Când noaptea se dilată-n insomnie

disloc iluzii

mână-n mână cu tăcerea şi mânia

drumul pe care trec

umilă şi trufaşă

deopotrivă cu amăgirea

păşeşte singur

coboară urcă freamătă

speranţe gânduri…

Te privesc cu tăceri strânse-n pumni

într-o nemişcare cenuşie

dincolo de margini e haos

aripi însetate bat miezul somnolenţei

mai şerpuiesc încă progeniturile ispite

seduse de o iluzie

ascunsă-n propria realitate

zid de amăgire

îmi revendic dreptul de a fi…

Cândva mă voi regăsi într-o ultimă rugăciune

am să-mi înmoi sufletul umil

în miezul iubirii sfinte

fericită poate

voi avea înaltul

fără să cunosc sfâşietoarea disperare

focul

înainte să mă rostesc

dincolo de beznă…

cocorii iubite

aştept la porţi

 să-mi descifreze calea

 aceea parte în care mă absorb

să renasc în cuvinte

o goană nebună mă sfâşie

din urmă să-mi adulmec paşii.

 doar tu

sălbatică înflorire

sprijini tăcerea…

 stau la apus de nopţi

sau poate la răsăritul din mine

uitat cândva în crângul

de la răspântie de drumuri

unde doar vestejirile se adună

 vis de cer

în ochiul închis

al fântânilor neizvorâte

câte aşteptări au murit în pădurea tristă

decolorate în fumul…

Eu stau la apus de nopţi

sau poate la răsăritul din mine

uitat cândva în crângul

de la răspântie de drumuri

unde doar vestejirile se adună

în visul de verde

din ochiul închis

al fântânilor păsări…

Prin timp ce mai am păşesc

dihotomic.

În umbră-mi rămâne

atâta nimic.

Fatidic un gând

s-agaţă de pământ

Când inima-şi sapă în urmă

mormânt.

La orizont, plutesc vise

de-o clipă,

Torţă aprinsă pe neagră aripă.

Cu…

Vine o vreme

oare

care

te trezeşte adormit în uitare

paşi străini te zdrobesc în timpane

oare

cine

te răscoleşte sub închisele ploi

te aleargă nebun printre gânduri

oare

când

te lasă undeva…

Dimineaţa îşi amplifică deşteptarea

cu degetele prinse de pervaz

o amestec cu încăpăţânarea

de-a nu mă trezi

alerg nebună oarbă printre gânduri

mă descoperă absurdă

 geloasă

pe o parte din tine

şi merg la…

M-am aşezat pe marginea sufletului

să înfloresc lumini din hău

e atât de frig!

doar gândul veghează

umbrele tăcerii

undeva la răspântiile durerii

crabi cu cleştii de aramă

decupează altare uitării

îi văd îi aud…

Sunt zile în care mă îmbrac în otravă

când frica de necunoscute ţărmuri muşcă

din inima prinsă-ntr-un mâine incert

pornesc la vânătoare

cu o fărâmă de adevăr

îmi topesc gândurile

înflorite într-un descântec

să le aud cum urcă în miez

şi eu dezgolită să…

Suntem atâta de singuri

parteneri cu nepăsarea

dureros de orbi

dureros de surzi

decupăm altare uitării

cernem noroiul

la limita dintre suflet şi lut

cu tristeţea braţelor rotunjite

în îmbrăţişări goale de noi

satisfăcuţi…

Păsări albastre se desfac în crini

la ceasul în care-mi rostuiesc adâncul

sau doar răscolesc tăcerile

în neputinţa de-a mă afla

construiesc propriile ascultări

să împartă cu mine

ceea ce niciodată nu am luminat

femeia aceasta  chip răvăşit de…

Iubito mi-e frig

hiene îmi umblă de ieri

prin piept şi prin tâmple

din clipe fecunde musteşte

robia tăcerii

alungă-mi pustiul

acum de mai poţi

de nu toarnă-mi pelin

să-l beau pentru toţi

aşterne-mi un pat mai alb ca uitarea…

Când tăcerea se sparge în timpane

aud şoapte sub pleoapa pământului

şi  stau la taifas (pe braţe de cruci) cu

atâtea nume purtate de uitări

încerc să vă adun din ele

mă găsesc doar pe mine

sau poate eu sunt voi

ceva mai mult decât nimic

şi atunci încep să mă…

Noaptea îşi adună resturile

într-un recviem

cândva

o să fie o ultimă înfrângere

o ultimă ţigară

o ultimă cafea

umbră la masa vremii

moartea muşcă uitarea

şerpuită de amintiri

nici somn nici veghe

îngenunchez la porţi de umbre…

Ieri te iubeam

cu o dureroasă fericire,

azi,

 blândă tristeţe…

Înmugureşte plecarea sub paşi,

vara de noi e tot mai pustie

şi verdele…

verdele nu-mi mai respiră pe tâmple.

La intersecţia dintre vis şi realitate,…

“E o durere de cântec”

i-ascult tresărirea

verdele nu mai respiră pe tâmple

 în sufletul aplecat spre aduceri aminte

atâtea clipe absente de mine

răsar din aroma unei primăveri uitate

sub scoarţa călcată de corbi…

 Simţirea mea eu o împart cu Nimeni

Nimeni cu Nimeni vorbesc tăcerile toate

în liniştea dintre două gânduri

corbii bat clopotele

se aud păianjenii cum ţes

plasă uitării

încerc să trec dincolo de cortină

istovită de oboseala ploilor

aripi frânte-n îmbrăţişarea pământului

auzi cum strigă bezna

nu de moarte mi-e frică

ci de durerea trupului

când cerul se desprinde

din el

oare…

Tot mai departe rătăceşti

tot mai aprope tăcerea cade

a existenţei mele răscolire

un gând nerostit se sparge

eres în unda de cleştar

voit a fost ca tu să fii

o ultimă dezlegare

când spinii germinează

pe tălpile căutărilor…