Tăciune sunt, și ard în complemente grizonate,
Sau umbra unei molecule pierdută pe asfalt
Și nu știu sunt un val, pe-o mare moartă, sau doar mă scald
În orizontul cu obiecte abandonate.
Tăcerea, chiar dacă mi-o ștergeți de pe coala albă,
Renaște în alt loc, mai proaspătă, mai vie, mai... eu,
Descoperind trei note-ntortocheate la ateneu,
Unde singurătatea rebelă-ar rupe o salbă.
Cuvintele, foindu-se pe loc și în surdină,
Ar smulge clipei: lumină, încredere, speranță
Și eu, sosită de o săptămână din vacanță,
Aș rupe masca gri prinsă dincolo de cortină.
Sunt spectatorul mut? Sufleorul silabelor șterse?
Sunt vânzătorul de-anotimpuri fugite în trecut?
Nu sunt nimic! Poate... o șoaptă pe care-o persecut
Cu exigență, cu dorință și fapte diverse.
Coloană vertebrală aș vrea să-mi fiu sau infinit,
Însă mă bate vântul vieții dur, prăfuindu-mă
Pe chipul șifonat, obosit de ani; lovindu-mă
În inima ce-mi zace-n trupul tomnatic, ruginit.
Ce-mi mai rămâne din ce sunt? Cum pot să gestionez?
Cu o identitate ștearsă, cu umor negru sau
Poate degetul arătător îmi spune doar că stau
Pe propriul eu, cu bune, cu rele și-apoi creionez
Un anotimp, un an, un timp când fila din calendar
Nu mă-ntreabă câți ani am, ci dacă-s om, frunză, pană
Sau doar un punct ce pune spontan degetul pe-o rană.
Cine sunt eu? Răspunsul se-ascunde-ntr-un abecedar.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc tuturor pentru popas, impresii și sinceritate.
Intenția este lăudabilă. Realizarea, în schimb, e modestă. Te-ai angajat într-un vers lung care suferă din cauza prozodiei deficitare.
mesajul nu-i rău, Dorina, ritmul lasă mult de dorit...
eu îţi recomand versul alb
ceva de genul
“Tăciune sunt
ard
umbra unei molecule
Și sunt un val
o mare
moartă sau doar mă scald
În orizont
tăcerea
Renaște în alt loc
mai proaspătă, mai vie, mai...
eu
Descoperind trei note
sin-gu-ră
foind pe loc și în surdină....“ etc. etc. etc.
nu exprima totul foarte clar, lasă şi cititorului ceva la care să poată visa, imagina, zic şi eu, sper să nu te supăr
Versuri greoaie, greu lizibile din cauza ritmului deficitar, poezie luuungă, greu de urmărit, verbe la gerunziu puse la rimă, rimă deficitară.
Așa nu, indiferent de mesaj.
Sofi
după parerea mea de om prea muritor
admit că primul pas e chiar perfect
pesemne l-aș numi nemuritor
în rest îl simt mai rece ca efect
ca o parabolă de curbă mică
puțin de tot
mai imperfect
Cu respect,
Mick Lorem
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE