odihnește gânduri

 seara mângâie trăirile de ieri

 mă porți în palmă azi

 șoaptele reci- fierbinți mai ating ceruri

 …ai pierdut singura și unica intersecție

 ai pierdut râsul zăpăcit al magiei

 nu-mi vine să cred...

 răvașe în sonete nepământene 

 învie lupta  

 de fapt niște

 zbateri care mai trag de raza lunii

 albe

 simt blândețea palmei

 cioplește în albul gândului

 ciobește din singurul…

Degetele mele văd doar păsările
Le simt despicând
Aerul încălzit de lumina ta
Eşti în toate liniile care repetă zborul
Aşa te văd degetele mele
Ochii însă
Ochii se înşeală
Pentru ei
Tu nu eşti decât femeie
Aerul din jurul tău
s-a rarefiat
zbori sau pluteşti
ochii mei se înşeală
dar eu
văd cu degetele…

Te aşteptam

la vechea răscruce

de care mi-ai vorbit într-o vreme.

Dimineţile mele

se zbăteau în strânsoarea

amintirilor

ca-ntr-un cerc vicios

şi toate zborurile erau trecute

sub tăcere.

Doar sufletul meu mai striga

în nopţile haine

plecate să vâneze…

…

Vino, iubite, să-mi vezi aşteptările

răscolind în fibrele pământului.

…

Te aşteptam la ultima răscruce

a zilei

adăpostită în vechiul altar

clădit…

Râzi aşa cum o facem de când am descoperit

Mersul biped

Nu ştii de ce o faci dar o faci

Pentru că ştii ca îmi face plăcere să te văd

Cum râzi

Luminată din interior

Peştera îl adăposteşte

Pe el

Magul căruia i-au crescut pietrele în sprincene

Sau invers

Cine mai sta să observe de unde cresc pietrele

Atunci când întâlneşte un mag ?

Scrie cu fum

Adânc scrie în pereţii de calcar mucegăit

Aici locuieşte Magul

Nu-l…

Fărîme de spiritualitate bologană

Holdele-și coc pîinea albă la soare

Și-i pun lui Bubikov în suflet alinare.

A fost un an de Dumnezeu binecuvîntat,

Cu griji multe, acum puse la iernat.

Toamna înflorește vrajaba-n Rassia

Și pune-n ochii mujicilor mînia:

– Bubikov, ai fost mai rău ca un cîine,

Să nu te apuce aici ziua de…

Să nu îți lași privirile prin ramuri

Când ninge viscolit de zile-ntregi,

Și iarna-și crește florile pe geamuri

Sperând ca tu în zori să le culegi.



Clipește-ncet când fulgii îți sărută

Al pleoapelor contur nedefinit,

Prin ramuri ninge ultima redută

Și umbra stelelor din nou s-a troienit.



Mă prinde-n hora viscolelor serii

De-atâta alb mi-e sufletul pustiu,

Și lasă ca să ningă-n clipele…

 palma bătătorită

 fața ridată a tatei

 moartea lui e mai puternică decât clipa

 durerea sapă același ogor

 iar și iar

 trec desculță în altă amintire

 chipul nevinovat al…

N-am ştiut să zburăm

împreună spre cer.

Tu prea sus...

Eu prea jos,

ca un fluture trist

într-un vals vienez

printre crini,

ucigaşi

cu miresmele dulci.

Tu – un vultur semeţ

şi orbit de-nălţimi

căutând,

ispitind,

prada-n laţ să o prinzi...

Ai căzut din înalt;

şi rănit de-nşelări,

amăgit de iubiri

şi sătul de trădări,

răscoleşti amintiri.

Cauţi fluture frânt,

Rătăcit pe pâmânt.

