

 Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine

azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea

dar e un exerciţiu ludic să-mi pot expune sufletul

în lumina unui ciob de sticlă colorat de mine...

nu mai calc desculţă demult...

dar mă-ntreb, numai! unde se ţine

concursul de frumuseţe al dumnezeirii

când fiecare zi se ascunde după cealaltă

numai…

În fiecare din noi e un înger ce moare

tocmai când sufletul își revine din fire,

suntem întrebați ai cui suntem fiecare...

când tu, senin cobori dintr-o poveste,

dacă spui că ți-e bine cu mine

și mie îmi este...

 

Am crezut că nimic nu mai poate da viață

vieții mele/dar azi sunt fără scăpare

vorbindu-ți te-nfrunt!

mie să nu-mi zici despărțire, plecare, uitare

azi-când mi-e drumul spre tine

deloc anevoios și abrupt!

 …

 cine la cine se-mparte ?

 când scrii cu sufletul celuilalt- 

 

 de la mine la tine atâta cale vin 

 atâta drum 

 

 simt o asuprire tandră 

 și-o altfel de singurătate 

 iubire fragilă regizată de destin... 

 

 lumea dinafara iubirii nu există 

 e o formă de disperare iubirea- 

 și viața ta toată e rece 

 și locuiești același trup 

 în care nu-ți regăsești ispășirea... 

 

 dar sufletul meu te petrece …

 De o mie de vieți stă între noi 

 

 o lamă de foc subțire 

 

 să mă ierți- 

 

 smulge-mă din carne 

 

 și renaște-mă din noul 

 

 ... ce nu mai vine... 

 

 crengile-mi sunt îndurerate 

 

 tu,dacă iei copacul în brațe 

 

 el mai cumplit se zbate... 

 

 cu o mie de mâini trag de frânghii 

 

 De o mie de vieți stă între noi 

 

 o lamă de foc subțire 

 

 să mă ierți- 

 …

caut nopțile pictate cu buzele noastre

 

  ce imagine clară,

 

  nu știu dacă nu cer prea mult

 

  sau cât o să mă doară...

 

  aștept în viața mea un început

 

  ca un drum prin zăpadă făcut...

 

  mai am lacrimi albastre pe buze,

 

  umblu pe străzi cu inima jumătate afară

 

  cu aripile prinse-n cătușe

 

  parcă aș vrea să-nvat

 

  cum se moare-n picioare...

 

  aștept în viața…

 pe inimă mi-am scrijelit cuvintele
 
  cu care te-am iubit
 
  am ales cu grijă printre flori
 
  cumintele fân cosit,
 
  pranzeste-mi sângele,
 
  ascute-mi o lamă de cuțit-
 
  am scrijelit și cu iarbă pe inima mea
 
  atât te-am iubit...

-Eu locuiesc o carte, tu una

zăpada e mănuşa cu care-mi cauţi gura...

cu pietre umplu hamalii sacii

sângele uscat se transportă cu macii...

atât te-am iubit

că am plânsul tocit...



-Sunt atât de săracă/încât

nu pot plange decât

c-o singură pereche de lacrima



măcar perechea asta de lacrimi

să facă copii...



-Eu iubesc florile

de ele-s visat

nu vă temeţi de mine!

sunt un biet crin... dezamorsat!

uneori absent...

am…

Îmi vine atât de greu să-ți recompun chipul 

  

 tu care exiști în a doua mea tăcere... 

  

 și stai ascuns în carnea morții mele 

  

 și-n sângele meu ca nisipul... 

  

  

 tu care ești și dincolo de mine- 

  

 numai cムpoate n-am meritat 

  

 sau n-a fost sortit 

  

 sărutului meu cu pas șoptit 

  

  sムfie legat de tine cu-adevărat...

 

 

 mi-s întrebăƒrile mereu zidite …

totul se petrece în mintea mea, știu 

  

ca-ntr-un cântec de inimă albastră 

  

 toamna are zâmbetul durerii ascuns 

  

ce mai caută vara în toamna noastră? 

  

 ai luat cu tine tot, de la toamnă ce vrei? 

  

ce-a fost de spus s-a spus 

  

 dacă-mpreună n-am putut hipnotiza dezastrul ei 

  

 asta nu dă la toate răspuns??? 

  

  nu mai știu ce e amăgire și ce e adevărat... 

  

ascund sub frunze durerea…

spune-mi ce ești?urmă de cerb?  

sau poate copac aburind  

cu mușchii topiți   pe trunchiuri de-argint...  

spune-mi ce ești? rîu sau piatră de hotar?  

spune-mi ce sunt,

ce-ar trebui să par...  

spune-mi ce sunt prin tine trecând  

cu ochiul târziu, pururi flămând...      

spune-mi de ce ochiul meu bate trist  

în lumina tăcerii din Neînvins?/și  

spune-mi de ce mâna ta nu cuvântă  

când ochiul meu iubire…

pe sânii mei fierbinți

    coc pâine pentru vrăbii,    

când dormi    

te privesc cum respiri

  mărindu-mi căldura-    

anotimp fără contur,  

 fără îngeri-  

 nu știu decât să mângâi    

și să-ți  scriu poeme cu gură...

nu mai plâng ca altă dată nici eu

nu mai fac zgomot deşi durerea e mută

aşa că am să dau de perete uşa sufletului meu

sunt intr-o competiţie cu nimeni !

şi-am să apăr in faţa destinului desculţă...



de mâine am să-ncep să-mi demontez destinul-

cât nu mai pot plânge să mi se pară un veac

pentru că tot mă întreb de ce-mpotriva iubirii

n-a inventat nimeni

o buruiană de leac...



orice înfrângere te-mparte in două

suflet schingiuit şi de durere…

m-am lepădat

de dorinţi obositoare!

de tine cu mine m-am împăcat,

e-n zâmbetul tău un descântec

de suflet descătuşat

în lacrima mea otrăvitoare...

ce păcat!

că nu ştiu se pare,

de ce sufletul meu pierde mereu

în mine trăieşte-o fiinţă de aer

iubirea ei pentru mine  e-un minereu,

a mea pentru tine un munte de sare...



şi când mi-e sufletul de tine prea plin

ştiu c-o să vină

primăveri îmbrăcate-n culoarea florii de in,

dar tu-mi…

 Chemată de frunze-n instanță

 

 pentru al meu fard,

 

 făcut cei drept, din rugina lor vie...

 

 am să răspund cu aceeași prestanță

 

 cu care coboară verdele-n galben

 

 la ora când nimeni nu știe...

 

 

 

 Când totu-i confuz

 

 apăra-mă,marea mea doamnă!

 

 nu de-o sentință mă tem

 

 ci de-o sentință de toamnă

 

 și de un trup...

 

 umplut cu frunze până la refuz...…