Duium de băşicuţe pe pielea-mi fremătândă;

Mă-ncearcă epidemic o poftă de amor;

Mă ospătez stingher de-o patimă crescândă

Cu gând rănit la tine, pătruns de dulce dor. 

Mi-e palma urzicată de freamătul plăcerii --

Ea ţíne minte pielea cu drag ce-o mângâia --

Când trec avid-feroce prin locul desfătării

Şi dezgolesc cu vrere ce dezgolit se vrea.

Ating uşor -- fior; ating intens -- demenţă;

Te strâng vârtos, înaintez,…

Nu-i om ce n-a trădat...
E om ce nu mai vrea s-o facă;
E păcătos, dar lepădat....e de păcat...

Nu-i sfânt ce n-a greşit...
E sfânt ce nu mai ştie cum s-o facă;
Cu vina în Scripturi eternizată...e păcătos la nesfârşit...

Nu-i Dumnezeu ce s-a-nervat...
Dar cred că uneori ar vrea s-o facă;
Când plebea de păcat salvată...se-ntoarce-n propriul păcat...

Gândurile-mi zac pietroaie,

Din tăceri frământ ciment,

Un destin s-a vrut pe foaie

Muruit preponderent...

Pietrele ridică ziduri

Cimentate cu tăceri...

Foaia se îmbracă-n riduri,

Ignorând tot ce-a fost ieri...

Zidurile ne separă,

Nu mă vezi, iar eu te tac,

Ridurile vor să doară --

Le calmez c-un bobârnac!

Însă mult n-au cum să tacă...

Se îngroaşă cu punoi;

Bobârnacu-i bun doar dacă

Poate fi…

Nu vrei să suferi, dar o faci,

Trezind fudulul plin de fiere,

Dorinţe înzestrate cu zdupaci

Permiţi sa-ti zburde pe sub piele...

Îl judeci dur, eşti exigentă

Căci nu-ţi acceptă rătăcirea,

Căci inima îi este impotentă,

È june încă şi-i copilă firea...

Dar tu, poetă necăjită,

Cât vers înveninezi cu ìfos

Când îl îmbraci în haină prozelită

Şi îl scufunzi în muc de tìfos!?!

Însămânţezi prin vers din greu

Aútodemascarea laşă…

În ziua când am fost ucis...

În ziua când am fost ucis,

Cu mare greu mi s-a permis

Să mă dezic în mod barbar

De dorul ce mă da' în jar.

În ziua când am fost ucis,

Călău-n grabă a decis

Zidirea unui eşafod,

Împrejmuit de un năvod,

Îmbelşugat de solzi slinoşi,

Rămaşi din foştii păcătoşi...

În ziua când am fost ucis,

Amin-ul mi-l cântam la bis,

Profetic exclamam spre cer

Pretexte unse cu…

De-ar creşte grâu din lacrimile tale,

Le-aş recolta pios în palma mea 

Să simt în ea cum rădăcini de jale 

Sluţesc altoiul care ne unea...

Dacă şopteam la timp cu drag în palmă

Un inocent respir peste altoi,

În loc s-apăs butonul de alarmă,

Pitit în neîncrederea din noi,

Acum probabil lacrimile noastre

S-ar fi prelins într-un izvor fertil,

Iar îngerii ar fi sustras din astre 

Sorgintea celui mai iubit copil...