Nu vreau să-mbătrânesc un an în plus

rămână vârsta care-o am eternă,

din templul meu speranţele s-au dus

ca umbrele-adormite lângă pernă.

Nu pot să rezidesc pe temelii distruse

emoţii fericite dintr-un alt trecut,

s-au ruinat cetăţi în suflete ascunse

când tâmpla da uitării ultimul sărut.

Îmi lăcrimează timpul părerile de rău

obrajii ard în riduri mângâieri târzii,

se-apropie luntrasul în vis ca un ecou

şi nu…

Eu vreau să-ţi cer, tu vrei să-mi dai

ce încă n-ai, dar pe parcurs de viaţă,

vei strânge-n bucla părului bălai

neliniştea din fiecare dimineaţă.

Ne regăsim de parcă-am fi-n cetate

străjeri cu săbii strălucind în rouă,

justificând iubirea lor pe jumătate

când stelele răsar doar câte două.

Visăm zăpezi prin viscolite gânduri

furtuni în toate nebuniile din jur,

eu vreau cuvinte rătăcite-n rânduri

tu vrei din…

S-au îmbolnăvit cocorii de singurătate

vântul speriat s-a urcat peste stânci,

neliniştea brazilor avea iarăşi dreptate

când te-ndemna printre vise să urci.

Cu aripi legate de cer ne priveau abătuţi

negăsindu-ne rost printre flori,

pământeni fără salbă, silitori şi tăcuţi

răscolind cu privirea zări ascunse în nori.

Şi de ce iubire când cerul cocorii alungă

cerem vieţii unde brazii sunt sfinţi,

gheara-nfiptă…

Nu-i aşa că Nichita Stănescu avea dreptate cu sărutul

strivit sub talpa piciorului

ai şchiopătat o vreme cu teama de-a respecta poetul şi poezia

fără a ţine cont că buzele mele au dus totul la împlinire

îl iubeşti pe Nichita şi mă îndepărtezi pe mine

de ce nu mai şchioapeţi

de ce mi-ai înfipt sărutul

în mărăcinii uitării

ai lăsat vântul să ducă de-a rostogolul

suferinţa privirilor mele

ciulinii bărăganului în miez de vară

Panait…

Te-am iubit cu gingăşia pietrei luate de râu

cu fiecare secundă pierdută-n veşnicie,

cu floarea de mac crescută în lanul de grâu

şi vreau ca zâmbetul tău doar mie să-mi fie.

Ţi-am iubit tăcerea, privirea, paşii abătuţi

buzele calde cu sărutul lipit de cuvinte

mugurii gândului lângă tâmpla albită crescuţi

să te pot întâlni în toate minunile sfinte.

Încerc să rămâi lângă mine cu viaţa, cu dorul,

jumătate să-ţi…

De la o vreme tristeţea se înfăşoară pe fiecare cuvânt

pleoapele în tresărirea lor scutură pomul cu lacrimi

suspinele sunt uragane ce smulg din rădăcini

speranţe idealuri şi fac să pară zâmbetul o grimasă

mă ascund între două gânduri de teamă să nu-mi amintesc

culoarea ochilor tăi

praful de stele căzut în părul nepieptănat

macii legănându-se pe umeri

miresmele aduse de vânt

gustul trupului tău din care privirile muşcau cu setea unui…

Din piatră să-şi smulgă izvorul trăirea

să lege lumina de stropii ce curg,

şi zboru-n adânc salvând nemurirea

să pară o mare zâmbind în amurg.

S-astâmpere setea la corbi şi la ciute,

să mângâie iarba cu palidu-i trup,

să şteargă pe pietre din valuri crescute

şiraguri de umbre ce-n vise se rup.

Pe maluri firave când muşcă din stâncă

să calce cu stropii sălbatici şi reci,

şi-alăturea cerbii ce umbra-şi mănâncă

să-ntrebe…

Am văzut cum moartea şi-a zidit o casă

nu departe de speranţele mele

curios că din interior nu se putea privi în afară

deşi ferestrele păreau luminate şi împodobite cu

perdele albe

se intra pe rând fără a prezenta

vreun act de identitate

fotografiile nu mai erau de actualitate

registrul în care semnai cu sufletul la trecere

era atât de vechi

încât atunci când moartea l-a scos

din cutia cu stele negre

şi-a pierdut câteva file…

Întinde-mi mâna tu ploaie târzie

şi lasă-mi gestul ud ca o floare de nufăr

poţi să-mi fulgeri printre cuvinte

poţi să pătrunzi în riduri

să te convingi de golul timpului

sunt nebunul cu memoria lacrimilor

dacă vin câte două trebuie să strâng pleoapele

vor fi amestecate cu ploaia

şi odată cu trecerea ei nu-şi va aminti nimeni

de sinceritatea expusă pe gene

uneori iubesc numai eu întreb numai eu

iau decizii nevinovate şi lumea crede că…

Sunt cimitirul gândurilor triste

la mine crucile rămân pe viaţă reci,

destine sângerând şi optimiste

zidesc morminte-n capăt de poteci.

Pot scrie-un epitaf fără să fiu

mirat că moartea-i fericită uneori,

iar lumânările se-aprind târziu

printre miresme de tămâie şi fiori.

Când clipa este-n doliu reînvie

eternitatea multor sentimente reci,

legând ninsori de vechea nebunie

să poţi muri aievea şi să…

Sunt foarte multe nopţi fără de stele

ferestre nedeschise din trecut

şi ploi ce străjuiesc în visele rebele

pe-un alt tărâm rămas necunoscut.

E cerul plin de nori cu fulgere-n derivă,

mă simt străin în lacrima de ieri,

sentinţa mea-n iubire acum definitivă

m-a dăruit uitării din care tu mă ceri.

Doar păsările nopţii cu aripi moi şi ude,

ecou căzut în ape al tunetului vechi

îşi caută un ţărm cu alge reci şi…

Voi trece la noapte să-ţi mângâi fruntea

după ce-mi vor adormi gândurile

după ce voi dezlega două stele

din colţul de cer lăsat în fereastră

după ce voi auzi murmurul apelor

ce-mi curg printre degete

te voi privi din lumea liniştită a viselor

îţi voi săruta pleoapele

şi mă voi bucura de ultima lor tresărire

îţi voi împleti părul în şuviţe

presărând în ele cântecul greierilor

foşnetul frunzelor

lacrima îngerilor

noaptea tăcerilor mele…

Nu vrei să arzi cuvintele cu mine,

prin încăperi luminile s-au stins

şi din oglinzi soseşte-un oarecine

speriat că de tăceri a fost învins.

Îmi seamănă când visător rămâne

iar prin fereastră umbrele se scurg,

de parcă-ar da plăcerilor un nume

cules din flori crescute in amurg.

Privit de ochii tăi aştept să fiu răpit

de viaţa netrăită-n clipa cu oglinzi,

să-i povestesc de ce n-am fost găsit

când…

Între mine şi gând pustiul îşi aşterne ţinutul

trăiesc cuvintele cu teama de-a nu mă regăsi în ele

m-au învins aşteptările picioarele ascunse-n nisip

îşi caută paşii asemeni corbului ce-şi priveşte zborul

printre umbrele aripilor

cine mă va aduce la tine şi cum ne vom recunoaşte

undeva gândul mă aşteaptă la fel de singur

la fel de nefericit

ochii mei pierduţi în păduri de priviri

străjuiesc veşnicia sub frunte

admir frumuseţea acestui…

Întâmplător sau nu se duce vara

mai repede decât am fi crezut,

lăsând în urmă spartă călimara

în care fiecare şoaptă am ţesut.

Se coc agale fructele în ramuri

de teama nopţilor stinghere,

prin care inorogii fără hamuri

aduc tristeţi din visuri efemere.

Mirosul crud de rouă se-ofileşte

se duce vara-n sufletul pustiu,

când stele cad şi clipa se grăbeşte

la nestatornicia gestului…

Eu îţi ador amurgul cu mândria

de-a fi în el aproape de perfect,

de-a pune între gesturi armonia

şi-a-ţi polei tăcerea cu respect.

Meditativ îţi spun cu-nfrigurare

câte culori disting într-un sărut,

când lăcrimează sufletul şi doare

la margine de timp necunoscut.

Amurg cu ploi ce-n vise se rotesc

de parcă-şi udă îngerii grădina,

mă poartă-ntre firesc şi nefiresc

ca un copac ce-şi pierde rădăcina.

Aşa…

Trăiesc doar visul

noaptea a rămas undeva în spatele tablourilor

pereţii zgâriaţi de umbrele ramurilor revărsate pe geamuri

rămân tăcuţi

nu sunt martori care să-mi susţină emoţia

merg la fereastră şi văd cum zorii descalecă-n grădini fără flori

noaptea se deşiră ca un pulover vechi

fire de-ntuneric se pierd în iarba plină de rouă

e prima dimineaţă fericită dintr-un anotimp netrăit

ochii mei plini de zborul păsărilor

îşi şterg pleoapele cu prosopul…

Lasă-mi privirea pe coapse, suavă

şi pune-mă-n sufletul răvăşit pe vecie,

timpul pierdut in clepsidra bolnavă

are nuanţa tăcerii-ntr-o zi fumurie.

Mă-mpiedic de umbre lăsate în clipă

şi vreau să mă porţi spre zenit,

viaţa nu-i o simplă bătaie de-aripă

ce sub pleoape închise uşor s-a lovit.

Apropie-mi visul de vechea dorinţă,

suspină pământul când nopţile-s lungi,

tu ştii să-mpletesti pacatu-n credinţă

şi-n…

Ramurile de tei pătrund prin tâmpla clipei

timpul parfumat în culori diferite îl simt

câteva lacrimi răsar ca izvoare sub stele

oglinzi de argint cu rama zâmbetului tău reflectă chemări

cerul viselor se arată gol de albastru

e lungă aleea cu tei înfloriţi ca o prelungire de viaţă

calc liniştit înmugurind pe umerii tăi

când paşii privirii

rămân să aştepte pe obraji gustul sărutului de ieri

de azi de mâine de oricând

trăiesc cu impresia că ne…

Să cer nimicului să plângă şi pietrelor să facă flori

când plouă-n linii paralele pe crusta viselor în zori,

pădurilor în miez de noapte s-adăposteacă veşnicii

pierdute-n picurii de ploaie rămaşi in clipele târzii.

Să calc pe treptele tăcerii la templul gândului să urc

sperând ca razele de lună pe fruntea ta să le descurc,

s-apropii semnul de mirare de ochiul care s-a-ntristat

când dincolo de tresărire doar tu trăieşti…