Azi mă retrag tăcut în mine

mai am nevoie de tăceri,

să pot trăi cum se cuvine

plăcerea clipelor de ieri.

Să fiu un pelerin prin gânduri

şi paşii-n taină să mă poarte,

acolo unde-n dese rânduri

de noapte, ziua se desparte.

Să bat la porţi zidite-n stele

ducând pe buze-al tău sărut,

ce leagă şoaptele-ntre ele

când glasul inimii-a tăcut.

Azi sunt bolnavul care-şi cere

un drum spre viaţă înapoi

şi-n…

Uneori am vrut să te transform

într-o durere plăcută, să te uit în mine

apoi să te strâng în căuşul palmelor

lacrimă cu lacrimă până când pleoapele

vor plânge de sete,

alteori am vrut să te transform în culoare

şi să te-arunc deasupra vieţii, ba nu,

deasupra viselor, deasupra pomilor,

pe aripi de fluturi, pe tăcerea statuilor

unde timpul a rămas singura umbră,

ca orice fiinţă am şi eu slăbiciuni,

te-am transformat în iubire

şi vreau…

Mă voi întoarce într-o toamnă

să scutur vântul din copaci,

în părul tău frumoasă doamnă

când numeri clipele şi taci.

Voi îndrăzni să-ţi cer iertare

călcând pe frunze ruginii,

să-mi las privirile prin zare

şi visu-n nopţile târzii.

Îţi voi da chip, îţi voi da viaţă

cum se-ntâmpla şi în trecut,

toamna sosea-ntr-o dimineaţă

şi-n pragul serii ne-a pierdut.

Îndragostiți de-atâtea ploi

prindem…

Plouă mărunt, pe trotuare

vântul se-avăntă fără milă,

trecători prinşi de înserare

pun alinarea clipei în argilă.

Se moare greu de bătrâneţe

sub greutatea anilor trecuţi

şi trec convoaie cu tristeţe

prin toamna mirilor tăcuţi.

Un clopot se-aude în ploaie

sub pleoape lumina s-a stins,

iar strigătul vieţii se-doaie

în colţii temutului sfinx.

E noapte şi plouă cu moarte…

Cu noi a locuit întotdeauna neliniştea vântului,

o simţeam în părul tău când îmi

treceam privirea spre umeri,

o simţeam pe şolduri

răcorindu-mi gesturile,o simţeam

pe buzele tale dând culoare sărutului,

tu ai rămas martor la tot ce s-a-ntâmplat

când dimineţile ne judecau pentru

setea neastâmpărată de iubire, mi-ai luat apărarea

recunoscând că nu poţi micşora eternitatea

sentimentelor cu rădăcinile prinse

în pământul cuvintelor pline de respect…

Sunt tot mai ude străzile-n oraş

mocnesc aprinse flăcări violete,

când gunoierii scutură-n făraş

tristeţea clipelor printre regrete.

O ambulanţă-aşteaptă la spital

s-o cheme un bolnav necunoscut,

ce va muri-n acelaşi mod banal

când sufletul în toamnă e pierdut.

Stau credincioşii duşi la rugăciune

cu ceaţa deasă-n recele amurg,

lângă icoane vechi şi fără nume

prin care sfinţii lacrimile-şi…

Astăzi sunt numai eu şi-o teamă nefirească

pe un tărâm al toamnei rămas necunoscut,

în locuri unde pomii încep să desfrunzească

şi nodurile verii din crengi s-au desfăcut.

Alei din parc sunt pline cu frunze ruginii

şi nu se mai văd paşii făcuţi cândva-mpreună,

cum nu se mai văd păsări prin zările-argintii

trecând că două umbre ţinându-se de mână.

Îmi este dor de tine, îmi este dor de vară

de tot ce nu găsesc…

Sunt tot mai singur, tot mai deprimat,

din mulţi cei care îmi erau aproape

cu primul tren al nesimţirii au plecat

prietenia veche în ură să o-ngroape.

Nu-mi pare rău că viaţa se scurtează

şi florile se ofilesc uşor de multe ori,

prin mine universu-n taină lăcrimează

armonizând perfect tristeţea în culori.

Aud cum mă vorbesc, cum mă alungă,

cum între noi e totul astazi la final

şi cu-ascuţite suliți vor să îmi…

Am plâns când te-am iubit ca un nebun

lovit de trecători pe străzile pustii,

deşi-mi doream n-am îndrăznit să-ţi spun

cum sângerau în mine clipele târzii.

N-am fost primit de lume-aşa cum sunt

mi s-au cerut schimbări esenţiale,

când anotimpurile pier într-un cuvânt

şi soarele-n prăpăstii se prăvale.

Am răscolit pământul tare fără plug

să văd ce rădăcini din şoapte s-au uscat

şi-am ars privirea-n flăcări fără rug,

să…

O stare de bine-n suflet mă inundă

ochii zâmbesc la tot ce este-n jur

şi printre gene-ncearcă să pătrundă

al depărtării definit contur.

Trăiesc emoţia în forma ei plăcută

şi nu refuz nimic din ce primesc,

chiar dacă vântul tâmple-mi sărută,

pe mine mie azi mă dăruiesc.

