ceacâra universului

[paparuz adrian]

tu ai un ochi albastru
și unul verde
sau poate invers

lumea nu știe asta
deși culori ar mai fi fost

lumea te iubește și gata
tare
tare o face

îți trimite inimoare
fluturași
buzițe
pupici
mulți pupici

nici inima
tu nu o ai roșie
nici măcar nu e pe stânga
singurătatea ți-a făcut-o albastră
dar nici asta nu se vede

uneori se oprește
ea
inima
să se uite pe geam
în sufletul oamenilor

ești iubită
ești foarte iubită
pentru că dai
dai tot ce ai
și te faci mică
tot mai mică
să poți încăpea în 
nimicnicia fiecăruia
în preaplinul tuturor

tu nu ești altfel
ești chiar altfelul 
așteptat
dorit
ca un mântuitor
cu o cisternă de mir
pe autostrada spre iad

lumea te iubește tare
pentru că le-ai rupt somnul
în bucățele
mii
pentru că ai făcut din demoni
îngeri
apoi i-ai împușcat 
 în zbor

tu ai un ochi albastru
și unul verde
dar o vreme 
ar trebui să îi lași închiși
să poți inventa 
lumea de la început

[Chris]

frumos şi interesant

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

O poezie plină de sensuri. Ceacâra – nu spui ţine e... da-i persoană însemnată.

[Nikol MerBreM]

Hm, vrăjită ceacâra asta :)! Şi când o să redeschidă ochii, lumea se va vedea altfel decât verde - albastru?!

[Ion Lazăr da Coza]

Vrăjești cititorul fără să-și dea seama.

da Coza

[paparuz adrian]

sarut mana

[Sofia Sincă]

Din punctul de vedere al autorului universul este plin cu defecte, motiv pentru care există atâte dezechilibre, adică un infern. Concluzia - îndemnul către divinitate, de a forma o altă lume.

Poem meditativo-filosofic cu efecte lirice.

Am, citit cu interes,

Sofy