nu te obosi

masa asta de piatră e de mult aici

am adus-o când flămând erai iar livezile promiteau roade cum n-au mai fost

și câmpiile se răsfățau în ploi magice

așază-te lângă mine am izgonit vântul

ne scotocea prin suflete mi se părea…

setea mea e-n căușul palmelor tale

somnul meu stă-ntr-un pat

de culori

cardinale

să-l urcăm în tăceri

să-l ascundem de hoți

iară carului mare să-i pictăm

niște roți

se așezase pe iarba uscată se prefăcea că stă la soare dar sigur medita

de la o vreme refuza să mă însoțească peste tot

părea derutată dar nu avea încotro

purta aceleași haine cu mine

uneori ceva mai decoltate așa încât năvălea primăvara în sân

iar gerul părea un trecător amețit

în pantofi de culori diferite

uneori se asorta cu luminile din las vegas

alteori adormea într-un fagure…

te poți împotrivi serilor să coboare

cu turma de stele

pe umerii mei

o dată

de două ori



și să clădești cuib păsărilor

cântătoare

în arbori de lut…

ți-am întins poteci prin poemele mele poate am săpat nopți întregi

să le trec prin fața lunii

dimineața respiram depărtările să te zăresc

trecătorule

apoi le-am sfințit

labirintul în care intri să nu te zgârie

am adus trandafiri sălbatici

unii au înflorit în brațele mele alții în suflet

dar toți sunt ai tăi

de unde să știi că dincolo de ele stau ziduri de cremene

sunt bucuroasă că le pot ridica din…

încă mai am firul nostru de borangic zici că-i bun de cusut rănile

ehei greier de vreme bună ceva te-a orbit așa de tare că nu mai știi

unde se termină întunericul și unde începe dimineața

noroc cu regina-nopții e atât de multă  la fereastra ta încât ai putea s-o cosești

s-o arunci pe…

*

ora unu  după eclipsă

nu înțelegeam de unde a apărut nimic nu prevestise clipa în care umbrele

ar fi invadat soarele meu

a venit ca un torent odihnit nu știa unde să se așeze mai întâi

dar a găsit inima

ca o stea primenită de șoapte

avea ferestrele deschise fusese răsfățată și plimbată prin tot universul

acum stătea să plângă

i-am șters urmele de sare brumată

și…

erai atent la detalii poate asta am apreciat cel mai mult la tine

fiecare culoare avea bucuria ei iubirea ei dorul ei grijile ei

ca o pădure care-și hrănește cerbii

ca un stup care-i dăruiește miere amurgului 

ba mai mult

am văzut cum duceai tabloul acela prin toate galeriile lumii

era al tău

cel mai drag cel mai simplu…

insula pe care naufragiasem

o văzusem în somn

sau poate aveam doar ochii orbiți de lumină

o știam dimineața și seara dincolo de apus o știam

mă minunam cum am dat tocmai noi de ea aproape perfectă aproape cuminte

dar vinovată de iubirea noastră

ne-a întâmpinat ca o gazdă bună

și cam atât

nu știam ce să facem cu libertatea asta

am aruncat cheia și am strâns tot ce venise după noi

câteva ziduri un felinar și mai…

din cufărul bunicii ieșeau fluturi albi și albaștri

și mai mici

se răspândeau printre poveștile ei

despre fiul pierdut pe front

despre foamete

colectivizare

ori despre vrăjile babei stana la ceas de seară

erau acolo pe caierul copt de timp

unii împodobeau cămașa de in alții veneau

dintr-un templu necunoscut

și cei mai mulți formau o diademă

de curaj

cum ar fi vrut ea să-și suflece…

De s-or închide macii mei de zori,

Să-i lași s-adoarmă printre alte flori 

Și să nu-i cerți, că poate n-au știut,

Din alb intens să-ți facă așternut.

Or fi uitat cum e să plimbi, pe drum,

O călimară…

ce vară cochetă

ce femeie frumoasă

tăinuiam să-mi fac loc

lângă ea

era vremea amiezii

era vremea de coasă

și-un cocor în văzduh se rotea



parfumul de ieri se-ntinsese

pe creste

adunându-i tot ceru-n privire 

prin văzduh se plimba

o poveste

cu aromă de fragi 

și iubire



iată lumina străină 

și…

înflorise teiul din sufletul verii mele și nu știam încotro

să-l ascund de tâlhari

l-am urcat într-un vârf de creion

să pot nota ora la care a ținut primul discurs

despre verbul răscopt în aura nopții

într-o scoarță sălbatică

iată de ce uit uneori ce zi este

și de ce meteoritul ăla trece mereu pe sub gânduri

ca un cocoșat…

câți trandafiri n-am sădit cu mâinile tale

câte privighetori n-au cântat în culori

și câte scântei n-au venit să vadă

cum e să respiri

prin plămânii iubirii



deseori te-am văzut numărând rădăcinile

de ieri și de mâine

fiecare avea câte ceva

din gândurile tale

împletite în lumină



când ai trecut prin parfumul lui iunie

ai ridicat eșarfa cu care…

îmi spuneai că nu-ți plac cobrele că se pot înfășura pe hamacul tău 

ori se transformă în stâlpi gravați cu minciună

și iederă cenușie

că veninul lor întunecă mintea celui ce le cred de bună-cuviință

și nu mai știu ce

toate acestea au devenit mit

poate că era seară când ai întins brațele printre liane

atunci ai devenit…

fiindcă era cod roșu

poștașul mi-a lăsat o scrisoare

sub o lespede

de unde să știe el

ca toată dragostea noastră

s-a dus pe apa sâmbetei

și niciun cuvânt n-a mai rămas 

la locul lui



a doua zi 

a dat soarele prin toate vitregiile

zadarnic

amândoi respiram cu piatra pe suflet

și nu…

unde o fi văzut păpădii dansând după cântecul vântului

când ele mor ca niște fulgi jumuliți

de o vulpe 

și piticii aceia abia scoși din buzunar

care s-au apucat să ducă muntele în spate să-l așeze în alt loc

să se vadă metropole hoinărind prin inima sa

ce naiba

înțeleg mai apar fel de fel de năluciri

asta destul de…

încă mai păstrez cartea aceea de povești

în care

un ciobănaș s-a întins după o floare-de-colț

și a pierit

cu mireasma în suflet

multă vreme l-am plâns

apoi i-am făcut mormânt lângă ape

de atunci

în fiecare noapte o căprioară vine și paște

în mijlocul

unui câmp cu maci

n-am putut s-o alung niciodată

poate de teamă să nu-i strivească

ori să rămână cu vreunul

pe inimă

dar știu că se…

mă privea din capătul scărilor

hai zice

grăbește-te

astăzi semeni cu o lebădă somnoroasă

e timpul să mai dereticăm prin suflet

mâine cine știe pe unde mă mai încurc

am o groază de treburi

habar n-ai cum e să întinzi o punte peste ocean

ori să mături frunzele din păduri

firele în care păsări de rouă și-au agățat zborul

trebuie să le eliberez de liane

așa e corect

nu pot să-mi umplu buzunarele cu…

lumea noastră nu mai încape de mult într-o coajă de ghindă

când se face frig știm cum e să trăiești în scorburi

cu flori la ferestre

bine că nu trec uragane cu sacii în spate

ne-ar fi prea greu să coasem toate așteptările lor

așa încât niciunul să nu tremure de teama

că s-ar trezi pe un umăr străin



dar cine…