Mă locuiesc doar noaptea, înspre ziuă

Vine un vis să mă arunce-n stradă,

Gunoiul lunii tot grămadă

Îl dau spinării cea de melc, cuvintele alături merg

În faţa zorilor mă plec,

Rămân atunci golit de cuib,

Înalţ ce pot dintr-o privire,

Sunt ca pierdutul fără sfanţ,

Îmi vând căderea din Bizanţ,

Acum mă curăţă de praf un stol de vrăbii,

La fereastră

O fată pune flori în glastră

Şi ochii-mi sunt lalele…

Timpul nu este val,

Nu este ploaie,

Doar noi ne rostogolim

În efemere nisipuri

Şi plouă cu gânduri,

Uneori cu vise ori tăcere

Peste urmele ce nu mai ştiu

În ce ornic ne ascundem

Precum melcii lunatici

Să spiralăm cămările memoriei

Să credem zadarnic

În legături necesare între viitor şi trecut.

Prezentul e singura certitudine

Că ne asemănăm unei secunde

Care poate…

Mi-am ascuns sufletul în trunchi de copac,

Să îl cauţi când tac,

Să mă afli rotundă dâră de timp,

Îţi sunt anotimp

Când fac din cuvinte o rimă

Şi ard scrisori cenzurate,

Plătesc cu păcate

Întrebarea de-acum: cine-i încă pe drum?

Cel ce strigă spărgând indiferenţa tăcerii!

Da!

Am uitat!

De aici te-ai mutat!

Te schimbi mult prea des, mai am de ales?

Poate doar să fiu fum, miraj…

Să nu mă ierţi dacă uit

Să închid ferestrele când vântul

Îmi şopteşte că încă se moare dincolo

De orizontul în care

Soarele a aprins rugurile lunii...

Să nu mă ierţi pentru frica ce mă împietreşte

La marginea drumurilor pe care trec cortegii

De oameni ce-i caută pe cei plecaţi

Dintre zidurile albe

Fără să se afle ceva...

Să nu mă ierţi că mi-am făcut sufletul un albatros şi acum

În mine valurile sapă cu zgomote…

Tu ești dincolo de culori,

Visezi cum cuvintele noastre

S-au întrupat în aramă verde a ferestrelor

Prin care priveam muzeul

Unde azi au expus tablouri

Cu îmbrăţişările noastre,

Cu buzele pe care încă picurǎ

Roşul cu care însemnam nopţile fără…

Când nici cuvintele

Nu le mai rostim,

Un verde acvatic

Ne aprinde

Contur

De teamă, de paşi,

Urcăm

În beznă,

 Urcăm şi nu mai ştim

Ce e noaptea

Sau ziua,

Trupurile ne întreabă

Cine suntem,

Ochi tăi

Colorează ploaia,

Ochii mei

Rămân închişi,

Camera secretă

Le-a furat

Somnul

Şi pot doar să audă

Cum ne rostogolim

Din…

Singurătatea se aruncă pe geam,

Intimitatea umblă goală şi strigă:

Priviţi-mă!

Atingeţi!

Fără ruşine!

Pereţii au sute de ochi

Şi mii de urechi,

Din tavan păianjeni cibernetici

Ne implementează într-un pervers big brother,

Uşile vor pielea de sticlă,

Totul se ştie,

Se aude,

Se vede,

Inspirăm informaţii,

Realitatea ne urlă-n minte,

La cinci minute se anunţă o apocalipsă,

La fiecare pas

O nouă oroare…