dor de alb spiritul meu

 

*botez în flăcări*

*în ușa ta de bați nimeni nu îți răspunde*

ca-ntr-un descântec din urzeala minții

păgână ies în dans de fluturi și-o mare în refluxuri citadine

în glezna dimineții îmi este pașaport mareele îmi curg din plete

când umbra ta mi se așază pelerină pe umerii mustind de stele rebele și ghidușe

în poala neodihnei varsă știri de ultimă oră despre revolta licuricilor

din…

 

*sub ghilotina humei țipătu-i dulce*

partitura destinului

fluture orb târăsc ca pe-un blestem după mine

stomacurile îndrăgostiților cabrioleta lor de vise a produs

un carambol pe autostrada predestinărilor



roțile inegale-s de vină mi se șoptește de la tribuna oficială



într-una (cea mare) peștii dizlocau atât de năprasnic oceanele

încât produceau prea multe potopuri pe secundă și noe…

față în față fără noi

amintirea – algebră planetară

nu te-ai mai împărtășit de mult părinte

din motive obiective nici n-ai prea avea cui răspund ușor amuzată

unui eu ce-mi fluieră meditațiile subversive



ți-aș putea ține loc de duhovnic chiar eu de ai putea

să-ți uiți pentru o clipă atributele

(ba la necesitate chiar să-ți dau canon de vindecare)

controlul maladiv al văzutelor…

 

din când în când e bună o rătăcire

declar dizidență perpetuă în buclă atemporală

să extragă megabiții îmbrățișării sălbatic galopează mâinile

nu-mi pune pe umeraș emoțiile extrase din foșnetul pielii

vor zvârli din copite nu vor îngădui

să li se netezească strigătele nu li se potrivește ținuta protocolară

sub dungă coastele n-ar putea să absoarbă în…

dintele deșertului

dezleg graiul munților

scheletul meu încheagă duhul

din apele începutului

epiderma ţipă

pe tăişul conştiinţei

roșul pe care l-am pulsat doar în tăișuri

îşi desface blândețea nuanțelor

în miezul static al lutului pulverizează

stele…

*respirația pe o singură gură*

între banal și iluzie se joacă șotronul

vieților împrumutate

dobânzile-s uriașe ni se spunea arterele pe care năvăleau

tropăitoare gâlcevile sângelui

plăteau cinstit vămi la fiecare bifurcație a ursitei

uneori chiar repetat



acum e momentul pelerinajului

cu tine ocultat în fiecare atom înfășor labirinturi

sfinxul pe umăr…

frângerea pe tălpi de iubire

* Dedicată lui Ion Lazăr da Coza *

icar uitase de mult alfabetul văzduhului

ieșirea din labirinturi ațoase

își cerea vama

datina celui ce-și îmbracă obstinat candoarea

căzuse în…

în taina efemerului inspir mozaicuri lumina

pentru instantanee dramatice

am să-mi așez crucea în buza genunii

călăii din sângele meu

pot să-și testeze curajul de a-și bea curcubeul fără să destrame

firul argintiu infinitul repudiat…

*filigran în bobul de rouă*

nu-i nevoie să mă scrii m-au adunat alfabetele veșniciei

din solzii amnezici tuturora spațiu renegat spăl perpetuu dimensiunile

niciuna nu-mi încape sublimul

şarpe cosmic

lepăd pielea zgrunţuroasă a insomniilor mele

în palmele tale ca niște corole

blând știu să deschidă aurora fiecărei celule

atât de curat bobi…

rășină de jar

sunt un conspirator

înnăscut

încă de la ieșirea din corolă

de rug

miros a vară perfecta (și a râs arămiu)

îngropată în coaceri până la brâu

mi se profețește

cu glas de nălucă și de greier chefliu

”aerul o să te respire perfect

sub mii de măști schimbătoare

doar din explozii”



un chip se așază prea bine…

glonțul din inimă

chiar după cea mai cumplită glaciațiune voi fi intactă iubite

țurțurii

mă vor aduna din venele tale înghețate

timpul nu-mi fuge spășit când fluturi oligofren în piețe

și la răscruci

ziduri împușcate de ură

plutoanele de execuție au în genunchi iubirea

doar o dată să cadă…

captiv în ziduri de lacrimă

nu știu cum să îmbrac

dimineața cenușie ca să nu-i sfâșii broderiile ceții

silaba rotunjește culoare fără de vină

nu se mai urcă pe schele

nici un Manole în mine să-și ardă fantasmele



nu mai înalță altare



în haine strâmte

respir

stingher

pelerinajul apostolilor prin vene

se poticnește

la…

portfard de vise în trusa destinului

nerăbdător să-mi locuiești taina izvoarelor

îmi ridicai în ramuri de cireș

storurile pleoapelor

ritualul de căutare a viselor

producea

cutremure cuantice dimineților…

 în pași de step

singur

îmbrăcat de iarnă cu toca străvezie-a gloatei

sorb ca pe vinul de împărtășanie

toate căderile



pilat e repudiat

pași intraductibili bătătoresc ruginiu

vieți noroase…

un pas ce vine ieri

crevasă în timp
un greier snob agață de lună sunetul
nud

în elitră simfonie în do major pe coarda destinului
decartează abisul

duh în aval

roata ursitei

pentru că sunt mai mult decât sămânța

alunecată sub piatră mi se spune

să iau cuțitul să-mi răzuiesc umbrele de pe brațe

oamenii să nu mai dispară subit

înainte de-a-și cânta partitura în vibrato de curcubeie

gaica fonemelor care-mi încheie prozodia poemului

se vrea brodată cu sori

visam speram jalonam credințelor

traseu fără obstacole de…