Lacrimi

[Pop Dorina]

În brațele zăpezii, iarna adoarme fără bocanci, palton,

Mănuși, iar tu, ascuns într-un album, surâzi puțin cam monoton.

Cu gânduri adâncite în ceai, cu o ștearsă înfățișare

Te-aștept și azi, dar în zadar. Trimite-mi o mică-mbrățișare

Sau o scrisoare, sau poate dacă ai vrea doar vreo câteva vești

Să știu că binele-ți clădește viața și nu vinul de Fetești.

                                                                     Mă mai iubești?

 

Din primăvara-n care redeșteptat-am în noi un sentiment

Mi-au mai rămas doar iluzii, frânturi în prezentul ciudat și absent.

Pierdută-n toamna vieții, aș reconstitui totul, cum a fost...

Trei lacrimi se ascund sub ochelari și cred că fără nici un rost,

Căci astăzi verbul a chema e blocat în trecut, ca în povești,

Și inutil aș vrea, mă zbat sau sugerez să aflu unde ești.

                                                                    Mă istovești.

 

Numele tău se cuibărește-n întuneric când plânge noaptea,

Idila noastră s-a pierdut atunci, demult, în clasa a șaptea,

Dar chipul tău, ochii căprui, zâmbetu-ți înșelător apare

În amintirea tristă ce refuză să iasă din tipare.

Te strig în gând, te caut de un timp, n-ai vrea să știi cât îmi lipsești

Și-ți scriu o dată pe lună, sperând ca într-o zi tu să citești.

                                                                     Mă ocolești?

 

E toamnă printre frunzele uscate, în suflet, și-n casa mea.

Naivă, tolerantă, singură te-aștept să vii dacă vei vrea,

Dar nu vom negocia clipe sau bezele și nici îmbrățișări -

Vom fi ca ieri, doar doi copii care se sărutau pe niște scări.

Carența ta-i apăsătoare. Oftez, chiar plâng. De ce m-amăgești?

Revino în viața mea și îți promit că nu o să te căiești.

                                                                     Mă izgonești?

 

Lacrimi, boabe de cristal, stropi de rouă - unul, două - mă ating,

Mă ud, mă sting. Rup durerea, arunc tristețea, fricile le-nving,

Chiar manipulez curajul, îndreptându-l spre lumină, poate

În taină vom valsa împreună, cu destinul pus pe roate.

Spini uciși, sentimente otrăvite ții se par a fi firești?

Nu tăcerea ta mă doare, ci doar faptul că vrei să mă contești!

                                                                      Cum reușești?

[Ada Nemescu]

Te-am căutat   Dorina,

treci ca o boare, citeşti, apreciezi texte, mă bucur când doar te zăresc...

Nu ştiu cu ce seamănă scrierea ta, nici nu contează, sunt mici scrisorele bumerang, de la suflet tot către suflet...

un pansament în jurul acestor întrebări fără răspuns...

*În brațele zăpezii, iarna adoarme fără bocanci, palton,

Mănuși, iar tu, ascuns într-un album, surâzi...* un început confesiv, promiţător...

*Numele tău se cuibărește-n întuneric când plânge noaptea* atât de sensibil!

*Spini uciși, sentimente otrăvite ții se par a fi firești?*  - imaginea spinilor ucişi, foarte poetică! Atenţie *ţii* cu un i...

Eu m-am regăsit în discursul tău...

te rog să mai postezi...aştept, aDa 

[Valeria Merca]

Melancolii, melancolii/ Din vremea când eram copii! 

Am citit. 

[Sofia Sincă]

Această scriere nu seamănă cu nimic. Nici cu proză, nici cu poezie. Este un discurs cu ceva cuvinte potrivite pe la rimă, cu nicio formă prozodică. O grămadă de cuvinte, de versuri...

Doar pot spune că-mi amintește de Ienăchiță Văcărescu, ceva mai modern... Dar, să nu-l luăm în zeflemea pe acest mare cărturar care a încercat să pună bazele limbii române ultima parte a lui 1700.

Deci suntem datori la o continuare inteligentă și evoluată.

Sofi