trag  aerul să-mi apropii sufletul cu fiecare

respiraţie pătrunsă de rafale de dor. Dor

de kefirul ce-mi trăieşte

visul din noaptea-zi

a realităţii

prinsă-n gândurile de albastru necuprins

în punctul acela de roşu -   

Eu.     

Ce vei face tu când viaţa

se va destrăma-n fâşii,

vetre fumegând prin gheaţa

candelabrelor târzii.

Ce-ai să faci când într-o doară

clipa se va rupe-n două

şi-ntre gânduri se coboară

visul nopţilor când plouă?

Câte ierni vor sta-mpreună

fulgii rătăciţi prin zare,

dacă viscolul i-adună

printre şoapte la-ntâmplare?

Şi de ce-ntrebăm de viaţă

sau de tot ce ne frământă,

când în orice dimineaţă…

sunetele nopţii

s-au copt de-ntuneric

stau rotunde-n tăcere

n-ar fi durere…

pe bolta neagră cresc flori

feeric

în formă de stele

luna

floare fără tulpină-n părul nopţii

mai mare-ntre ele

nu vreau

nu mă duc să mă culc

trăiesc argintul clipei

ce cade lumină din ele

închid ochii umezi

şi secundele mor împăcate

sub pleoapele…

                         Vitraliu…

Îți las o floare la fereastră,

E de prin munți și s-a trezit

De mii de ori azi mai albastră

Și are-un farmec infinit.

E răsădită din lumină,

Știe precis că te-a ales

Să-ți fie calea ta senină

Și mesager prin univers.

Ascultă apele-n cascade!

Îți cântă serenade-n cor,

Poemul fericirii soarbe

Nectarul adunat din zbor.

Iar dacă pictorul de seamă

Ți-a pus pe chip surâs de…

de aer, mi-am pierdut glasul. Bătăi de piept

cu ritm neregulat îmi opresc

respiraţia

şi

capul. Da, capul îmi plezneşte şiroind gânduri

spre sufletul prins ca o matrice

de dor

de iubire în albastru poleit de stele şi eu doar  

roşu.    

Îmi las privirile sub pleoape

şi plec cu gândul prin trecut,

de sub zăpezi să îmi dezgroape

doar paşii ce m-au cunoscut.

Alergător de cursă lungă

de-a lungu-ntregului destin,

opresc ca timpul să m-ajungă

străin pe-un colţ de cer senin.

S-aud galop de cai prin zare

când dorm pădurile-n amurg

şi cad tăceri din balansoare

în plânsul ochiului de murg.

E prea puţin din ce mi-au dat

călăii viselor din…

M-am născut noaptea, așa am crezut de cuviință

că pe lume se vine în susurul îndrăgostiților posedându-și visele;

îmi aparții, așa ai spart tâlcul poveștii care își țesea pânza în cotlonul neumblat

acum cuvântul se așază întocmai unui copil nerăbdător 

în colțul de pedeapsă,

mă întreabă nedumerit a cui sunt

a mamei, răspund, doar ea știe când mi-au crescut rădăcini…

chiar de ar fi să mă caute spicul de grâu

mai mult decât cu o pâine caldă nu te-ar putea vorbi

dar un râu

câtă lună te-ar putea povesti

luncilor

am ales

să te închipui în afară

de inima unui cerb fugărit de ispite

ştiu că din dragoste neîmplinită

pădurile i se pun pe copite

mângâind sângele ierbii

cu săruturi de seară

mă aplec spre ochii…

se clatină toamna

se clatină toamna-n

 spuza de nori

şi aripile ei se lasă

tremurate pe-o frunză,

amurgul e roşu,

orizontul doarme

pe-o costişă de dor,

turme de stele…

din capul locului m-a plesnit peste faţă cu o durere

suportabilă cât să-mi găsesc ceasul, să-i privesc

limbile (ne)mişcate

de clipa de albastru

şi-n pata de roşu năvalnic ce vine, să-l opresc. Ruginiul

îşi trimite lucirea în raze de soare din apa liniştită

a cerului

aşezat

pe pământ.       

armură de fluturi  -  Lisiei

în labirintul spaimelor lumii

cobor

țipătul mut al cangrenelor

aud

în sânge setez arpegii alchimice 

diapazonul iubirii

schimbă

sunetul cărnii

din curcubeie culeg semințele armoniei

vibrează sinapsele

evadează inorogii…

 scrii din reflex

 mixtura cuvintelor îți umple 

 călimara neanderthalian

 cuvintele-plate/fericiri second hand/

 odihnesc pe rafturi tăiate în lemn

 vii ca seva mirosind a logoree

 cuvintele-stilet se înfig în amfora

 lunii

 /ucigașe imaginare ale sintaxei calde/

 diafan se scriu cuvintele-paradis

 penajul lor orbește ochii silabelor…

Privește, mamă, la colțul casei e seară,

tutunul s-a ars, numai el știe hornul și mai zăbovește un pic,

nu-i mai ajung plămânii,

tu sosești din nu știu ce galerie și surâzi;

o, ce de stele, îmi spui,

dar munții-și prăvălesc pietrele și avem brațele goale, mamă,

ce facem dacă ne mută casa mai încolo, sub un nor de exemplu?!

S-au așezat albinele pe prispă,

stupul e în inima ta, lasă-le să-și strângă mierea într-un…

Vreau totuşi să scriu ceva despre insomniile vieţii

despre somnul mototolit în lenjeriile albe

despre şoaptele ascunse sub perne

despre singurătatea umbrelor agăţate de tavan

vreau să-mi amintesc rugăciunile copilăriei

să găsesc răspuns la ninsorile aşternute pe tâmplă

să-ntreb oglinda dacă semăn cu mine

să ştiu unde s-au dus păsările din toamna mea

de ce lumina e atât de obositoare în lacrimi

de ce purtăm măşti diferite la vârste diferite

cândva…

E TOAMNĂ



E toamnă şi a căzut brumă,

Pe unde mi-au murit părinţii,

Mai vino, gândule, şi du-mă

Ca să mă rog pe la toţi sfinţii.



În tânguirea lor eternă

Şi umbra lor parcă mă mustră.

E- atât de dulce şi de ternă

Această linişte lacustră.



Doar timpul cade peste dealuri

Şi umerii mi-…

Eşti luceafarul răsărit printre stele

Când zorii se revarsă din noapte;

Eşti drogul ce îmbată visele mele

Exilate la margini de şoapte!

O pădure virgină, mlădiţă tu eşti,

Mireasmă de fâneaţă şi mere!

Un potop de lumină şi crater zideşti

Peste mine cu mâini de venere.

Mă…

am romantism

uite aici încheietura inimii îmi plânge

din Byron

şi şchiopătez sânge

cu sacul

doctore am dat de dracu

trebuie să mă tratez

ori cu patul

ori cu patul

plină de scaune goale, mă invita pe singura

canapea acum întinsă ca un pat,

fără cuvertura aia

de vişină putredă

pe ea. Avea un cearceaf alb şi o perină de stele

să-mi odihnească trupul. Trebuia să vină trenul.

Trenul

acela pe cărbuni

şi

roşu încins de scântei trimise

şuierat,

prelung,

prin furnal spre albastrul din noapte. Fochistul...