Şi ai vrea…

știi

iubirea are un straniu efect asupra mea

lasă-mă să trăiesc

cu părul desfăcut peste lume

să aud orchestrele cum îmi devastează ferestrele



coboară-mă și fă-mă țăndări

numai în nopțile cu lună plină



  în rest străzile mele sunt înflorite de pomi singuratici



urcă-mă să cânt tra-la-la

încă odată

și încă odată

în ritmturile tale amestecate cu ozon



hei

 nu mă striga nevindecato



am…

Eu nu mai cer luminii tot lumină

Esenţei nu-i adaug un cuvânt

Nu caut diamantele în tină

Şi nici pumnal în spate nu-ţi împlânt

Nu mai cârpesc la inimi sfâşiate

Nu pun atele aripii de flutur

Lumina ta nu mă mai dă pe spate

Pot şi din întuneric să mă bucur

Mă-ntorc la pescăruşii mei pe fluviu

Chiar de sunt trişti măcar îi simt cu mine

Te-am prăpădit cu marele diluviu

Mă-mbarc pe Arcă dacă mă mai ţine

Şi car cu fluviul…

dacă ai timp să te îndrăgostești

și ai să mă auzi cum zdrobesc șuvițele

pe care saltă fecunde buzele secundei

dacă îmi aprinzi eșafodul cu dragostea ta

ascunde-te



îți voi atinge epicentrul

și ai să înduri toate reflecțiile mele

ca un scurt circuit

care te ucide într-o cumplită beție



dacă ai să storci vâltorile mele

am să-ți jupoi cearcănele

spunându-ți că poți călca în plumb topit

pentru că sărutul meu

e cea mai tare…

Îți dăruiesc o iarnă siberiană,

mi-ai spus,

doar astfel vei învăța să așezi mlaștini

pe drumul spre mine,…

Hai să mai facem din când în când ordine

Printre cuvinte

E punctul zero pe cerc

Nimic în urmă nimic după

Doar punctul

Pe care stăm cocoţaţi amândoi în ciuda legilor matematicii

Hai să facem ordine printre cuvinte şi de-om găsi

Pe acolo şi nişte sentimente

Să le scuturăm şi pe ele de praf şi să spunem apoi

Tu nu mă mai iubesti

Iubiiiiiiiiiiiiiii

(priveşte înainte – îmi spui –primul cuvânt care imi trece prin minte

Eşti tu

In…

Mă tot întreb, iubito, câteodată

În ce prăpăstii stelele-au căzut,

Când galaxia lor a fost certată

Că ne-a unit mereu într-un sărut.



Ghețari răniți de razele solare

Pierdute între răsărit și în apus,

S-au scufundat în liniștea din mare

Și-n locul lor iubiri rănite-au pus.



Putem privi-n adâncuri fără teamă

Ascunși printre coralii înfloriți,

Cum templele tăcerii se destramă

Și nu mai sunt ghețari nefericiți. …

din mine crește o altă haină

dar mi-e frică să o îmbrac

știi cum e golul acela după ce rămâne

creanga de măslin fără frunze

sigur știi

dar

știu să văd

pânza albă atârnată eșarfă la colțuri

așteaptă să-i cânt în culori cât mai vii

cântecul sirenei

adulmec legătură firavă dintre unu și cu unu

munți obosiți

mai trag șoaptele durerii după ei

ochii scapă priviri albe

haina-și retrage la marginea…

hai să lăsăm trecutul cum a fost

mă-ndeamnă vremea,

 mă cheamă-n gând

prin sfinte-mpărății de dor

să trec așa din când în când

ca prințul cel rătăcitor,

prin timpul ce ne râde-n porți

prin casa cu stafii și morți,…

Închisorile zeilor

colcăie de păcate

neîmplinite demult.

Lanțurile gleznelor

pulsează de libertate

în fiecare, ruginită, za.

Comuna primitivă

ne-a inventat focul

să putem arde strașnic.

Avem palmele tocite

de bataia pasului pe loc

în așteptarea sentinței.

Capul plecat

are un singur gât viu

în bătaia puștii.

Norii nu sunt solizi,

ci…

Păianjenii țes vertical,

plasă, încrucișat negru

peste pulsarea luminii,

sclipirea de timp urlă.

Vântul răsucește umbre

de șanț în podul palmei

înverzind aprig trandafirii

dedesubt de tălpi deocheate.

Rob dalelor sunt strașnic închis

între pământul reavăn și piatră

cânt din strună de verzi rădăcini

și bat apa să susure verde a iarbă.

Oare de ce ne lasă moartea

să facem…

Stau călăros și mândru
pe după subsuorile timpului,
am plătit pentru asta
cu sfoara groasă
și dulce
pe care o dădeam demâncare
vieții mele
și deancălare
se vede totul mai mare.
Sub cerul mieros
mi se arată totul
până în depărtare,
sunt eu și timpul meu,
ce strașnică mirare.