nimeni nu mai vorbește
cu nucul din curte
mamaie
nici măcar tata
frunzele îi sunt palide
umbra zgârcită
iar de tristețe
n-a mai făcut nicio nucă
pe leagănul din fața lui
acolo
unde îți odihneai gândurile
și bătrânețile
de unde răscoleai toate cerurile
și răsfoiai biblia
vine mereu un porumbel
se așează cuminte
pe scârțâitul lemnului
și moțăie
la fel ca tine
iarba a ieșit și ea
prin ciment
răzbunătoare
îmbufnată
că nu-ți mai simte sufletul
desculț
în camera ta
mamaie
sunt toate așa
cum le-ai lăsat
doar ceasul
a rămas înțepenit
niciunul din noi
n-a mai vrut să-l pornească
e unsprezece douăzeci
în fiecare clipă
noi pășim încet
dimineața
seara
și-ți spunem sărut mâna
în pat te revedem
cu ochiul minții
numărând amintiri
și mătănii
să știi că eu sunt bine
și nu sunt supărat
chiar dacă nu mai poți
să vezi de mine
eu înțeleg că
Dumnezeu avea
nevoie acum de tine
să nu ne uiți
oriunde-ai fi
mamaie
noi te iubim la fel de mult
să-ți fie zborul lin
cu bine
Adaugă un comentariu
emoţionant,
întotdeauna acest tip de versuri dedicate părinţilor şi bunicilor vor trezi în cititor emoţii puternice
citit cu plăcere,
Duios, însă finalul o dă în patetic.
da Coza
Pot să văd leagănul acela în vânt şi iarba care tânjeşte după "suflete desculţe"...
Emoționant, duios!
Drag popasul.
va multumesc tare, tare mult!
Elegiac la maxim, dar și foarte emoționant. Metaforic în amintirea bunicii.
Am citit și am lăcrimat.
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE