Sub bocancii șchiopi

E primăvară în suflet,

Zăpadă sub bocancii șchiopi

Ce fug, de-un zâmbet incomplet,

Precum doi fii de filantropi.

Pe tâmple doi fulgi, în cuplet,

Vorbesc cu mine, da-s miopi.

E primăvară în suflet,

Zăpadă sub bocancii șchiopi.

Soarele doarme-ntr-un pamflet

Și neaua se transformă-n stropi,

Doar eu alerg, ca un atlet,

Vorbind, în șoaptă, cu albi…

Răvășeala catalogărilor ofensate de soartă

Arunc cu adjective-n plafonul transpirat,                

Pata îmi zâmbește acru, fără ocoliș.

În ambianța rece mă simt ca un pirat

Care-n taină tânjește după-un nou înveliș.

Un val și încă-un val croiesc o mare moartă

Încorsetată-n ideea: „A fost odată... ”

Schilod o caut, fiindcă mi-o doresc consoartă

Ea se-ascunde, mândră, în propria-i erată.

Printre…

La crâșmă

(parodie după poezia „La Bodegă” de Ion Pribeag)

Gicu intră fistichiu

La crâșma din Cișmigiu.

Pe ospătar îl zărește:

– Mon cher, aș mânca un pește!

Ospătarul se agită

Și-i aduce creier de vită,

Comunicându-i răspicat:

– Peștele s-a terminat!

– Creier nu consum băiete,

Nu-nțelegi sau ești știulete?

Dacă-n craniu, mai pe spate,

Erau tărâțe…

Și totuși... lacrimi la cenaclu 

Am fi putut să-ți spunem o urare,  

Dar timpul nemilos ni te-a răpus,

Rămas-a amintirea care doare

Iubirea totuși încă n-a apus.

Acum când lacrima udă o floare

Ne încurcăm în șoapta ce... s-a dus.

Pioni suntem pe tabla existenței

Amici cu aceleași idealuri

Uităm, iubim și-n spiritul…

Tipar... ruginiu

E toamnă gri în urbea noastră veche,

Copacii-au îmbătrânit trotuarul

Resemnat. Nu îi pasă de tiparul

Grăbit a scrie tot... după ureche.

Pe-o bancă tristă, din parcul obosit,

Privesc cocorii care mă salută.

Brusc, frigul începe să se ascută.

Mi-ascund ființa-n paltonul ponosit

Și număr, derutat, pașii spre casă.

Mușcatele din geam cred c-au…

Clocot 

Cioburile timpului

gustă  tranziția blondă

inhalând impuritățile

care

pulsează în secundă.

Lumina,

pusă la colț de meseni, apleacă fruntea,

apoi caută răspunsuri în foșnetul violenței.

De ce

nu putem ține firul întins spre clipa de mâine?

Apăsarea

ar vrea să ia atitudine,

însă pe umăr i-a căzut un ciot…

E octombrie în calendar

Frigul anunță o schimbare:

E octombrie în calendar!

Plecat-au zilele cu soare,

Acum, toamna ne zâmbește iar.

Copacii vor o derogare…

Dimineața din suflet

Prezentul semnează cu armonie

În condica clipei ce-i stă aproape,

Mă mângâie pe suflet și pe pleoape

Precum o dulce, blândă simfonie.

Cu inocență, mă integrez rapid

Și las în urmă doar nesiguranța

Vieții. Împrumut forță din nuanța

Unui gând care refuză-a fi stupid.

Împrospătat pășesc în toamna vieții,

Ating iubirea ce mă ia de mână

Și mă ferește de negura…

Fisura din cafeaua cu lapte

Doar liniștea-și hrănește ființa 

În aburii unei noi dimineți,

Eu, zvârcolindu-mă, am tendința

De-ai înfrunta pe cei ce-s gogoneți.

Cuvânt și faptă se-ncurcă-n gânduri,

Curajul s-a înecat în cafea,

Ridurile zâmbesc printre rânduri

Și zac întinsă ca o matufea.

Trezită de aroma din ceașcă

Încerc să cenzurez ce va urma:

Plimba-voi…

Retorica de ce-ului din noi

Când se accentuează prematur

Retorica de ce-ului din noi,

Ne eschivăm, da’-i spunem chiar: Bonjour

Gândului măcinat în pas de doi.

