Zi de noiembrie sfârșită,

Bacovian, pământul geme

Umbrind un vis care se teme

Că va pieri și n-are vreme

Iubirii, de zăpezi strivită

Un semn să-i dea,

Măcar să-i spună 

Un ceas să stea, să nu apună, 

Lumina-ntr-însa să rămână...

Tomnatic gând cu falduri reci

Omăt arunci peste visare

Apui în toamna care moare...

Mai stai, mai stai, miros de floare 

Neliniștile să-mi petreci,

Ecoul…

Să-mi pregătească cerul un descântec

Să pot să fac cu el un legământ, 

Să-i scriu poeme-n suflet și pe pântec

Și să răsar din gândul unui gând. 

Să-mi spună cum găsesc desăvârșirea,

Să facem amândoi un compromis,

Să nu ne mai jucăm de-a nemurirea

Și să mă-nalț din visul unui vis. 

Să mă trezesc Lumină printre stele,

Să zbor ușor, cu ele să vibrez,

Să le confund cu…

Valsează timpu-n brațe de netimp

În ritm de răsărituri și apusuri

Se-nclină însăși fruntea lui Olimp

Să preamăreasca sensul din opusuri.

De jos, de sus, Pământ și Panteon

Lumina și-ntunericul visează 

Un vals în doi pe-o scenă-n Odeon

Și trupurile lor se-mpreunează.

Un pas-nainte, altul înapoi,

La stânga și la dreapta nemuririi

Întruchipați într-unul amândoi

Uitând de rânduielile…

"Decebalus per Scorilo" aste vorbe glia spus-a

Când am sărutat pământul dac la Sarmizegetusa

Și-am simțit dureri și patimi ascultând suspinul gliei,

A străbunilor chemare, sus, în Munții Orăștiei. 

Atingând cu buza urma lespezii pavată-n piatră

Glasul dacilor răspuns-a: sfânt pământ, străbună vatră,

Parcă auzeam copite, caii-n tropot nechezând 

Crâncen zăngănit de paloș, sulițe-n văzduh zburând. 

Fulgere venind…

Apollo-i dăruise o liră fermecată

Înmărmurește clipa când strunele cuvântă,

Când pietrele se mișcă Olimpul se desfată,

Blagoslovit de muze, Orpheus cântă, cântă...

Acordurile zboară, suave, măiestrite

Și trilul îmblânzește orice sălbăticiune

Se-opresc argonauții, sirenele-s vrăjite, 

Ecourile lirei răzbat până-n genune.

Vrăjită fu și Nimfa și-i deveni soție,

Dar șarpele mușcând-o a coborât-o-n…

Mă tot întreb: de ce, de ce 

urmează după "a" un "be",

de ce pe patru de-l împarți 

la doi, e doi, de ce e marți 

doar după luni, de ce-i rotund 

pământul, și de mă scufund 

în apă, de ce ea mă va 

lovi la fel, ca forța mea?

Și iarăși mă întreb ce-ar fi 

să fie zece, după mii... 

și lângă "a" să fie-un "x"

(fără a pune asterisc).

Și mă întreb dacă-i de-ajuns 

doar un răspuns în…

Ce trist destin, ce crunt somnambulism,

Sofismele sunt astăzi preamărite,

Esențele-n gheenă-s azvârlite, 

Miroase-a ignoranță și-a snobism. 

Atâtea slăvi, atâtea osanale,

Poncifului i-au ridicat statuie,

Virtuțile, cu palmele în cuie

Își strigă răstignirea din haznale. 

Ne-a invadat mirosul de truism

Și nu mai știm ce-nseamnă o virtute,

Suntem cu toți sofisme surdomute...

Ce trist destin, ce…

Când mintea mea-i plecată pe coclauri

După povești cu zâne și balauri

Și după fel și fel de boroboațe,

Tu să mă ții, iubitul meu, în brațe!

Când eu visez, cu versurile-n minte

Bolborosind tot felul de cuvinte

Și-având doar poezia drept stăpână, 

Tu să mă ții, iubitul meu, de mână!

Când te privesc, dar văd o herghelie

De cai verzui ce fug pe zidărie 

Și-alerg și eu cu ei într-un răsuflet,

Tu…

Când bruma-i pune vremii diademe

Și vara-și ia ușor la revedere,

Învăluiți în lacrimi de tăcere

Dorm fluturii pe flori de crizanteme. 

Uitând de ploi, de toamnă și travalii

Visează paradisuri verzi în care

Se contopesc cu fiecare floare

În zilele-nsorite de rusalii. 

În vis nu-i nici târziu, nici prea devreme,

Nu-i toamnă, nu-i apus și nu-i durere...

Nu-i loc de griji, de legi, de…

Vezi, primăverile s-au isprăvit,

Cireșii copți au prins să se termine,

Când vremurile-n nopți m-au asfințit

E prea târziu să-mi fie dor de tine. 

Se plimbă toamna-n parc, printre castani

Și mi se-nfige-n oase înserarea,

Când timpul n-are timp de curtezani

E prea târziu să-ți mai aud chemarea. 

Mi-e creștetul stăpuns de ne-ntrebări...

Nu-i rost de a mai prinde diademe

Când fruntea-i toată plină de…

Printre ziduri, o lumină sparge lacăte și zale,

Umbrele devin scliplire diafană, de safir,

Iar odaia-ntunecată,-n toate colțurile sale,

Se preschimbă în jertfelnic, cu miros suav de mir.

Plăsmuirile urlânde-n mintea rece și mireană

Tac, și-o lacrimă fierbinte se prelinge pe obraz,

Temnița își schimbă rostul și acum se cheamă "strană",

Mii de picuri de speranță strălucesc în ochiul treaz.

Peste creștetul fierbinte curge-o ploaie de…

De veacuri ai rămas la fel:

"Nemuritor și rece",

Doar chipul meu pătruns de zel

Se scutură și trece.

Când trupul încă-nfierbântat

Să te cobori te cheamă

Tu, auster și-ndepărtat

Nu vrei să bagi de seamă.

Prin infinitele tăceri

Speranța mea albastră

Se-nalță-ncet, spre nicăieri

Prin ochiul de fereastră.

Cu nouăș'opt de amintiri

Visez (deși sunt trează)

Că vii din veșnice fiiri,…