Iubeşte-mă cât încă mai e noapte

şi munţii stau acolo unde sunt,

să nu-i sfărâme îngerii cu şoapte

şi-n rouă să-i aştearnă pe pământ.

Învaţă-mă să preţuiesc cuvântul

să prindem clipele într-un sărut,

şi în tăceri să se strecoare vântul

vestind al nemuririi început.

De undeva să ne privească viaţa

nebuni frumoşi îmbrăţişaţi târziu

ducând către oriunde dimineaţa,

de-a nopţii măreţie prin…

Nu mai există cântec sau iubire

nebuni în alb învesmântaţi,

bolnavi sau sănătoşi în devenire

pe soclul altui timp crucificaţi.

E doar un amalgam de sentimente

un aluat de suflet învechit,

lăsat pe vatra viselor absente

unde uitarea-ncet s-a plămădit.

Nu mai sunt florile de altădată

în parcul părăsit de amândoi,

sau zări cu depărtarea destrămată

de fulgere albastre fără ploi.

Nu mai există locuri…

Întreabă-ţi sufletul de mine

când serile sunt fără glas,

şi prin oglinzi stau doar suspine

uitate într-un bun rămas.

Sunt umbre calde pe fotolii,

în sobă arde foc mocnit,

prin vise înfloresc magnolii

să poţi afla cât te-am iubit.

Întreb şi eu orice ninsoare

căzută-n ierni fără perechi,

în care viaţă-i sărbătoare

şi unde-s vremurile vechi.

Vreau să mă ştii ca altădată

când ne topeam într-un…

Am construit din visuri o cetate

şi te-am iertat în fiecare zid,

am dat iubirii multă libertate

s-o pot privi când ochii îi deschid.

N-am pus icoane, lacrimi sau cuvinte

în încăperi cu soare-n răsărit,

doar gesturile tale mi-erau sfinte

de câte ori în suflet le-am dorit.

În turle mari cu şoapte nerostite

am dat singurătăţii un tribut,

să poată merge clipa înainte

şi tu să fii cum eu te-am…

Nu trebuie să-mi spui în asta seară 

ce s-a-ntâmplat în parcul cu statui, 

pe unde-am presărat ultima oară 

ce…

Aş îngropa iubirea drept comoară

la rădăcini de secol părăsit,

când iernile în timpuri se coboară,

şi visele-ntre ele s-au găsit.

M-aş depărta cu gândul de cuvinte

să nu tresară tâmpla în zadar,

cât tu te naşti din altă rugăminte

şi zilele se-ascund în calendar.

Încerc s-ajung la margine de viaţă

cerând iertare miilor de sfinţi,

că, te-am iubit în orice dimineaţă,

fiind atât de sinceri şi…

Culori închise-mpodobesc pervazul

când stelele lumina şi-o răsfrâng

şi trepte-n riduri a făcut obrazul

spre templul unde visele se strâng.

E mult prea frig în falduri la perdele,

fotografii din rame vechi zâmbesc

şi-n micul univers cu flori rebele,

sunt singurul ce dragoste cerşesc.

Ador natura verde-n simple armonii

şi nu doresc căderea printre brazi,

aştept din orice depărtare să…

Seara mă-ndrept spre întuneric

cu teama visului ce va veni,

şi lumea lui într-un decor feeric

de dragul unei lacrimi va zâmbi.

Uşor prin zări apusul se prăvale

pe coama unor măguri argintii,

şi-ntreb tăcut dacă există cale

în gândurile mele să mai vii.

Străin uitat pe străzi fără vitrine

îndrăgostitul unei lumi târzii,

mirat că diferenţa răului de bine

e ca o rază-n norii…

Hai să cântăm în doi colinde

la case fără de stăpâni,

până când zorii ne vor prinde

îmbrăţişaţi ca doi nebuni.

Să mă priveşti în ochi o noapte,

să plece timpul fără noi,

şi-n templul vieţii fără şoapte

împarte clipele la doi.

Din sute de ninsori să-mi faci

o iarnă simplă cât să pot,

să-ţi strâng cuvintele când taci

cu nemurirea lor, cu tot.

Să-ţi spun că te iubesc, iubire

la ceas târziu…

Mai ninge-ntr-un capăt de ţară

pe-un deal cu livadă de pruni,

la geamuri cu gânduri povară

lăsate prin timp de străbuni.

Icoane pe prispele ninse

privind către poartă cu jind,

de zidul uitării stau prinse

ca viaţa-ntr-un simplu colind.

Tot ninge şi nimeni nu spune

câţi pruni mai rodesc ca-n trecut,

când fulgii sunt doar rugăciune

şoptită-ntr-un suflet pierdut.

Mă las viscolit şi mi-e dor

de prunii ascunşi în…

Răstoarnă-mi o parte din cer

pe tâmpla ce iarna o ninge,

şi cânta-mi din nou lerui-ler

când focul în sobă se stinge.

Ascunde-mi prin riduri colinde

cetăţi de zăpadă prin flori,

sub pleoapele tale mă prinde

când sufletul plânge-n culori.

Mă strânge la piept când îţi cer

şi du-mă-n oglinzile sumbre,

din ele s-adun al vieţii mister

pierdut între lacrimi şi umbre.

Ninsori ce sosesc într-o seară…

Când cineva îţi anulează unicitatea

ar trebui să te simţi descătuşat,

să găseşti ferestre prin înţelesul cuvintelor

şi de acolo să zbori, să pleci ca visul

dimineţilor sosite de multe ori

fără voia noastră, când cineva la care ţii

îşi demolează statuia de pe soclu

supus încercării fără să ştie, târziu realizează

că, memoria lucrurilor mărunte

e doar o pierdere de timp, preţul nu-l plăteşti

dacă nu ţi se cere,

lanternă fără baterii…

M-apropii de umbră şi plâng

cocorii se pierd printre zări,

frânghii de lumină se strâng

în noaptea atâtor uitări.

Se-mpiedică luna de-o stâncă

şi-n valuri cad raze pe brazi,

privirea sub pleoape se culcă

cu freamătul zilei de azi.

Senin printre iernile noastre

pustiu printre vise cu flori,

de mâine vor fi mai albastre

cuvintele tale-n ninsori.

M-ascund cu tăcerile-n tine

nu-ntreb câte stele s-au…

Mă întreb cât de multe am împărţit între noi,

rămân dezamăgit câteodată că, parte

din ele au avut disproporţii, nu le enumăr

las viaţa să-şi ducă răzbunarea până la capăt,

iubirea noastră trecuse de mult apogeul,

simţeam împreună fiecare fior, alinam trupul,

sărbătoream iertarea, bucuram cuvintele,

gesturile scăpate instantaneu ştiam cui aparţin

ele veneau în oglindă, singura diferenţă era

că, nu trăiam întotdeauna aproape,

plângeam revărsarea…

Mă pierd între tine şi soare

cu viaţa, cu clipa,cu visul

şi roua cuvintelor doare

când sapă în litere scrisul.

Învăţ să-ţi iubesc armonia

păstrată în gesturi şi gând,

mă arde în gheţuri făclia

la tâmplă de zări fluturând.

Culeg din privire lumină

şi duc către noapte tăceri,

şi-n seri fără tine la cină

mă pierd în sărutul de ieri.

Închide fereastra spre mine

şi strânge-n oglinzile vechi

plăceri…

Trec dincolo de realitate cu gândul,

îmi place să stau ghemuit în coaja unei amintiri,

de aici urmăresc liniştit toate anotimpurile

cu grijile şi neînsemnătatea lor,

deschid pleoapele viselor şi văd diformitatea

lumii aşa cum e, cu credinţa şi batjocura ei,

cu lacrimile şi zâmbetele ei neştiute,

văd icoane cu sfinţi coborând din cer

ca o ploaie de stele, niciodată verde,

niciodată adevărată, cimitire cu flori

îngrădind o zare, orologii schilodite de…

Se topesc prin mine zăpezi fără dor

decembrie-i trist ca-ntr-o noapte,

printre pleoape încet se strecor

miresme găsite în gesturi şi şoapte.

Uneori nu mai ştiu dacă-i bine

te iubesc, într-o iarnă sosită târziu,

vreau să simt când mă ninge în tine

adormind ca-ntr-un vis argintiu.

Nu mai ştiu cine sunt, cine plânge

eu pe umerii tăi mă las viscolit,

undeva-n adâncul pădurii se…

Dacă va ninge într-o iarnă

cu pomi răniţi de dor târziu,

voi aştepta să se aştearnă

vesmântul alb peste sicriu.

Iubire-albastră pe morminte

şi nume dăltuite-n cruci,

cu fulgii ninşi între cuvinte

şi vechi suspine din răscruci.

Dacă va ninge-n cimitire

şi toate sunt aşa cum tu le ştii,

va fi prea frig în orice amintire

lăsată moştenire celor vii.

Vin sărbători fără culoare

se-aud…

Am iubit la tine cuvântul, patima de frumos,

lacrimă de ploaie pe oglida curată

din care ochii tăi privesc minunile lumii,

stau în genunchi rugându-mă

la cea mai frumoasă icoană cu sfinţi

şi nu îndrăznesc să deschid pleoapele

până la capătul gândului

pentru că dincolo de sufletul meu

fluturii sunt la fel de cuminţi,

uneori tai o bucată de cer senin

şi noaptea o duc la ţărmul marii,

îmi place s-o arunc în valuri

şi să privesc în adâncuri cum…

Mâine va fi iarăşi soare sau va ninge viscolit

vor fi stele căzătoare sau pământul troienit,

vom face om de zăpadă în parcul fără statui

şi de fericirea noastră nu vom spune nimănui.

Nu-ntreba ce se întâmplă dacă fulgii se topesc

când ni se opresc pe gene şi în suflet ne privesc,

e dovada grăitoare că-ntre toate pe pământ

doar culorile iubirii locuiesc în ochi de sfânt.

Lasă-mă să trec de clipă şi aruncă-mă-n zăpezi

dacă mâine nu e…