mi-e spaimă

ziua

în care ne-am putea trezi

cu ciuturi fără apă-n loc de ochi

ziua în care

nu-ţi voi mai fi, mâncării, condimentul

şi ceaiul îl vom bea amar, fără

grimase

harfa din vene va tăcea

şi puntea

nu va mai duce-n curcubeu…

gândul, atunci, se va rosti

fără ecou…

mi-e spaimă ziua

în care secundele

nu vor fi altceva decât

o avalanşă de pietre peste…

toată noaptea s-a scuturat copacul…

cuprins de febră

când râul 

şi-a despărţit apele 

în două braţe

ca două catarge fără corabie

plutind la voia întâmplării,

sau poate

a unui rost ascuns…

în micul meu oraş medieval

au mai rămas un dric

şi patru cai

abraşi,

cu stea în frunte,

panglici

de doliu mătăsoase,

panaşe, alămuri

de…

călătorie în adâncul meu

am închis uşile, ferestrele,

am tăiat curentul

pentru marea coborâre

pe scara melcată

spre capătul meu

pentru că eu

nu cred în infinit

            Coloana

se termină într-un coşciug deschis

tuturor posibilităţilor,

dar dincolo de el, deocamdată, nu e nimic…

o va continua Brâncuşi

când se întoarce puţin

cochilia melcului

e tot un fel de…

sfârşit prelung de anotimp…

lumină neagră, timp bătrân…

când ai să pleci,

să iei cu tine

tot nespusul:

cuvântul tainei

- merinde pentru drum -

cel mai curat, mai hrănitor

şi mai bogat

- măr răscumpărat -

Va fi a ne înfăţişa la tribunalul cuvintelor

şi ele ne vor judeca pre noi

se va ridica, întâi, din jilţ,

cuvântul “mamă”

ne va privi, stăruitor, în ochi

şi nu ne va acuza de nimic

dar noi vom şti…

Al doilea va fi cuvântul “iubire”

rostit mincinos,

sau în joacă

- aşa cum zvârl copiii pietre în fereşti -,

sau cu patima vânătorilor de furtuni

şi noi vom şti…

Copleşitor, se va-nălţa din jilţ al treilea…

cuvantul…

Palizi şi reci       

ne rotim, ne rotim

în burta de fier şi mortar

- leviathan -

cuiele cresc aici înlăuntru

iarba, neverde şi cu vârful în jos…

ne rotim…

am plecat din undeva

şi am ajuns la tine

am plecat din altundeva

şi am ajuns la tine…

Trageţi, trageţi, trageţi

stingeţi, stingeţi, stingeţi lumina

au pielea albă copiii aceştia,

au pielea subţire,

dar noi avem cizme

măsura 45

şi patul, patul lui Procust

e la noi

îi vom aduce la aceeaşi măsură

Trageţi, trageţi, trageţi

stingeţi, stingeţi, stingeţi lumina

Veniţi, spălătorese,

veniţi, măturători,

veniţi, gunoieri,

strângeţi zdrenţele astea de carne

câinii-s flămânzi în…

e-atâta apă între noi

şi depărtare

pe care n-am ştiut, nu am putut, sau nu ai vrut

s-o preschimbăm în floare

acum, e doar absenţă şi păduri

în moarte lentă

i-ai rupt viorii strunele, pe rând

te miri că nu mai cântă?

cerul e strâmt

şi luna creşte-ntruna, ca zăluda

întrebi de unde vine-atâta frig

şi ce se-aude, ţipă pescăruşul

sau e tăcerea, 

falsa prezenţă, firimitura

pe care-o mai…

Şi eu, şi tu, şi noi, şi voi

prinşi între colţii-acestor zile,

ai acestui soare,

un os încearcă să cânte

strigătul altuia îl acoperă,

tigrii sunt liberi,

clovnii trec prin foc.

Râdem cu lacrimi, plângem fără

în cuşcă, în cuşcă

cine-şi macină furia între două ferestre,

cine aşteaptă, aşteaptă

să se decoloreze cicatricile, să râdă,

să fugă după minge,

să străbată anul în galop

pe…

Sărută-mă încet,

precum un spin care nu vrea

să sfâşie dintr-odată.



