Singura zi în care ne-am fi putut urî dragostea mea

[chindea maria elena]

glonțul din inimă

 

 

chiar după cea mai cumplită glaciațiune voi fi intactă iubite

țurțurii
mă vor aduna din venele tale înghețate
timpul nu-mi fuge spășit când fluturi oligofren în piețe
și la răscruci
ziduri împușcate de ură

plutoanele de execuție au în genunchi iubirea

doar o dată să cadă părinte
și din ei vor ieși vulturi

(din aceia albi care odihnesc cerul să nu cădem prea de sus)
la gura sobei

destinul va toarce scară din oasele noastre

scoate din corzi sosia care-și acceptă calm

topirea
prin cordul tău deja curge șuvoi minunea că ești în orice atingere

te respiră a toate iubirea

amănuntul neobservabil care golește marea în palmele tale
poate fi experimentul ratat
sau cel din demult așteptat în chemări fantaste încrustate în riduri

prin unghii ne traversează cascade
nu vom putea uita

(indiferent cine va regurgita intestinele acestor vremuri năuce)
singura zi

în care blestemul de-a fi nu ne mai leagă de focuri
de ispășiri

imposibil de purtat în limbă

și nu ne duce pe noi în ispită te-am rugat și-am lăsat scris pe clopote
să răsune părinte să răsune
dinții noștri

îmbrăcați în folie metalizată de nemurire au pocnit sec

și ne iartă părinte

greșeala de-a fi mai mult decât om în fiecare zi
mai puțin de înger

întrecându-i totuși aripa
atât de dulce simțeam cum ne-alunecă gândul
iau naștere galaxii între vertebrele noastre
îmbrățișarea amorului topește și coace orgasmic
geneze
multicolore sau fade genezele curg din epitelii

ne numără prezențele

absențele

veșnicie nici oarbă nici văzătoare pingelește fără odihnă
forme de carne piatră sau aer
lichide
zborurile îmi atacă pupile se ascund în cartilaje
asfințitul să ne curbeze moartea
poate în zile de sărbătoare vor trimite în lume arhangheli
pe care nimeni nu-i va cunoaște

la porțile raiului nu vom cerși întoarcerea acasă
adresa noastră e mult mai înaltă

pretutindeni ne suntem cu supra-măsură

țărâna e-n voi
ochiul întors desfide cătușa zâmbiți
minutul de eternitate vi s-a scurs și voi continuați să bateți din palme
tribuna-i ruină și-n tălpi rugina scârțâie lugubru
mai departe faceți loc pe socluri nu mai e
nici o picătură de aer

noi vom împărți napolitane și păhărele de țuică pentru odihna morților

cei vii oricum sunt înnodați de genune și le e bine
(mai grea e alegerea ce răstignește clipei
bucuria)
în-afara chipului ni s-a dat sau ne-am luat (unii încă mai dezbat asupra dreptului)
statură de zei să purtăm în vremuri hipnotice
mândria nu desface boboc alb în trufie nici păcatului poartă
doar absența zidește iluzia

că alergăm pe urmele noastre blestemați să nu ne găsim

de aceea doar astăzi te-aș fi putut urî dragostea mea
de n-ar fi venit Iisus la cină să împărtășească
trupul tău de lumină
cu mine

 

[Ion Lazăr da Coza]

Gerremisimă poezie!

da Coza

[Chris]

super!

[Valeria Merca]

Inepuizabil traseu liric care atinge coarda simțitoare a cititorului.

Drag popasul!

Admirație, Gerra!

[Mihaela Suciu]

Glonțul din inimă! Drept la țintă, nici n-am apucat să respir...
„și ne iartă părinte
greșeala de-a fi mai mult decât om în fiecare zi
mai puțin de înger”

[Sofia Sincă]

Alergând pe drumul vieții, luptând cu obstacole, uneori luăm poziție de războinici și acționăm sub semnul iubirii, însă în urmă rămân doar păcate. Păcatele lumii... Dar sus, există cineva care s-a sacrificat pentru păcatele noastre și ne-a scăpat de o apocalipsă.

Poemul? Odă, discurs liric ce surprinde transformările umane determinate de dragoste sau lipsa ei. Interesant, emoționant, limbaj poetic bogat, bazat pe metaforă, fascinant.

(din aceia albi care odihnesc cerul să nu cădem prea de sus) - superb, deși în paranteze.

Magnific!

Sofy

Citesc cu lacrimi în ochi și nu mă satur citind...