Aștept

Deziluzii străine,

Față-n față cu mine...

Pierdut

Între gânduri deșarte

Și filosofii înalte...

Singur

Cu-n dezgust și o vină

Încâlcită-n lumină...

Născut fără de culpă, însă împins în vină;

Stricat de suferință, bolnav după iubire;

Mă-nvârt într-o spirală, de mine ce-i străină;

Și caut ba răsplata, ba o despăgubire...

Orfan de nemurire și vitreg omenirii,

Împart cu ea păcatul și-ncerc de-a mă căi.

Dar dincolo căinței e-absurdul răzvrătirii –

E lepra fericirii și greața de-a trăi...

*  *  *

Cu ce se umple golul cât Dumnezeu de mare?

Ce cauză…

În lumea din ambră, eternul apus

Lăcrima cu petale din milă.

Si-un zâmbet purta – ca de copilă –

Zephyr-ul* venit de la polul opus.

Era un cer veșted, cu norii căprui,

Peste o mare de foi necitite.

Cuiva îi stăteau în păr încâlcite –

Pagini din scoarță, dedicate nicicui...

*  *  *

Acum mă gândesc la candida lume...

Dar totu-i în ceață, și totu-i uitat.

Acum Boreas* bate și-apusul s-a…

Demònul fericirii a murit,

Dar leșul său nu vrea să putrezească.

De-atâtea rosturi goale mântuit

Îl văd zâmbind; și-un veac o să zâmbească.

Cu zgomot a căzut o umbră sură

Pe stârvul unui demon fericit.

De ce-a rămas în mine-atâta ură?

De ce în demon ura a murit?

Gândesc ce nu cuprind în întrebare;

Și-ntreb ce nu cuprind întru gândire...

Peste cadavru amintiri au prins să zboare,

Din răni a prins…

E noapte afară, și-i ceață, și-i somn,

Orologiul doarme și acele-i dorm.

Doar căile albe din ‘nalt mai șoptesc

Și ochii cei negri în gol strălucesc.

Pulberea vremii muiată-n tăcere

Așterne în vise praful de stele.

Plâng ninsele-i raze, și veacul s-a stins,

Și ochii căprui lucesc neatins,

Tânguind cu durere depărtarea de stele

În stearpa rotire a unei vieți efemere,

Ce-aspiră spre taina lipsită de…

Nu m-aștepta la pragul nostalgiei,

Și nu te-ncrede-n slaba mea natură.

Tot ce-a fost slab am ars demult în ură,

Iar restu-am pus în scrinul poeziei...

Nu mă chema în vechile ruine,

Căderea mi-a închis în ele-ntrarea...

Decât un fals, mai bună-i separarea

De tot ce-a fost cândva una cu mine.  

Nu mai spera să-mi reînvii credința,

N-are avânt iubirea de păgân...

Decât să zbor, prefer să mai…

Hai să tăcem sub cerul gol,

Iubita mea din rozul vis.

Și s-amorțim în calda toamnă

Ca trista floare de narcis.

*   *   *

Hai să ne pierdem pe un veac -

Pe-un rid în timp, pe-un boț de lume.

Și traiului de pământean

Să-i dăm un rost, să-i dăm și nume...

Hai să ne pierdem printre gânduri,

Să ne găsim în gândul sfânt.

Și fericiți s-ajungem, poate,

Din nou străini pe-acest pământ...

*  * …

Mi-au ars aripile de-atâta ploaie,

De-atâta vis și sfântă ironie.

Miroase scrumul lor a bucurie,

A bucurie goală și greoaie...

Deja-m scăpat de crucea veșniciei.

Și-am pus lăcat’ la poarta spre etern.

Aș vrea să merg cu tine în infern,

Spre tandra clocotire a urgiei...

*   *  *

Mi-a ars avântul despletit din soare.

Scheletul de argint mă leagă de pământ.

Acum am harfă și un alb…

Tace liniștea liniștii, tace

Și strecură gânduri

În odăjdii sărace...

Urlă liniștea liniștii, urlă

Sugrumând chezășii

Lăsate în urmă.

Geme liniștea liniștii, geme

Sub sfinte icoane

Și idioate poeme.

*  *  *

Și geme, și urlă și tace...

Străin sunt de muză,

De somn și de pace...

*  *  *

Plânge liniștea liniștii, plânge,

‘Colo-n depărtare,

Cu…

Ipohondrie,

Și-un dor nătâng și fantezie...

Un vis închis în foi

Mucegăia o poezie...

Un înger mort, în plin avânt

S-a rupt de cer și de pământ...

Inepție

Și-o mare de discreție,

Cât cerul palid și boltit

Între aripi de înger viu și înflorit,

Ce sparge vântul,

De-l va propti, acoperit,

Numai pământul și mormântul...

Indiferență,

Priviri muiate-n decadeță,

Ce…

M-am oprit să visez amintiri,

Le privesc cu ochii deschiși.

Nu mai cer, nu mai simt și nu văd

Nici un ciob al ochilor plânși...

S-au uscat și s-au spart de durere

Două zile trăite ca una.

Nu pot să mai cred în tristețe,

Nu pot să vă sufăr minciuna!

Privesc reflecția mării

Și măștile urcă spre rai;

Rotiți-vă goi, fără ele!

Eu stau, să prind mucegai...

Din cadavru a rămas un ecou,

Din ură a rămas un regret.

Și casa-i de azi un cavou, 

Iar nebunul se crede poet...

Din iubire a rămas o scrisoare,

Din nimb - un cerc consternat.

Un contur din raze de soare

În noapte se lasă purtat...

Din "nesfârșit" a rămas un cuvânt,

Din descendent - un străbun,

Pământul s-a-ntors în pământ,

Iar poetul se crede nebun...

Nu mai exist în timp, el există prin mine:

Până tot n-apune voi sta-n nemărginire.

Eu nu mai cred în stele, ele răsar din mine

Și cerurile toate când goale sunt, când pline.

Ce-am vrut să văd - am scris, ce-am vrut să scriu - am ars,

Și vântul plin de vorbe și scrum a dat de glas.

Tot ce-am iubit am spart, și spart tot a rămas;

Nu mai exist în timp și nu mă uit la ceas. 

Până n-a apune voi sta-n nemărginire,

Dar…

Demònul fericirii a murit, 

Dar leșul său nu vrea să putrezească.

De când îl știu zâmbind a suferit,

Și-acum zâmbește, și-urmează să zâmbească. 

Cu zgomot a căzut o umbră sură 

Pe stârvul unui demon fericit.

De ce-a rămas în mine-atâta ură?

De ce în demon ura a murit?

Gândesc ce nu cuprind în…