(pamflet)

carcalete 

adică (pt. critici) car cal...  ete, na! (v-ați prins?)

spriț

riță riță gogoriță (câteodată rima doar(m)e la subsol)

schnaps    

idei în colaps…

Cu acest citat din, culmea, scepticul Octavian Paler, am încercat să-mi alin, în ultimele două-trei zile, întâi nedumerirea, apoi revolta și, în cele din urmă, tristețea profundă la citirea cumplitei vești a trecerii în eternitate a magistrului Ion Lazăr da Coza. M-am considerat, de ceva timp, privilegiată și onorată să beneficiez de comentariile domniei sale, adesea generoase, la încercările mele literare, pe care le…

cânticel (aproape) comic

 Pe drumul cu hârtoape ce duce la Sibiu,

Trecea, cu capsa pusă, gândacul cenușiu:

„Ce lată-mi pare calea, de-aș traversa o zebră...…

(de cătănie)

Țară, țară, vrem ostași!

Să ni-i duci și să ni-i lași?

Ba, vi-i duc și vi-i aduc

Până cântă mierla-n nuc.

Țară, țară, vrem ostași!

Lăncieri, tunari,…

îți amintești?

era o seară blândă

când luna răvășită

în van a desfășat

tot borangicu-i palid

peste potop de lacrimi

prin geana zilei plânse

cu bocet murmurat

îţi aminteşti?

sub streșini făurarul

își ghemuia speranța

în miez de alb ghioc

cu mâna fremătândă

tu mi-ai ascuns sub…

Cum mor iubirile

În rochii de stambă

Și plete coclite de ploi…

Isolde-n epave

Înalță catarge,

Privind, peste umăr, ‘napoi.

Funingini și gheață

Pe văi ce-altădată

Dogoreau în flăcări de maci;

Doi vulturi albaștri,

Zăbreliți în uitare,

Se zbuciumă-n cuiburi, buimaci.

Nici umbră, nici…

prima și ultima poezie am scris-o

pe caietul meu dictando de patruzeci și opt de file

liniat regulamentar  în stânga

și titlul apăsat

mama

în colțul din dreapta ‒ ca un blazon

o închipuită floare albastră lumina

cu petalele ei aproape rotunde

aproape petale

aproape…

de-atunci tot caut mângâierea acelui cuvânt

scris apăsat

în caietul meu dictando de patruzeci și opt de file

câteodată

mi se…

chelie îmbrobodită – adevărul

își tot împinge

păduchele spre creștet

crezul își prinde

în cârlionțul veșted o papiotă

de vuiet verde și zbucium…

am fost un copil precoce
știam
de când m-am născut
să-număr până la unu
și înapoi

târziu
în buza devremelui mut
am pătruns taina-mpărțirii
a unului singur
la doi

bine-ai venit prietenă

mulțumesc și eu sunt bine

doar ce-am pus ibricu’-ntomnării pe foc

ia loc

dezleagă-ți eșarfa și limba

și ciupește-i nostalgiei un la

hai cântă-ți partitura cu vorbe

doar puncteaz-o ici-colo c-un hi

sau strecoară-i când și când

câte-un ha

se zvonește că o vara primară

o teleleică

de la noi de pe-aici

de ifose plină de zici

că-i borțoasă cu phi-ul de aur

și-a vândut…

(inspirată de poemele în „limba spargă” ale Ninei Cassian)

Sunt bleosc vaifondusă.

Posmogad mă pusă

Să burmez la cină

Grapsture-n gloștină

Bunhrit cu mujdină

Și smorcit în sos,…

scuarele sunt pline de cal
ești și-o groază
de phaethoni tânjind
la fae
toane trase de tropii oți de
cartier pe trotuar
un fel de euterpe
mustind de meșe-botox-sili
con
își prinde feciorelnic în bre
ton
o cratimă cât nuca din pere
te așteaptă-n rând cu vulgul
în picioare
amnistia cuvântului peltic
din dic
ționare

Când buruiana verde

Acoperă copacul

Iar guguștiucii gureși

Pe ramuri îşi fac veacul,

Zdrobită e tăcerea

Puşcată cu salivă,

Neghina pare coaptă

Şi bună de…

lupta se amână până hăt spre seară

izvorând sub nituri

râuri de rugină însângerează

deopotrivă

călcâiele nebunilor și crinolina reginei

logica războiului

cu arătătorul sprijinit de tâmplă

despăduchea de î din a

coamele cailor albi și liberi

încă o rundă și

padocul va cădea din nou ostatic

tactic

victoria nu e a celui ce-o râvnește

ci-aceluia ce-o calcă în picioare

sub ruinele ultimului turn

doi pioni de teracotă…

sunt repetentă

oare-a câta oară

atâta știu

sunt iarăși repetentă

nu-i vina mea

vă jur am fost atentă

la ore

secundă cu secundă

și mi-am notat formula pe maculator

am confundat un minus cu vr'un dor

poate o fracție cu o speranță vidă…

epavele clipei

alfabetare goale

ce zac răsturnate

sub valuri ciobite de scoici

doar urechea mirării

aude țipătul pescărușului

chemări de amurg nenăscut

e vremea...

zefirii

mângâie fruntea culorii sleite

în durerea facerii

senzorul-cercetaș

retrage mugurii-n tranșee

pentru ultima repetiție

cu decoruri și costume

iar străvechi-editorul

cu peniță de ceață

zgârie-n grabă pe forzațul…

Pădurea-și netezește, cu vântul, ramul rar,

Moartea-și amână somnul cu un clipit de gene;

Se bâlbâie spre șipot un râu, ca Demostene,

Zvâcnește cald, în roșu, pestrițul de sitar.

Încă uscate-n drojdii, arome de nectar

Se scurg, ca o morfină, prin ale nopții vene,

Pădurea-și netezește, cu vântul, ramul rar.…

(pamflet)

fantome de hârtie arau câmpul, pe dos.

oi – negre altădată – vopsite caraghios...

chiar behăitul neaoș sună, cumva, altfel;

lupul... parcă-i  delete, doar  umbra e de el.

măgari  –  țanțoşi pândari  –  ce în copite scurmă

tot…

(parodie după „De-abia plecaseși” de Tudor Arghezi)*

Vorbea întruna. Eu îl rugam să tacă.

Se proțăpise-n ușă, cu tolbă și cu geacă;

Gândeam că vrea să-mi vândă vro marfă mai de soi.

Plutea, în casa-scării, iz vag  de usturoi.…

prințul zurliu desfide calendarul

în fuga bidiviului de ceață

și-a prins doar cu o rază mireasa de mijloc

nesomn mijit în zori vâlvoi

și munți mahmuri de-atâta dimineață

sub tălpi e  cerul

pe creștet -  cununi uní* de sare

cine-a-nceput

probabil rost nu are

trădarea ierbii - diversiune justă

cât timp firmanul iernii

e-n buzunarul drept

noiembrie

cu tâmpla sprijinită de câmpie…