pas cu pas m-alungă

și mă cheamă iar

urmele prea stinse

pline de amar

vor să mă arunce

de pe pisc în zbor

fără vânt și aripi

piatr' am să cobor

te revăd în umbre

în oglinzi și ape

tremurând cuvinte

care vor să scape

te adun în versuri

instinctiv din cioburi

rănile-mi fug râuri

despuiate…

se pornesc sirenele

se rotesc dilemele

simțuri fug de haosul din piept

aici mi-e veșnic amintirea arhitect

e tot cuprins de-un nume

e tot ca un apus

zi-mi ce se suprapune

cu ceea ce-ai răpus?

se trezesc tristețile

se omoară viețile



se-neacă minciuna ca drogul în sânge

simt rece cum infernul cu sine mă atinge

iar din amarul adevăr

răspunde-mi ce-ai uitat

şi…

priviri alergânde

sclipesc lângă stele

zâmbete lungi

se prefac în scânteie

gânduri profunde

cu un pic de mister

ca mii de petale

scăpate din cer



inimi tot bat

pulsând fericire

cântece sună

trezind amintire

în ochi vezi imagini

ce dulce te strâng

ca mii de petale

dansate de vânt



lacrimi dispar

şi se trec într-o clipă

suflet se naşte

din jalea topită

durerea…

te chem să pierzi prezența timpului

ce nu-și găsește urma niciodată

să vezi perfectul alergând atât de simplu

și tot la ce-ai visat vreodată

te strig din jocul de lumini

să treci prin sita ochilor de soare

să scapi de umbre și dureri la care ții

cu sufletul păzit de-o închisoare

în clipe noi de sete te invit

să balansezi debusolat prin sensuri

să chemi amorul prea uitat și obosit

pe…

te-ndemn să simți vibrând pe oseminte

acele șoapte ce mâna ți-o atacă

atent ascultă-i glasul și dacă crezi că minte

sădește-n ea cascade și las-o-ncet să tacă



te chem să-i strângi căldura din cărbune

spălat de sângele înveninat demult

ce zgârie în piept același nume

dorind să te-ncălzească și mai mult

Mick Lorem…

nu-mi vreau noaptea

o provoc să fie zi

chiar și moartea

o stârnesc de-a se trezi

să-mi dezlege focul

să nu știu ce sînt

poate nu mi-e locul

singur pe pământ

prind cu mâini lumină

și-o păzesc de umbre

o prefac morfină

ca în clipe sumbre

dulce să mă…

taci

te rog nu anunța

vreo știre c-ai putea pleca

de-o fi

s-adoarmă vestea-n drum

o veșnicie

două

sau mai mult

taci

fă-mi liniștea decor

să visăm în palma unui dor

pe rând sau amândoi

c-un suflet pentru doi

pierduți în ploi

taci

descoase ne-ntrerupt

cu tremurânde buze un sărut

și-ncet

sub cer de lună clar

aprinde-mi foamea iar

și…

te caut în priviri

sub felinarul fiecărui trecător

și prind pe ochi străinele sclipiri

te caut ca pe-un nor

în care mai respiri

și eu respir același dor

ce lasă praf

în ploaia de-amintiri

te pierd pictată-n gânduri

sub ne-nțelesul tău înstrăinat

și ard cu tine haosul…

avem probabil

cea mai dulce lună

cu izul efemer

preschimbător

albinele trag fum de libertate

iar viespile strâng miere în ulcior



avem la meteo de astăzi

o furtună

din vest un vânt aduce ploi

musonul estic

scena o desparte

suflerul

mână ploile-napoi…

simt căldura, simt foc

din otrava în sânge pompată

stau în timp, stau pe loc

în povestea de mine creată



e fierbinte, dau vânt

să-mi răcească iluzia fină

să mai uit de-al tău gând

de veninul tomnatic din mine



prind tăcerea, e frig

răscolesc în greșeala-mi plăcutul

mă aprind și mă frig

îmi închid iar cu cheia trecutul



văd sfârșitul, e tot

