Bubikov

[Mircea Gordan]

Fărîme de spiritualitate bologană

              

        

Holdele-și coc pîinea albă la soare

Și-i pun lui Bubikov în suflet alinare.

A fost un an de Dumnezeu binecuvîntat,

Cu griji multe, acum puse la iernat.

 

Toamna înflorește vrajaba-n Rassia

Și pune-n ochii mujicilor mînia:

– Bubikov, ai fost mai rău ca un cîine,

Să nu te apuce aici ziua de mîine!

...........................................................

Adie un vînt pe codru, în valuri,

Din vale pînă sus pe dealuri,

Frunzele cîntă, acompaniate de triluri

De păsări și apele izbite de maluri.

 

Fermecat, de aceste meleguri romînești

Și pline de istoria faptelor srămoșești,

Pădurarul Bubikov își vindecă rănile

Sufletești și pune-n uitare necazurile.

..........................................................

 

În crîșmă-s aburi, ca o ceață deasă.

Am de hrănit guri flămînde, acasă,

Își spune Bubikov și se ridică de la masă.

- Noapte înstelată, crîșmăriță focoasă!

 

Luna s-a pitit sub pătura de nori

Și-a pus spaime-n întuneric – fiori –

Se clatină pomii, a adîncă mirare,

Se clatină și gardu-n Strada Mare!!!!

 

Drumul se face precum un deal, la pas

Și-l troznește cu un bolovan în nas,

Ba-l supune la o încercare și mai grea,

Ajungînd la casa strigoaiei, cea rea:

 

Pe trepte scotea fum o arătare,

Din pipa uriașă precum o căldare.

Își face cruce și-o iconiță sărută,

Ce la mănăstirea Kazan a fost sfințită:

 

– Doamne, iartă-mi grelele păcate

Și-alungă aceste viziuni, necurate!

Dar, necuratul, să plece nu se gîndește

Și-acolo, pe trepte,– stană – înțepenește.

 

Îi pune voința la o grea încercare,

Să vadă, credința, cît îi este de mare.

– Drac împelițat, îți vin eu de hac

Și te dau de-o parte, asta am să fac.

 

Cu forța-i știută, că duce la subsioară

Două pietroaie grele de moară,

Îl apucă pe drac și-l strînge-n brațe,

De-i pîrîie oasele, intrate în mațe,

 

Și-l aruncă în tăul de peste drum.

– Așa, drace, la fund să piei, acum!

Și să ieși de-acolo cînd te-oi chema eu,

Ca să nu mai spurci altădată drumul meu.

…………………………………………

 

Cînd noapte-și pune clar de lună,

La crîșma lui Costane lumea se-adună,

Să povestească un…pahar de voie buna.

Începe Ghiuca – pîrlitul – să spună:

 

– Într-o noapte plină, s-o tai cu cuțitul,

Parcă prevestind lumii sfîrșitul,

Fumam pe treptele strigoaiei, – proscrisă –

S-o încerc, de de mă poate dovedi, o fi scrisă?

 

Oi fie eu dintre cei mai amărîți și goi,

Dar nu port nici o frică de strigoi.

Pe cînd îmi savuram în tihnă pipa,

Un drac m-a înfășurat, strîns, cu aripa.

 

O fi fost un tartor, al dracilor clan,

Că prea tare mai mirosea a duhan.

De frică, m-am făcut cît un puiuț –

M-a aruncat peste gard, în tăul lui Oncuț.

 

MdRaesculum 04.02.2012

 

Tău [reg.] = baltă

Duhan [reg.] = tutun

Strigoaie = fem. de la strigoi

 

[Mircea Gordan]

Doamna Sofia, mulțumesc pentru citire! Nu am pretenția de a mă ridica la nivelul marilor poeți din perioada de care pomeniți.
Mulțumesc și familiei Da Coza pentru cuvintele de încurajare! Am încercat să redau "atmosfera" epocii/locurilor în care am plasat povestea. O poveste, pentru a urma un fir logic, e mai greu de versificat și, uneori, mai trebuie să reduci din mijloacele stilistice.

Gina, mulțam fain pentru rătăcirea ( în povestea mea de) pe meleguri ardelene!

Un An Nou cu bucurii!

[gina zaharia]

prin lumea ta am rătăcit și eu:)

gina

[Ion Lazăr da Coza]

O întâmplare la limita fantasticului, versificată. Interesantă prin vetustețe și naturalețe.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Un text îngrijit, dar ușor vetust. Totuși plăcut lecturii.

[Sofia Sincă]

Citind aceste versuri simt că mă întorc în timp, cel puţin cu o sută de ani. Se versifică un mit, o fantasmagorie... versificaţie simplistă, greoaie şi pe alocuri, nerespectând prozodia poetică.

Am trecut pe aici, Sofy!