Prea târziu

[Mirela Cocheci]

Vezi, primăverile s-au isprăvit,

Cireșii copți au prins să se termine,

Când vremurile-n nopți m-au asfințit

E prea târziu să-mi fie dor de tine. 

Se plimbă toamna-n parc, printre castani

Și mi se-nfige-n oase înserarea,

Când timpul n-are timp de curtezani

E prea târziu să-ți mai aud chemarea. 

Mi-e creștetul stăpuns de ne-ntrebări...

Nu-i rost de a mai prinde diademe

Când fruntea-i toată plină de cărări... 

Și totuși... mai există încă vreme

Prin ani, prin ierni, prin mii de înserări

Să îți mai scriu, iubitul meu, poeme.

[Rădița Răpeanu]

Sufletul, nu face riduri! Scrie poeme*, că le scrii frumos! 

[Mirela Cocheci]

Mulțumesc frumos, Mihai Katin, bolache alexandru, petrut dan și Vasilisia Lazăr, pentru lectură și comentarii.  Să aveți o zi excelentă!

[Vasilisia Lazăr]

Un poem vibrant care are toate atributele necesare pentru a-şi săpa vad în cugetul cititorului, mustind de lirism şi trăire autentică.

[petrut dan]

Frumos poemul și mai ales finalul poartă în el concesia unei iubiri ce pare să nu fi uitat anumite momente, frumos și cu o stare de bine pe care o transmite într-un mod poetic și convingător, cu drag!

[bolache alexandru]

Când timpul n-are timp de curtezani

 

E prea târziu să-ți mai aud chemarea. Da, aceleași versuri mi-au atras și mie atenția.

[Mihai Katin]

Se plimbă toamna-n parc, printre castani

Și mi se-nfige-n oase înserarea,

Când timpul n-are timp de curtezani

E prea târziu să-ți mai aud chemarea.  sensibil  catren  dintr-un  profund  sonet  al  toamnei!