aşteaptă trenuri 

spre nord 

spre sud 

către oriunde

sunt o gară aglomerată

cu peronul ruinat la sosiri

în mine nu rămâne nimeni

doar uneori 

cineva pierde câte un tren

şi întârzie prin sufletul meu

fluierând hituri de adio

la fiecare deceniu 

din orient expres 

aceeaşi pasageră revine

să-mi facă fotografii

pentru albumul 

eternității ei

drum bun

drum bun

o batistă…

prima zi

bună dimineaţa zic

fără gură dorm încă în tine

perseidele minţii mele

adună în cădere dorinţe

confetti

castaniete

pentru cine

m-am lăsat de fumat

de plămâni

de visat

de iubit ?

din mine  ce să las

cui

și de ce?

bună ziua mea

chiar strigată

nu spune nimic

nici despre mine

nici despre tine

și nu ştiu

dacă ar putea fi…

diminețile

mi s-au șlefuit cumva

singure

sau poate vara asta atipică

a inventat pentru mine

un fel de copilărie primordială

în care am devenit

un Alice androgin

în propria curte

a minunilor oglindite

chiar dacă zidurile minții

mi-au crescut imoral

până în nori

fiecare respirație

arde în mine artificii nirvanice

luminând cerul gurii

acolo unde…

poţi să-mi dizolvi 

existenţialo

matinal şi atât de precoce 

claustrofobia

cu ştrampii tăi 

prea lycra 

să rămână credibili întregi

în ascensorul acesta nebun

dinspre moarte 

spre viaţă 

în care m-ai azvârlit 

placat aproape disperată

din dragoste 

să mă faci eseu antologic

chiar în buturile 

şi sub nasul rivalei 

de la parter 

devenită brusc 

spectatoare cu degetul…

alb negru

despre un el

aşteptând-o infinit pe ea

şireată

te aşezi stradivarius

pe arcuşul meu trist

îl dai cu sacâz 

mi-l acordezi

în patru game 

cu bemoli sângerezi

cu diezi 

peste inima mea

melomană

cântăm fără portativ 

până la…

şi ochi cameleonici

iubitule

mi-ai spus în după amiaza 

big-bangului meu

râzând lipită

de cel mai înalt nuc din univers

eu n-am înţeles

ce voiai să-mi spui

şi nici nu puteam să privesc 

prea adânc în mine 

când sânii tăi

tremurau seminuzi

iar rafael îți picta umerii

pe irișii mei

neuronii mi se amestecaseră hilar

cu spermatozoizii supravieţuitori

epidemiei mondiale de depresie 

iar…

de tine noaptea târziu

mă leg cu cearceafuri 

cioplite din lună

în lună tremurul minţii 

mi-a lăsat în insolvenţă virală

inima în locul ei 

un copac înflorit mi-a crescut

mult îţi mai place

să îl urci

să-l cobori

să te joci în el

de-a nemuritorii

dar mai ales

cum te privesc eu

din josul meu

în susul tău

voi tăcea 

oricâte nemuriri e…

nimeni nu mai vorbește

cu nucul din curte

mamaie

nici măcar tata

frunzele îi sunt palide

umbra zgârcită

iar de tristețe

n-a mai făcut nicio nucă

pe leagănul din fața lui

acolo

     unde îți odihneai gândurile

     și bătrânețile

     de unde răscoleai toate cerurile

     și răsfoiai biblia

     vine mereu un porumbel

    se așează cuminte

    pe…

în alb

pe noptiera de la capătul

visurilor tale

am să-i pun pecetea

 Ochiului meu trezit

un infim con de brad

roșu

să nu te condamni în vreun  fel

nici să  mă judeci

e un act unilateral

o constatare de fapt

și nu o acuzație

să o scrii

cu orice cuvânt vei dori

cu oricâte

toate cuvintele dor

eu nu mai am de mult

niciunul pentru…

într-o alta e miercuri

călător între realități

o dată

sunt cel pe care-l dorești

altă dată

nici nu mă cunoști

ți-aș aminti

iubito

de seara trecută

de  Rachmaninoff

de lumânările topite

în îmbrățișări

ți-aș povesti

cum am redevenit noi

Androginul

cum ne-am pierdut

singurătatea

dar azi

e o zi dintr-acelea

în…

și eu copac

fac umbră ilegală

gândurilor tale

tu le-ai bronza

le-ai sublima

din bici ai face

binecuvântare

iar lumea devenită zen

te-ar săruta umilă

pe picioare

dar umbră-ți sunt

călău de visuri

un ucigaș de merkaba

deșertăciune

peste mituri

aduc doar întuneric

draga mea

e soare-n mintea ta

eu biet copac

fac umbră

dumnezeului…

te prinzi de-a mea privire

cu irişii sculptaţi 

prin vinele din tine 

azi bântuie piraţi

între altarul ochiului

și deșertul existenței

stai acolo cu aura snoabă

și surâzi complice atotțiitorului

de vizavi

între voi liniștea

crește hățiș

urcă în clopotniță

din mine

 încet

zboară o golgotă

spune-mi iubito

câți biți are epifiza ta

cât loc mai am eu

în cele 21 de grame ale tale?

de pildă eu

am rămas fără memorie

sunt atât de plin de tine

încât am tendința să cred

că îmi trăiesc ultima viață

deși consultându-mi dharma

constat mereu că sunt

doar la prima

nu știu unde se află eroarea

și nici nu mai îmi pot accesa

pineala fără…

pe aici 

nu mai trece nimeni

apocalipsa rulează mega image

pescăruşii 

au zburat spre infern

singur prin univers

zidesc înălţimi

din nisip

amintiri şi iluzii

doar timpul e fericit

dansează lambada

cu mintea mea

fiul meu îi seamănă

picătură

în lumea lui

castelele

strălucesc încă 

în palmele mele

nisip pe nisip

cărămizi de apă

vis peste vis

speranţe nenăscute…

îți spunem astăzi

la mulți ani

dar anii sunt 

doar o povară

credință-n visuri

tu să ai

și surd să fii

la vorbe de ocară

nu îți dorim

vreun scaun tapițat

de care să te ții

în viață

ci aripi 

zbor descătușat

un cer senin

plin de speranță

e ziua ta

dar toate-s ale tale

căci numai noi

în timp suntem pierduți

părinți ai tăi

deschizători de cale…

tu ai un ochi albastru

și unul verde

sau poate invers

lumea nu știe asta

deși culori ar mai fi fost

lumea te iubește și gata

tare

tare o face

îți trimite inimoare

fluturași

buzițe

pupici

mulți pupici

nici inima

tu nu o ai roșie

nici măcar nu e pe stânga

singurătatea ți-a făcut-o albastră

dar nici asta nu se vede

uneori se oprește

ea

inima

să se uite pe geam

în sufletul…

copilul meu

cine m-a uitat în trupul acesta

obosit

şi bătrân?

sunt o păsăre fără cer

fără aripi

priveşte

toate străzile 

pe care le cutreier inutil

sunt pline de tine

puştiul blond 

puţin creţ eşti tu

te purtam la grădiniţă pe umeri

iar tu râdeai 

râdeai

cântam amândoi ceva despre elefanţi

şi lumea se adăpa cu iubire privindu-ne

poate puţin…