Sunt cimitirul gândurilor triste
la mine crucile rămân pe viaţă reci,
destine sângerând şi optimiste
zidesc morminte-n capăt de poteci.
Pot scrie-un epitaf fără să fiu
mirat că moartea-i fericită uneori,
iar lumânările se-aprind târziu
printre miresme de tămâie şi fiori.
Când clipa este-n doliu reînvie
eternitatea multor sentimente reci,
legând ninsori de vechea nebunie
să poţi muri aievea şi să pleci.
Sunt cimitir cu lumânări stinghere
la mine-n viaţă pot muri oricând,
când florile sunt veşnic efemere
şi vin sub pleoape îngeri suspinând.
Adaugă un comentariu
Sunt cimitirul gândurilor triste
Exact!
O poezie frumoasă și aici!
Esti atat de minunata in postura de spectator incat daca ai cere acel bis, l-as face cu placere!
Cu pretuire!
:)))) doar mă număr și eu printre spectatorii stărilor tale, George!
Multumesc Gina pentru popas si framantare!
Cu mare drag!
Iarăși ai lăsat tristețea să te domine, George?
Dar, și așa, ai scris o poezie frumoasă!
Domnule da Coza va multumesc pentru apreciere!
Cu pretuire!
Multumesc de apreciere Sofy!
Cu mare drag!
Angi iti multumesc pentru popas si lectura!
Cu mare drag!
Mă bucur de o poezie reușită!
da Coza
Cuprins de melancolie fără de ieșire în aparență, poezia ta poate fi socotită un epitaf. Nu ar fi singurul. Tu ai scris mai multe poezii de acest fel.
Am citit și m-am întristat... deoarece asta vrei să transmiți.
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE