Poetul micului oraş medieval

[Anca Tanase]

în micul meu oraş medieval

au mai rămas un dric

şi patru cai

abraşi,

cu stea în frunte,

panglici

de doliu mătăsoase,

panaşe, alămuri

de fanfară

şi un poet – gloria locală –

cu capu-n nori

şi cearcăne sub ochi,

la fel de singur şi ciudat ca dricul

 

în ficare dimineaţă,

când orologiul încă funcţional

anunţă în cinci limbi

a cincea

ante-meridiană oră, caii

sunt adăpaţi,

ţesălaţi,

plimbaţi în padoc

şi invidiaţi

de toţi locuitorii

din micul meu oraş medieval

pentr-un asemeni trai regal

 

la aceeaşi oră,

când ziua încă

nu s-a desprins din noapte,

poetul

iese la plimbare…

bea o cafea,

schimbă o vorbă cu strada,

fluieră fals

şi enervează graurii,

îmbrăţişează ziduri, cu tandreţe,

şi le roagă

să-i spună o poveste…

 

printre dale

încep să pâlpâie, sfioase,

cuvinte verzi, roşii, sinilii…

flori, stele şi pumnale…

 

poetul se apleacă,

priveşte-atent, culege…

cu ele va clădi

o scară

avându-şi începutul într-o frunză,

punţi între nori,

reţele supra şi subterane…

 

îi este foame…

mai bea o cafea

- ieri n-a mâncat nimic -

toată agoniseala

o dă pentru a-ntreţine

cai,

panaşe,

panglici

şi alămuri,

dricul

cu care speră

s-ajungă în Parnas.

 

 

 

 

[Anca Tanase]

Multumesc dl. da Coza, am facut corecturile, multumesc si pentru ele!

[Anca Tanase]

Multumesc Mihaela!

[Anca Tanase]

Multumesc Iris!

[Anca Tanase]

Multumesc Sofy! stop-cadru pe un oras... al meu (prin adoptie) :)

[Sofia Sincă]

Un stop cadru pe un tablou medieval... sau chiar pe un oraș. Avem în țară și se poartă chestiunea retro.

Un prozo-poem, o descriere cu iz liric.

De corectat ceea ce a scos Ion da Coza.

Am citit cu plăcere.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

îin

imbratiseaza

supra- smulge-i codița

Reverență!

da Coza