Ridica-se-va din ceruri prin puterea unor sfinţi

să privească iar spre lume cu ochi negri şi cuminţi,

recita-va Epigonii doar în nopţi când luna plină

va vedea prin care viaţă a simţit-o mai străină.

Cărui înger, cărui demon i-a rămas cumva dator

de-a plecat grăbit la ceruri dintr-al clipei viitor,

ce luceafăr va rămâne mărturie-n nopţi senine

dacă inimile-n piepturi nu vor bate pentru tine?

Cum va tremura în ramuri frunza…

Cât de frumoasă eşti, cât de senină

ca iarba verde sub salcâmii-n floare,

ca un parfum din vechea citadină

păstrat în veşnicii la fiecare.

Se-nclină ţărmul pe umărul zării,

tu-mi povesteşti de valuri neperechi

când cerul se prăvale-n apa marii

şi-ţi flutură şuviţe la urechi.

Ne-mbrătişăm cu anii din trecut

ca-ntr-un apus când marile i-au foc,

şi ţi-am rămas aşa cum m-ai cerut

cu sufletul şi…

De mâine va-ncepe să plouă şi poate

găsi-vom noi doi un umbrar,

sub care se-aude-n surdină când bate

în toacă un surd clopotar.

Vor sosi călăreţi lângă porţi fără stele

cu armură din vise şi flori,

purtată pe piepturi cu inimi rebele

ce tresar ca un fulger în nori.

Vom striga liniştiţi într-o lume deşartă,

curcubeie vor muri fără noi,

când pe morţi clopotarul îi ceartă

c-au ieşit fără suflet în…

Nimic nu ar schimba iubirea pentru tine,

nimic nu-mi va ucide ninsorile din vis

şi-n primăveri târzii înmuguresc prin mine

caişii unui suflet ce tu mi l-ai promis.

Îmi eşti atât de dragă şi-atât de tristă eşti,

îmi eşti păduri cu umbră în zilele de vară

când viaţa-şi pierde rostul în relele lumeşti

tu redevii fiorul ce blând mă înfioară.

N-ar exista vreodată corali crescuţi în mare

sau florile-de-colţ pe stâncile abrupte.…

Aş vrea să ştiu mereu cui aparţin,

de ce sub sălcii totuşi ape curg

deşi furtuni iscate din senin

cu vântul le-nfăşoară şi le frâng.

Sunt şi eu om cu viaţa pe sfârşite

în alt trecut mă înveleam cu rouă,

în rest doar clipele grăbite

se rătăceau sub pleoape câte două.

Iubesc şi-acum aproapele din mine

nu sunt apusuri fără să-l privesc,

şi-n visele din noaptea care vine

destine printre sălcii…

Mereu încep cu-aducerile-aminte

de parcă mâine viaţa s-ar sfârşi,

şi dincolo de toate cele sfinte

s-ar destrăma şi verbul a iubi.

Ar putrezi prin sentimente dorul

teii ar înflori aievea şi târziu,

ghicindu-mi într-o palmă viitorul

şi-n alta amăgindu-mă că-l ştiu.

Există-ntr-adevar un fel de teamă

ascunsă-n neputinţa unui gând,

şi-aud un glas ce uneori mă cheamă

din alte sfere sincer şi…

Nefumătorul este întotdeauna cel care suferă,

organele lui, dar absolut toate organele

îşi pierd din eficienţă când ţigările costă

bani, ba nu, mint, când fumul oferit gratuit

de cei din jur are miros de singurătate,

gândiţi-vă câţi oameni suferă de această boală,

câţi îşi fumează clipele trecutului în mii de ţigări,

câţi îşi chinuiesc sufletul cu gust amar,

înecăcios ca şi prezentul alegerii unui papă

numai că, pe coşul catedralei gândurilor…

La tâmplă sărutul tău s-a ofilit

doar mâna-i simte lujerul de dor

şi lacrima ce între buze s-a strivit

s-a transformat, iubito, în fior.

Adeseori rămân parcă-aşteptând

să înflorească pomii-n plină iarnă,

să stea din nou cuvintele la rând

cât cerul vrea ninsorile să-şi cearnă.

E felul meu de-a te-nţelege uneori

când rănile uitate sângerează,

şi trec aievea umbre printre flori

speriate că în lacrimi…

Sunt tot aici, dus îmi e doar gândul,

o tâmplă uşa i-a deschis să plece

fără să ştie pentru ce, sau dacă rândul

i-l oferisem eu pentru a trece.

Cum nu sunt vinovaţi pe lângă mine

am judecat doar clipa-n felul meu,

că-n veşnicia ei m-a-ndepărtat de tine

fără să-mi spună cât va fi de greu.

Nu urc pe trepte să pot privi departe

se-ntoarce gându-n vechile oglinzi

şi-acolo unde umbra nopţilor se-mparte

în cioburi fără rame…

Primeşte astăzi razele de soare

să le păstrezi în fiecare gând,

şi poate-n altă clipă viitoare

vom încălzi cuvintele pe rând.

Nu vreau decât să-ţi fie bine

oricât ne-ar blestema în seri târzii,

aceiaşi sfinţi cu ochii de feline

goniţi din rai prin alte galaxii.

Să te ascund cu sufletu-n pădure

unde sălbatici cai se odihnesc,

printre miresme fragede de mure

şi nechezat de mânji să te găsesc.

Să-mi spui…

Gândindu-mă la tine în seri fără ninsoare

cream imaginar o lume doar a noastră,

livezi cu fluturi albi ce învăţau să zboare

purtau pe ramuri cerul cu mantia albastră.

Nu deranja nici frigul sosit din întâmplare

eram un rug aprins de doruri şi nevoi,

simţeam pe umeri clipa ca semnul de mirare

în umbra unei lacrimi, din ochii trişti şi goi.

Mutam aievea zarea cu palma tremurândă

să văd dacă-n livezi…

Nu judeca greşit această iarnă

tristeţea ei stă-n lipsa de ninsori,

când şoapte-n valuri se răstoarnă

şi stelele suspină printre flori.

Sunt ghiocei aduşi să ne vestească

de mugurii iubirii sub pământ

şi-n rădăcina altei vieţi să crească,

o rară frumuseţe prin cuvânt.

E-o gingăşie albă-n zile fără soare

un semn al împlinirii unui vis,

când umbrele par stele căzătoare

şi fulgii nu sosesc cum au…

Eu sunt la fel, iubito,-n acest an

am pus doar visurile l-a-mplinit,

dorind să aflu câte-au fost în van

şi câte dintre ele m-au rănit.

În rest e-o dimineaţă foarte rece

se-anunţă ceaţă-n zonele de jos,

tu dormi când visul te petrece

prin gingăşii de suflet luminos.

Cu mine somnul s-a lăsat învins

este târziu să picure pe pleoape,

un răsărit din ceruri s-a desprins

şi a căzut de geană mai aproape.

Eu…

Trăiesc lângă tine şi sunt împăcat

deasupra tăcerii o pasăre zboară,

pe treptele nopţii un vis a urcat

şi toate, iubito, cu drag mă-nfioară.

Tresare în suflet un dor cunoscut

un foşnet plăcut se-aude-n păduri,

pe buze te-aşteaptă acelaşi sărut

în linişti opale mireasma să-i furi.

În noi se revarsă emoţia-n valuri

se-aude ninsoarea la polul opus,

lumina căzută în umbre pe maluri

cu şoaptele noastre aievea s-a…

Priveşte pustiu-nfloreste sub stele

nisipul e-acum o mare de foc,

caravane pierdute-ntre ele

se strâng ca-ntr-un vis la un loc.

Pelerini obosiţi cu tăceri sfâşiate

îşi deschid sarafanele-ncet,

drumul lor către-o altă cetate

poartă paşii cu acelaşi regret.

Sunt furtuni de nisip printre flori

pelerinii adorm în tăcere,

sarafane transformate-n comori

stau ascunse prin zeci mistere.

Priveşte…

Se pierd păduri în calendare

şi filele se rup cu fiecare zi,

ascunse-n anotimpuri oarecare

fără să ştie unde s-or opri.

Cocorii înşiraţi pe creasta zării

împing apusul înspre răsărit,

să nu mai stea luceferii uitării

deasupra unui nufăr înflorit.

Şi-n prag de zori albiţi de rouă

îngenunchiată floarea de cais

îmbracă ramurile-n haina nouă

să nu rămână viaţa doar un vis.

Se leagănă copacii-n…

Trăiesc, iubito, şi-n tăcere

mai vin prin mine uneori,

să strâng speranţe efemere

lăsate-n vis de trecători.

Îmi mătur sufletul de ură

şi inima mi-o şlefuiesc,

atent la cei care mă-njură

când viaţa nu şi-o preţuiesc.

Sărbătoresc din întâmplare

evenimentele mai vechi,

păstrate-n armonii amare

şi-n multe gesturi neperechi.

Trăiesc, iubito, şi mi-e dor

de ochii umezi şi fierbinţi,

când sunt în…

Frânturi din viaţă-mi las pe trotuare,

sub paşi necunoscuţi s-au tot strivit

degeaba plâng, spunându-le cât doare

n-au înţeles nimic şi m-au rănit.

Am fost înjunghiat în propria grădină

în loc de flori, tăciuni-ardeau mocnit,

îmi sângera cuvântul de nopţi fără lumină

şi-n gesturile rupte de tine-am fost găsit.

E-atât de multă ură pe-un petic de iubire,

atâtea sinucideri prin suflete pustii

că mi-am legat tăcerea…

A doua zi de crăciun, întunericul frânge priviri,

fuioare de ceaţă stau agăţate pe ramuri

şi doar inima ca un clopot loveşte în viaţă,

de multe ori am impresia că vrea s-o sfărâme

picură pe străzi grjile unei zile trecute,

câte gunoaie, Doamne câte gunoaie s-au strâns

de la oameni cuminţi, de la femei însărcinate,

de la preoţi păgâni, de la bătrâni fără vârstă,

ochii sufletului caută averi într-un coş cu tămâie

am nevoie de-o lacrimă albă fără…

S-a dus crăciunul spre trecut

noi am rămas ai nimănui

privind cum ceaţa s-a pierdut

în două lacrimi de statui.

S-au dus la somn colindătorii

lăsând cântările pe drum,

pe-acoperiş poposesc zorii

printre fuioarele de fum.

Şi vine-o nefirească întrebare

în ce să crezi când e târziu

să ningă alb ca-n sărbătoare

dacă oraşul inimii-i pustiu?

Se-ntoarce viaţa în singurătate

zăpezile sunt undeva în…