Delir de toamnă, un miraj,

 Brodând cu frunze nostalgii,

 Dorințe stranii, în sevraj

 Cu tot ce n-ai putut să-mi fii.

 Nuanțe vesele-n descânt 

 Se răzvrătesc în simfonii,

 Același dor purtat de vânt                 

 În menuet de agonii.

 De necuprins și ne-nțeles 

 Un dor hoinar, adânc de văi,

 Te tot așteaptă, necules,

 Eu lăcrimez prin ochii tăi.

 Amestec de culori și…

 E-o zbatere-ntre goluri, tăceri care îngheață,

 S-a stins întregul cer din ochii ce-i iubeam,

 O toamnă vlăguită, un labirint de ceață,

 Stau mărturii secunde-n clepsidre de-amalgam!

 Ridic spre tine ochii, cu greu te recunosc,

 La porțile-ntristării văpaia unei veri,

 Nu-mi cere să-nțeleg ecouri ce doinesc!         

 De ce trimiți în stoluri egrete de tăceri?

 Reinventezi un zbor din aripi obosite, 

 Dar ploi…

când în curtea bunicului

caisul

încă își întindea 

ramurile noduroase

peste streașina casei

mămăliga aburindă 

cu brânză și smântână

strângea în jurul mesei

ca spicele

trupurile flămânde



icoana din peretele de răsărit

și ceașca cu smalțul sărit

solnița cu sare…

obișnuiai să locuiești în mine

să umpli și unghiul

în care nicio pânză de păianjen 

n-ar fi încăput,

în dimineața aceea surdă

de toamnă târzie

am știut că ești poemul care nu poate fi scris;

de atunci am scos

vers după vers,

m-am învelit în rugăciune;

acum aștept o altă dimineață

să ne adune…

Îţi dau întâlnire
la capătul cuvintelor
despărţite de punctul
nopţilor albe. 
Respirând
într-un strop de lumină
exilat pe umărul copacilor
îţi voi privi lumea ascunsă
din sufletul sfărâmat
şi îţi voi răsări lacrima tăcută
pe cerul viselor mele;
rază luminând depărtarea
fărâmă de soare
într-un gând îngenuncheat.

În noaptea în care au înflorit castanii

luna era în creștere, a iubirii începute

într-o primavera răvășită de dorință.

Făclii în noapte s-au aprins

fără să spună întâiul gând,

lumina candidă ce-ți ocrotea durerea

rostită doar printre suspine.

Mă doare  candela aprinsă de castan

la vreme de înserat când…

                   lui Alin Buicea

                        Trecând în veşnicie orice clipă,

                         să risipesc uitarea

                         şi teama s-o înfrâng

                         în ochiul dinspre mine

                         fără pleoapă

                         nu vreau să ştiu vreodată

                         când spaima depărtării

                         în umbre…

                                               lui George Alin Stoean

Mi-e timpul dus

În amintiri uitate

În trenul ultimului drum

Asemeni frunzelor uscate

Ce cad în zborul lor uşor

Pe pământul păcatelor noastre…

Sub pasul târşâit al miezului de noapte

La tine, Doamne, te rog să mă-nalţi

Căci asta-i cea din urmă noapte,

Viaţa-mi s-a ascuns

Şi tristă a fugit…

la rădăcinile toamnei

las câteva gânduri îngropate

în diminețile reci argintii

voi strânge-n ciorchine amintirile

ștergându-le praful învechit

scuturându-l  peste lut

să germineze

la primăvară

din straturile de gânduri

voi rupe prima…

aştept picătura

care  va umple…

Privirile-s reci în ploaia măruntă

şi genele cern din vântul hoinar,

o umbră firavă uşor se încruntă

când pleoapa tresare în gest solitar.

De buzele mele un nume se ţine

cu frâie de zâmbet legate-n tăceri

şi toate-s la fel când plânsu-i de bine

în clipe rămase prin ziua de ieri.

Un zbor mă loveşte în tâmpla albită

cu sufletul ploii căzut peste rând,

din zarea pustie cu nori împânzită

şi vânt fără glas spre ceruri…

odată cu sistemul planetar 

legile noastre țin copilăria de mână 

poate că rugăciunea e prețul apei neîncepute 

și levitează deasupra sfârcurilor

când iubești un munte trebuie să porți o nebunie albastră pe umeri 

să fii stăpâna mileniilor de zăpezi din vârful crestelor 

cu picioarele desculțe să poți răspunde pietrelor 

iar cățăratul să îl faci prin somn 

asemeni pruncului în pântec 



în lumină am trimis largul meu 

învățând să vorbesc cu…

sunt bolnavă de tine

octombrie 

când îmi pătrunzi până la oase

nopțile 

trăiesc o zi în trei ceasuri

fără umbre 

auzi vuietul frunzelor

cum te strâng în mine

nu mai sunt eu

cea care-ți respiră prin piele

picură din mine 

un sărut hoinar

foșnesc plopii - metereze

între…

Mă salvează bucuria.

Nu ți-o pot da ție,

pentru că este efemeră

și nu știu niciodată cât și când o am.

Mă doare  și mă tine în stare

să mai fiu în gânduri blocată,…

Te alint, te dezmierd,

zid protector îți clădesc cu iubirea mea

ce bate la geamul dimineților neîncepute,

într-o toamnă tărzie din catalogul sorții.

Te îmbracă gândul meu cu cea mai tainică

dorință,cămașa de dor să o porți doar pentru mine,

Înfiorat rămâi în amintirea ce nu vrea să moară.

Te chem poveste nespusă, mai am…

                                          lui M. Eminescu

                      Ceaţa-mi împresoară ochii.

                      Îi închid – întunericuri adânci

                      Mă cuprind şi un suflet lin

                      Rupe tăcerea…

                      O lacrimă încet

                      Sub pleoapă se-nghesoaie,

                      Suspină-n gând sperând

            …

                        lui M. Eminescu

                  S-a dus un 15

                  Şi încă un strat de iarbă şi frunze

                  A rămas cimentat de zăpada

                  Ce va fi fost căzută călare

                  Peste casa din lemn de stejar

                  Uscată de soare, uitată de timp

                  Şi eternă întâmplarea că…