Mesajul îl expediem retur

Prin poșta rapidă-ntr-o zi de joi,

Când se accentuează prematur

Retorica de ce-ului din noi.

Răspunsul diluat prinde contur

Nu îl înțelegem, este greoi...

Schimbăm impresii…

Până când?  

Suflă ura pe pământ  

Deasă-i nepăsarea-n noi  

Caut un așezământ  

Fără ploi.  

Iubirea-mi modelată  

Doar în spațiul românesc  

Tristă-i și-abandonată 

Necreștinesc. 

Bate vântul dinspre Prut   

Lacrima a-nmugurit,   

Aștept un ultim sărut  

Descrețit.  

Frământ ideea-n palmă 

Rup curajul prin cuvânt  

Îmi impun să fiu…

Orchestra zbuciumului retoric

Din locul care  se numea casă

S-a conservat doar sârma ghimpată.

Cenușa de pe frunze m-apasă...

Viața asta nu-i decât o pată!

Pe cine să-ntreb ce mai urmează,

Când drumul e-acoperit de oase?

Voința-i seacă, acum mimează

Trei melodii cu notele joase.

Să ascult spectacolul ironic?

Mai bine evadez din minciună!

Pentru curaj, mă dreg c-un gin…

Un desen șchiop pe haina cuvintelor

Protestul silabelor reci

Se-aude pe oriunde treci:

Nu ne mai strângem în brațe!

Cuvintele-or să ne-nhațe...              

Mi-acopăr fața cu verbe,

Desprinse din trei proverbe.                       

N-am timp de stat la semafor

Alerg precum un butafor

Ce mută tabloul în stradă

Dar nu-și dorește-o paradă,

Ci schele-n fațada…

Epilogul scării așezate în umbra timpului

Din vechiul nor rămas-a doar cenușă,              

Iar limpezirea are preț stabilit

Propus însă de cei ce stau pe tușă                             

Și n-acceptă o negociere. Cumplit!                        

Viața pe tocuri zace resemnată,              

Într-un popas pe-o coastă fără carduri

Și se gândește la ce-a fost odată...                     

Zâmbete calde…

Amprenta prezentului

Bunicul a uitat cum arată poștașul...

Ocrotește ceata viermilor mânați de vânt.

Caii de plastilină părăsesc orașul

Ancorat în balustrada din deznodământ.

Nevroticii transbordează sânge pe șosea,

Calibrul oxigenului asasinează

Umbra scheletelor de tinichea. Adesea

Lumina, îmbrăcată-n spini,…

     sânzienele –

lacrimi pe-un portativ crud,

     aer de vară

    merii în floare –

zăpada primăverii

     luminând zarea

     secetă lungă –

în gândul incandescent

     tranziție gri

Rondelul unui inculpat corupt   

E-alegerea banului de-a se-nțepa-n apă,   

În timp ce tu îți declari nevinovăția

Cu sânge rece, doar clipind puțin din pleoapă.

Dosaru-ți stă pe masă, c-așa-i tradiția.

Privesc macabrul tablou ca o filantroapă:

S-a-mpiedicat în noroi și democrația!

E-alegerea banului de-a se-nțepa-n apă,   

În timp ce tu îți declari nevinovăția.

Din caracatița puterii…

Nevoia de cuvinte (acrostih)

Ne hrănim cu iluzii 

Existăm în tăcere

Vom amprenta concluzii

Osândite în... miere,

Insă când vrei să răspunzi

Aștepți o consiliere.

Dacă litera speră

Ea, dulce mesageră...

Cuvântul? Se îmbracă,

Urcă solemn pe-o treaptă

Vede (în drum) o…

                Scrisoare deschisă primăverii

Iubita mea,                                 

atâția ani călcat-am pe aceeași umbră

și acum?

Privirea ta m-a aruncat în lacrimă

și alergi spre nicăieri geloasă

pe toamna care-mi face curte.

Poate mă-ncerci să vezi cum reacționez.

Și eu plâng. Suspin în colțul vieții mele

mutându-mi gândul în amintirea

propriului meu mugure, pe care-l…

Implantul demnității

Vrei să accepți monologul ceții

pe aleea identității pierdute

când

traiectoria mugurilor copți la soare oftează după curaj?

Să investești voință

în capitalul de iubire al crizantemelor albe?

Privește... când inerția…