Se-ntamplă rar când clipa e tardivă

să pot zâmbi cu sufletu-mplinit,

cuprins de-această stare emotivă

în care vechi speranţe-au…

Nu mă pot concentra, nu iese nimic,

gândurile sunt franjuri făcute

şi oricât m-aş strădui să compensez

cu vreo amintire recentă, e jale

până şi lacrimile sunt cu susu-n jos

genele sunt desperecheate iar pleoapele

sunt lenjerii cu viaţă peste irişi

praful imginilor fără contur orbesc

doritorii de fotografii

cu blitul ochilor,

nefireşti îmi par şi icoanele prinse-n perete,

toate mă privesc de parcă-aş fi ucis

sărutul prin…

Voi cere azi pădurilor să-mi dea-napoi

tot ce-am lăsat la umbră sub copaci,

când iarba-şi legăna vesmântul lângă noi

şi te-ntrebam aievea cât mă placi.

Străin mă simt când trec pe lângă ele,

copacii plâng în mine rupţi de vânt,

sunt călător cu ochii plini de stele

crescut printre minuni ce nu mai sunt.

Întâmplător sau nu îmi este dor de tine

închid ferestrele de teamă să nu pleci,

când visele se strâng cu…

Au îngheţat cuvintele pe stradă,

e mult prea frig să ne putem vorbi,

doar ochii pot să ne mai vadă

cum încercăm tăcând a ne-auzi.

Mă strângi la piept arzând de dor

să te reverşi prin mine că un vis,

uitând de frig, de orice trecător

ce clipa altui zâmbet a promis.

Nu ştiu ce anotimp acum se duce

sau cât de tare vântul m-a lovit,

cu tine sunt perechea din răscruce

unde iubirea veşnic ne-a găsit.

Te strigă…

Am trăit mai puţin cu visele-n mine

fericit că mă pot regăsi într-o zi,

lăcrimând lângă şoapta uitată de tine

prin cutele pernei cu nuanţe de gri.

Ochii fermecaţi de-o minune bolnavă

otrăvesc amintiri din trecut,

când m-au prins într-o clipă suavă

fără-a şti cât de mult mi-au plăcut.

Toate-acestea mă îndeamnă să-ţi fiu

nebunia plăcerii trăite-mpreună,

calendar fără file regăsit mai târziu

în acelaşi decor pus…

Privirile-s reci în ploaia măruntă

şi genele cern din vântul hoinar,

o umbră firavă uşor se încruntă

când pleoapa tresare în gest solitar.

De buzele mele un nume se ţine

cu frâie de zâmbet legate-n tăceri

şi toate-s la fel când plânsu-i de bine

în clipe rămase prin ziua de ieri.

Un zbor mă loveşte în tâmpla albită

cu sufletul ploii căzut peste rând,

din zarea pustie cu nori împânzită

şi vânt fără glas spre ceruri…

Să mă iubeşti tăcut în fiecare seară

de parcă m-ai întâlni după-o mie de ani,

mirat că există şi plăcut te-nfioara

ţipătul umbrei într-un parc cu platani.

Şi-n braţe să-mi stai în zori fără rouă

cu o sete nebună de-a te pierde în mine,

când stelele plâng apunând câte două

pe cerul senin ce demult ne-aparţine.

Fără tine, iubite, totul pare-n zadar

şi nu ştiu că-ntre clipe mai există minuni,

dacă-n braţele…

Când lacrimile sapă şanţuri în obraji

asemănătoare unor riduri frumoase

ruina timpului scoate la iveală

rădăcini de speranţe care n-au încolţit

niciodată!

clipe zbârcite cu chip bătrân tuşind

gârbovite la colţ de uitare,

sunt cârpite la zidul veşniciei cu aţa

neîmplinirilor noastre, fizionomia unei tăceri

căzută-n dizgraţia unei oboseli

dureroase se lasă împrumutată de la

o buza la alta asemeni gustului sărat

spălat cu saliva unui ţipăt…

Vor fi ninsori, iubito, între noi

şi viscole uitate-n drum înzăpezit,

copaci cu ramuri frânte, trişti şi goi

ne vor striga în nopţi cu chip albit.

Zăpezi ţesute-n câmpuri lângă zare

vor reclădi troiene prin trecut

şi tot ce-a fost frumos din întâmplare

va fi ascuns de-al vremii aşternut.

Vom sta ascunşi în sufletele noastre

privind prin ochii vechilor statui

şi când va ninge cu zăpezi albastre,

cât te iubesc, să nu…

Cu timpul toate s-au destrămat

gânduri, cuvinte, idei, visuri,

au rămas câteva păreri de rău întregite

sub o cupolă de lacrimi,

cioburi de sticlă înfipte în carnea amintirilor

mă ţin treaz, sângerez ca o binefacere

şi doar câteodată am curajul să privesc

singurătatea în faţă, să păşesc cu sufletul

pe tărâmul ei, conştient fiind de faptul

că ne vom rătăci împreună,

clipe sub formă de lilieci îmi intră sub pleoape,

timpul pare o scurtătură…

Visele nu pot fi-ntotdeauna-mplinite,

trăieşti iluzii perfecte între mii de oglinzi

alergi rătăcind lângă vieţi părăsite

şi vrei pentru-o clipă destinul să-l prinzi.

Să vezi ce se-ntamplă câteodată târziu,

dacă anii ce vin poartă-acelaşi mister

şi prin toamne străine cu aspect ruginiu

fericirea-i doar umbra unui gest efemer.

Să ştii cum s-au frânt curcubeiele-n două

sub povara tristeţii din atâtea priviri,

cum…