Altar

[Mirela Cocheci]

Printre ziduri, o lumină sparge lacăte și zale,
Umbrele devin scliplire diafană, de safir,
Iar odaia-ntunecată,-n toate colțurile sale,
Se preschimbă în jertfelnic, cu miros suav de mir.

Plăsmuirile urlânde-n mintea rece și mireană
Tac, și-o lacrimă fierbinte se prelinge pe obraz,
Temnița își schimbă rostul și acum se cheamă "strană",
Mii de picuri de speranță strălucesc în ochiul treaz.

Peste creștetul fierbinte curge-o ploaie de lumină,
Se revarsă rânduri, rânduri, se aprinde iar și iar,
Liniștea se lasa-n văluri pe genunchii ce se-nclină
În ungherul din odaia prefacută în altar.

[Mirela Cocheci]

Mulțumesc frumos, Grig Salvan! Prețuire!

[Grig Salvan]

Straniu și tainic altar. Lumina sparge lacăte și lanțuri, umple spațiul întunecat și modest cu mii de picuri de speranță, umbrele capătă străluciri magice. Plăcută lectură.

[Mirela Cocheci]

Mulțumesc pentru aprecieri, Vasilisia Lazăr si Chris! Prețuire!

[Chris]

ce frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, Mirela, iar tehnica e impecabilă.

[Mirela Cocheci]

Mulțumesc frumos, Mihaela Popa! Prețuire!

[Mihaela Popa]

ruga ta e plină de frumusețea metaforelor

mă-nclin!

[Mirela Cocheci]

Mulțumesc frumos Mihai Katin, Nuța Craciun și bolache alexandru, pentru lectură si comentarii. Aleasă prețuire!

[bolache alexandru]

Drumul spre lumină picurat cu măiestrie în metafore deosebite!

[Nuta Craciun]

Altarul din odaie - una din bucuriile acelea simple ale unui om la rândul lui simplu, locul  unde genunchii se apleacă iar sufletul se înnobilează, lacrimile curg și spală răni făcând loc speranței. Frumos!  

În versul 2 cred că e un typo: ”sclipire”.