dacă aș fi mai indiferentă
n-aș observa realismul norilor
acoperind zilelor
ochii
și nici câtă realitate încape în aer
aș aluneca printre firele de iarbă
îndrăgostită numai de ochii mei
a căror vedere-mi pipăie timpul
pulsându-mi sângele cu bătăile lui de…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Iunie 7, 2013 la 6:00am — 3 Comentarii
am rămas fără grai niarne*
ascultându-i tăcerii liniștea
insinuându-i lipsa de frământare
n-am rostit nicio vorbă
în fiecare colț din mine
dumnezeu a lăsat un cuvânt
amintind
ca înainte să le citesc
să-mi destup urechile să le și…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Iunie 3, 2013 la 7:00am — 5 Comentarii
te-ai gândit niarne*
că-n fiecare dimineață renaștem
cu același dumnezeu circumscris în noi
sprijinindu-ne pe el
la fel cum cerul
își sprijină pe noi stâlpii de lumină
vechile obiceiuri
se hrănesc cu amănuntele acestei vieți
uneori…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Iunie 1, 2013 la 3:30am — 6 Comentarii
ştii niarne*
uneori rătăcesc ȋntr-un vid
pe care-l inhalez
rămânându-i doar umbra
peste care mă întind ca pe o piatră
împrejur inima zvâcneșe oarbă
ferindu-și tremurul
când în faţă-i răsare o vreme mai pământeană
înroşindu-se chiar…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 31, 2013 la 4:30am — 7 Comentarii
în dimineața aceasta
am azvârlit așternutul singurǎtǎții pe fereastrǎ
sub ochii luminii
fǎrǎ a ști
dacǎ o acopăr
mi-am aruncat apoi pe jos
dezabieul
la fel
cum ȋși leapǎdǎ toamna frunzele ȋngǎlbenite pe trotuar
…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 29, 2013 la 6:30am — 9 Comentarii
de mult n-am mai scos un cuvânt niarne*
nu mă opun
doar ascult
ultimul cuvânt pe care l-am rostit
a fost fie
şi a fost
de întuneric mă tem
devorează albul
inima mi se strânge între pereţi de ceară
încuindu-și sângele cu lacătul…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 25, 2013 la 8:30pm — 7 Comentarii
nicio bogăţie nu am
ȋn afara acestui trup trecǎtor
nu pot să-i zidesc nicio margine
sau să-i înlocuiesc o ulucă distrusă de ploi
chiar dacă ȋnlăuntru-i o risipǎ de luminǎ
prin care înoată propriu-mi har
mi-ar trebui mai mult aer
să-mi cotrobăie prin existență până la…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 24, 2013 la 5:00am — 9 Comentarii
pe umerii goi lipsiți de tinerețe
ningea pe lucruri
și pe asfințit
împodobindu-l cu aură azurie
așa cum cerul
își revărsa aura peste viață
atât de liniștit ningea
și pe timp
desǎvârșindu-i vechimea
modelând anotimpurilor pereții în straturi…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 22, 2013 la 8:00am — 5 Comentarii
i love you grandma
până la cer și-napoi
uite
cum îmi curge dragostea
peste mâinile tale
pic pic pic
această făptură niarne*
strălucind în aura-i de îngeraș
reușește să-mi separe
toate celelalte nimicuri
de…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 18, 2013 la 6:30am — 6 Comentarii
hai sǎ urcǎm
oprind vijeliile
în punctul unde ȋncepe realitatea
când vom penetra reveriile
să alergăm la copacul
din al cǎrui rod ne vom sǎtura
tot ce am rǎbdat pânǎ acum
rǎmâne-va ispășire ȋn ierarhia cunoașterii
dacă…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 17, 2013 la 1:30am — 4 Comentarii
sunt confuză
e-atâta nonsens niarne*
nu-l mai pot respira
mă rupe în pro şi contra argument
nu înţeleg de ce
semnificaţia unei vorbe se divide în direcţii contrare
tu
mi-ai spus odată că avem un sens
iar eu îţi spun
că-i simt…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 15, 2013 la 8:00pm — 5 Comentarii
tăcerea asta niarne*
ca o câmpie fără margini
îmi ascute auzul
cu tăișul cuvintelor
împlântat adânc în răspunsuri
stai liniștit
n-o s-o doară inima
izbindu-se de tăria nopților
în singurătatea mea
cel mult va plânge…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 14, 2013 la 3:00am — 5 Comentarii
între răsărit și apus
pendulez
conjugând anotimpului întrebările
desprinse din corola florii de măr
și din mugurii proaspeți de pe un ram verde
crescut în sufletul meu
în cerc
se rotesc îngeri
conturând harta zborurilor
mânați…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 13, 2013 la 4:00am — 6 Comentarii
dimineața
îmi așez visele în spatele ferestrei
predându-le zorilor
ca și pe ultima întrebare ce-mi răvășește
conștiința
nu ți-am vorbit niarne*
de visul acela
protejat de-un duh
menit să mă separe de celelalte nimicuri
pulsând în…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 12, 2013 la 8:30am — 6 Comentarii
am așteptat sǎ adormi niarne
sǎ nu te mai bat la cap
cu instinctele
ce-mi pun la-ncercare judecata
câtǎ odihnǎ s-a lǎsat pe umerii tǎi
nu știu
însǎ eu
m-am împovǎrat cu un neastâmpǎr
curgându-mi ca un râu prin reflecțiile cuvintelor…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 11, 2013 la 12:00am — 7 Comentarii
în bătaia vântului
se leagănă anotimpurile niarne*
scuturându-și una câte una zilele
dezlipindu-le vechimea
de pe arterele veșniciei
ȋn nicio zi
nu gǎsesc refugiul perfect
ca între zidurile unui templu
în care amurgu-și lichefiază sângele-n…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 9, 2013 la 1:00am — 5 Comentarii
sunt puțin confuză
stâlpul acela luminos de care mă spijineam
când eclipsa adevărului
obtura unghiul luminii
s-a stins niarne*
atenția mi-o îndrept spre soare răsare
unde strania frumusețe a nopții
se dezbracă de haine
zărindu-i-se printre pleoapele…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 7, 2013 la 7:30pm — 8 Comentarii
iubirea și cugetul
stăpânesc deopotrivă niarne*
sfâșiind existența
generând în semințele liniștii
germinarea unui sentiment hibrid
dintr-un amestec
de iubire necondiționată de oameni
și teama
că nu putem ridica privirile atât de sus
…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 6, 2013 la 6:30am — 5 Comentarii
ţi-am spus niarne*
că aș vrea să o iau de la capăt
să mă mai scurg odată în necunoscut
amestecată-n şiruri de păsări
cu sentimentul de zbor
cuib să-mi zidesc
într-o nouă primăvară
iar încercarea aceasta
să-mi rămână lipită de suflet…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 4, 2013 la 8:00am — 8 Comentarii
e atât de posesiv niarne*
acest florar
ȋncât
nimic nu se ȋnnoiește fǎrǎ acordul lui
cu pumnii îi adun liniștea
rǎmasǎ dupǎ plecǎrile albe
eliberând-o apoi în sunetul dezmorțirii
crescând continuu
ca un flux în sânge
…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Mai 2, 2013 la 9:00pm — 6 Comentarii
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor