Stare

[Vezi blog]

Am văzut cum moartea şi-a zidit o casă
nu departe de speranţele mele
curios că din interior nu se putea privi în afară
deşi ferestrele păreau luminate şi împodobite cu
perdele albe
se intra pe rând fără a prezenta
vreun act de identitate
fotografiile nu mai erau de actualitate
registrul în care semnai cu sufletul la trecere
era atât de vechi
încât atunci când moartea l-a scos
din cutia cu stele negre
şi-a pierdut câteva file
câţiva muritori beneficiau de vacanţă prelungită
loteria destinului se făcea cunoscută
fără comisii de verificare
ce păcat că nu se poate ocoli casa morţii
odată cu zidirea ei a dispărut ţărmul unde valurile
sunt mult prea albastre
ochii mei văd pescăruşii ca nişte puncte negre
deasupra iluziilor

odată am fost curios să văd ce-i în interiorul ei
m-am trezit în spital şi vecinul de pat îmi furase
mănunchiul de chei
eu oprisem doar perdelele albe în care
mi-am odihnit privirea

[x]

Multumesc Angi pentru trecere si semn!

Cu mare drag!

[x]

Multumesc de trecere si semn Gina!

Cu mare drag!

[gina zaharia]

Cred că bănuiești ce  aș vrea să spun, însă nu te pui cu starea poetului:)

Și eu mi-am oprit privirea în poemul tău.

[x]

Va multumesc cu sufletul tuturor pentru popas, lectura si aprecieri!

Cu drag si pretuire!

[Valeria Merca]

"eu oprisem doar perdelele albe în care
mi-am odihnit privirea"
Semn de Admiratie!

[Sofia Sincă]

Un prozo-poem în negru. Subiectul - moartea. De fapt face parte din noi și îi suntem datoare.

Apreciez alcătuirea conceptuală și jonglarea creativă.

Sofy

[bolache alexandru]

Da, ce păcat că nu se poate ocoli... Dar omul învinge prin ceea ce lasă în urmă! Tu lași în urmă poezii frumoase.

[Ion Lazăr da Coza]

Superb finalul. (Și nu numai!)

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Am văzut cum moartea şi-a zidit o casă
nu departe de speranţele mele

Într-adevăr, nu se poate ocoli casa morții, dar nici intra în ea din curiozitate.

Am citit și m-am întristat.