Vezi palma mea? 

E goală. Dă-i voie vântului

sa poarte-n ea un strop de rouă,

un grăunte, cel mai mic,

dar plin de creşteri viitoare.



Înţelesului părelnic, mai lasă-i timp

de coacere



încă nu ştie

că nu există puncte cardinale

nici jos, nici sus,

aici, acolo,

aproape sau departe.



Încă nu ştie

că e…

Mărgăritar

Nu azvârliţi mărgăritarul!

făr'-de-grija

se va întoarce împotrivă:

cu meridianele ucise,

cu stâncile pe care floarea de colţ nu mai vrea să crească, rămase

pietre în pat de apă fără apă,

cu luna ca o tipsie, refuzându-ne

secera subţire,

cu firimitura respinsă,

cu devorarea

şi auto-devorarea,

cu tăcerea devenită

din ametist, cangrenă.

Şi murim…

murim de…

Târziul acesta, dragul meu,

îşi are poate rostul lui

înalt şi greu de sens…

fi-vom în stare să purtăm

acest taifun devastator?

Dacă ţinem minte

că dincolo de sânge şi durere

în cuie poate fi lumină,

că prin sărut

muşcăm din noapte,-o destrămăm

şi preschimbăm venele în strune,

dacă ţinem minte

că şoapta, decat vacarmul e mai tare,

că braţul seamănă cu ramul,

că ochii,…

Du-te la marginea oraşului



Aşteaptă-mă acolo,

unde începe câmpul

cu holde sau scaieţi

acolo,

prin ierburi crude, despletite,

cu fuste-nvoalte-n care ţipă

roşul, negrul, violetul,

ne vom trăi

singurătatea, dragostea şi moartea,

deplini şi liberi.





Du-te la ţărmul mării

aşteaptă-mă acolo,

printre statui de sare şi cochilii

în care cântă marea,

vocea din lumină



Chiar dacă ştim

că suntem…

Mereu ei doi, Adam şi Eva 

 Ne simțeam bine-acolo, noi,

 pe muchia de cuțit,

 în aerul rar, în lumina rece:

 priveam genunea,

 ascultam cum cântă!

 tu îmi spuneai: “se lasă noaptea-n părul tău!

 a venit clipa

 să-ți sorb otrava din priviri

 și fructul gurii, rubiniu”…

 și ne creșteau sub piele șerpi de foc

 cerul tăcea,

 iadul râdea

 și trupurile noastre-nlănţuite

 se…

Spune-mi, tată al meu,

acolo, la tine, e aşa cum se spune?

lumină fără umbră şi coruri îngereşti?

mi se pare cam sarbăd…

aici, în iadul nostru, încă ne înecăm

în albastru şi verde,

încă, mereu, ucidem un Icar,

să nu fim singuri în cădere

suntem destul de cuminţi,

avem toţi cam aceeaşi culoare,

şi nu ştim

de ce, tată al meu, ne trezim câteodată

plângând, deşi soarele răsare peste…

Vino cu mine dincolo de-amurg

să ne plimbăm printr-o nocturnă de Chopin,

ca două stele nou-născute,

ca doi copii

cutreierând nepăsători din gând în gând

crezând

că gândul e o vrabie, un iepure, o minge,

ceva ce poate fi prins şi-nchis

în cuşcă           

să cânte, să depene poveşti din caiere aurii,

să danseze printre flăcări    - arsura

vine mai târziu, cu primul fulger –

încă e…

Păsări străine, soare bolnav

(mamei mele)

În fiecare dimineaţă mă întâlnesc

cu mine

îmi surâd, îmi plâng,

după cum se-anunţă ziua.

Din adânc suie chipul tău

final

şi înţelegerea asemănarii noastre, pe măsură ce

mă locuieşti tot mai deplin

E felul tău de-a-mi spune că ai fi vrut

să mai rămâi, în ciuda

straniilor făpturi numite păsări şi-a

soarelui bolnav, dar care, la amiază, încă

mai poate…