Iubirea

nu are limbă de ceas

să ne aducă aminte

că-i prea târziu în acum,

când fără devremea

dintre noi

a rămas

ca o lampă fără cuvinte.



Nici soarele

nu are limbă de ornic.

Pe partea-i

ce numa' dinspre Dumnezeu

se vede

este secunda-oglindă

spre care ne cheamă,

abis

de abisul Lui dornic.



Acolo lumina crește în sus

ca iubirea din cântecul meu

ce mereu

e altul, nespus.…

Continuare

– Ceața prin văi se ridică:

Tată, mi-e noapte,Tată mi-e frică!

– Nu se mai vede drumul acasă?

– Lumina-i ruptă, inima roasă.

Punțile toate s-au frânt sub dorul

de mine însumi , risipitorul.

 

Ceața din munte viclean coboară

pe lângă moară, pe lângă moară...

Nu în părere se-aud cocorii?

– Ba da, cu ceață te-nșală norii...

– Unde ești, Tată – nerisipit rămas

cu mult mai aproape ca propriul meu glas?

Doare tăcerea, dar eu tot te…

Continuare

Cumpăna fântânii -

cântarul câmpiei!



Semnul din orizont

nu cumva o fi Omul?

(Așa se numește tot timpul

Cel dat răstignirii.)

Dar dacă

acel care vine spre,

sau pleacă din mine,

o fi Pilat din Pont?



Omul întotdeauna se naște

din apa așteptării...



***

Ascunde căile mâinii!

Până la sânge

pumnul să le strângă!

Voi fi strugur,

Luiși oglindă în dreapta?

Sau în partea stângă

mie însumi… Continuare

 

Curge

cântecul

mamei

ca printre cetini

apele lunii.

 

Culcat în leagăn,

pruncul a-nchis

pleoapele.

 

Lăstunii,

din mugurii casei,

înfloresc,

de sub aripa mamei,

chihlimbarul de cioc

 

În odaie,

cu vrâstă de aur în straie,

mireasma de pâine

spre opt împletită

adoarme și ea

sub clopoțelul de foc.

 

Mama și Maica îngaimă

încă o șoaptă

din străvezimile …

Continuare

Vecin cu veacul și cu fagul,

stâlpul acesta de altar,

anul trecut a fost stejar.

Dulgherul

i-a descântat cu dalta și briceagul

numai șoptiri ce le-nflorește cerul,

și-n încrustări din psalmul sfânt -

cuvintele.

Stâlp pentru Sfânta Sfintelor.



Dar când singurătății lui rămâne

se-ntoarce spre icoana din Mamvri

și pe cei trei,

scăpați de focul dunii,

hoțește îi adapă,

precum odinioară,

prin îngăimarea frunzelor…

Continuare

Câteodată,

precum ochii tăi,

inima se limpezește,

că poți vedea dincolo de gând,

până în Dumnezeu.





Peste gardul școlii Lui

se aud

clopoțeii râzând...





Alteori,

ca o negură din neunde

se face-nserare

deasupra inimii mele,

ca printre coarne de cerb

violetul pietrelor rare.

Atunci,

ochii tăi, aproape plângând,

îmi repetă, mereu și mereu,

să nu uit intraductibilul verb

din limba…

Continuare