gândul e o apă

pe care ard cuvintele nespuse

chipuri înțelese greșit

 

voi netezi calea să te poți naște

acum când soarele îmi este silabă

și lutul  bun de modelat…

Vine miros de toamnă dinspre zare

Și pomii plâng ușor cu frunze ruginii,

Trăim păreri de rău în suflet fiecare

Și rătăcim privirea-n lacrimi argintii.



S-au ofilit în seară umbrele pe ziduri

Și ploile se-ascund printre păreri,

Ne-a poposit eternitatea printre riduri

Cum s-a oprit și vara-n zilele de ieri.



Vine miros plăcut de dor și de iubire,

Nimic nu s-a schimbat în suflete pustii,

E toamna-n care nu-mi mai vin în fire…

ÎNAINTE SĂ MĂ NASC

înainte să mă nasc

m-am cununat cu rugul Golgotei

sângele materiei

să fiarbă în spirit pulsaţia sub care mă aflu

–        agent sub acoperire –

în subsolurile legendei sau în luminile rampei…

 într-o zi  

 m-am cununat cu poezia

 martori ne-au fost

 ceașca de cafea și țigara din scrumieră

 știu când am iubit-o și de câte ori am înșelat-o

 ba cu una când cu alta

 și ea m-a iertat de fiecare dată

 ca o bună consoartă

 

 doar ele nu m-au înțeles niciodată…

E gândul nins de-o palmă, un gol de început,

prin cercurile toate, în lung ecou de lut.

E mistic si intact altarul unei frunze,

la jugul stării mele, chenarele obtuze.



Sub vraja umbrei -vale, bolnavele frunzare

se-ntrec extaziate, ca timpu-n secundare.

La un comând se pleacă un secol de-aşteptare

înlăcrimând pustia eternelor hotare.



E-al Slovei sclav de moarte cromatica mirare

de-nsingurare-n săbii... ogivă…

de ceva timp împart o fereastră cu el 

uneori mă înalță de subțiori
ca să vadă cerul

alteori deschidem obloanele

brațele i se preschimbă în muguri de brad
și îmi umple buzunarele când îmi vorbește de dragoste


tălpile cresc din plămânii lui

  ... și-mi curge marea prin palme 
odată cu istoria luminii

Toamnă, tu eşti un anotimp sublim!

Pe care îl deschid timid ca pe o carte

Cu multe vise , unele-s deşarte.

Eşti ruginie doamnă, însă te iubim.

Copacii -s dezgoliţi acum de frunze,

Prin parcuri în picioare le strivesc,

Din gene-mi plâng atâtea amintiri confuze

Cu frunze şi cu lacrimi un templu construiesc .

Un templu închinat toamnei-…

Cu

ochii împăienjeniţi,

abia dacă se mai mişca

în decor.

Îşi scutura capul

ca şi cum

ar vrea să-şi facă

ordine

în el.

copacii îşi strigă dorinţele pe aleile toamnei

pietruite cu visuri  smarald

 frunzele se aprind în hora veşniciei

sărutând pământul monocrom

 crengi pustii înalţă spre ceruri rădăcini

neştiute de zbor

….

un soare gol se înveleşte cu nori sfâşiaţi

de aripi abandonate de cocori…

Timpul carnivor - fără timp...

Timpul ni s-a depărtat treptat-treptat,

Ne-am fărâmat puţin câte puţin,

În urma noastră a rămas totul,…

 

 la început am fost eu

 și-n tot întunericul ăla  

 nu știam cine sunt

 

 călcam ba pe apă

 când pe pământ eram

 abur

 

 apoi ai apărut tu

 și s-a făcut lumină peste tot

 

 abia atunci m-am recunoscut…

în acord divin

curbată într-o linişte criptică

îmi pictez urma în cuvinte

în ropotul ruinelor de sub cearcăne

dezvălui noi dinastii ale…

Toamnă blândă îţi trimit

Mesager la uşa ta  …

cândva mai aveam



şase ţigări cu care



îmi împărţeam disperarea



în nopţile fără lună







acum s-au sfârşit



odată cu jumătate



din plămânii mei plictisiţi







respir cu economie



mirosul tău uitat



pe faţa de pernă



pe care ţi-ai sculptat sărutul











te strig retoric



în bezna



coborâtă treptat…

   Pupa  Veşniciei

În ţara fluturilor lumea din mine devine diafană şi albă

vitraliile vremii s-au scuturat în pielea înţelegerii

şi-au adunat culorile înţelepciunii picătură cu picătură

plătite în vamă de soartă rotitoare

şuvoi de…

Sufletul ca o vioară

Ce se tânguie în noapte

Căci artistul ce odată

Blând o mângaia cu arcuşul,

A…