am negreața în ochi ca o ceată

stau în timp, stau pe loc

în povestea de…

dac-ai vrea să-ți șterg

amarul de pe buze

aș putea alege

viața unei frunze

să ți-l port pân' vântul

jos o să-mi adune

orice foc de-al tău

ce arde-amărăciune

dac-ai vrea în ziuă

noaptea s-o cobor

aș putea alege

viața unui nor

negru ca o cioară

soarele de-l taie

până când în șoapte

m-ar goli o ploaie

dac-ai vrea să-ți numeri

anii de un…

bătrânul gînd secat de viață

răzbate bezna fără chei

aici mă văd cu altă față

iar moartea joacă-n ochii mei



din fum legat cu suferință

inspir tot răul ce-a ramas

îi vînd și clara conștiință

ca să-mi reducă clipa-n ceas



adorm plăcerea albei vieți

trezesc în suflet neagra noapte

lăsînd cu-amprenta unei ceți

pe haina mea parfum de șoapte



aștept cu sete gustul morții

să-mi stingă frica-n fața ei

te chem…

taina ochilor albaștri

o dezleg atât de greu

când pierdut-am printre aștri

vocea sufletului meu

savurez bucăți de gheață

ce-n tăcere mă privesc

calzi îți sunt doar dimineața

când cu șoapte te trezesc.

reci de tremură Carpații

orice freămăt îl ascund

în izvor ferit de alții

ce-n apusuri des ascult

cer senin cuprins de ape

naște ploi atunci când…

te scurgi în brațele-mi 

atât de fragedă

să nu mă lași al nimănui

iar șoaptele-mi vorbesc 

cu glasul tău mai mult

povara hainelor s-o uit

gravezi pe trup lumini

spre inima-mi

cu roșu scris…

urăsc tăcerea ce mi-o dai

iar noaptea o urăsc din ce în ce mai mult

căci clipa care o-ntâlnesc în calea mea

e un neant

pe dig de întuneric

adâncul căruia-ți ascunde doar fantoma

și-acea dorință: "iar de-a te vedea"

sub ploi uscate îți urăsc tăcerea

și dintre noi distanța o urăsc…

eu te blestem la fericire

în toate clipele pe care le respiri

și-n toate nopțile când porți acea sclipire

iar ochii ți-i rănești de amintiri

eu te blestem să fii lumină

când întunericul sălbatic te apasă

și tot la ce-ai visat devine o ruină

crezând că nimănui deloc nu-i pasă

eu te blestem să fii ca focul

atunci când gheața frige tot ce știi

iar lumea pare că își pierde scopul

și-ai fi rămas doar tu…

prin furtunile lumii pândesc amnezii

să le sorb amețeala ce șterge din vii

amintirea-blestem că mai pot să respir

cu moartea și viața-mi legată de-un fir

iar căderea cu sila o trage din urmă

să-și roadă negreața de vânturi și umbră

alături de mine s-o frigă, să-i sece

vecia de-o noapte scăldată în sete

mai arde un pic printre șoapte cernute

mai lasă-mi tristețea nebună și du-te

ori ia-mă cu tine cât vreau…

poate fi doar o secundă

ce supune neuitarea

ea-ți provoacă nebunia

ea-ți hrănește disperarea

poate fi un stol de clipe

într-un vers ce fără urmă

se ascunde printre flăcări

ca-n lumină să n-ajungă

poate crește dintr-un zâmbet

rătăcit din întâmplare

într-o zi fără de nume

dintr-o simplă provocare

poate crește din furtună

și din râul de sub gene

ca izvorul ce nu seacă

cu dureri fugind în vene

poate…

 Interspații în minte

se ciocnesc de cuvinte

într-o fire neclară

luminată de vid

arde soare în tâmple

ochi de lacrimi se împle

într-o lume amară

de-ntuneric mă sting

printre versuri miraje

iar pe verso etaje

de simțiri sedimente

care încă mai plâng

sunt atât de amare

sunt mai mult de o mare

cu dureri ascendente

ce m-aruncă în vânt

mă…