pe inimă mi-am scrijelit cuvintele
 
  cu care te-am iubit
 
  am ales cu grijă printre flori
 
  cumintele fân cosit,
 
  pranzeste-mi sângele,
 
  ascute-mi o lamă de cuțit-
 
  am scrijelit și cu iarbă pe inima mea
 
  atât te-am iubit...

-Eu locuiesc o carte, tu una

zăpada e mănuşa cu care-mi cauţi gura...

cu pietre umplu hamalii sacii

sângele uscat se transportă cu macii...

atât te-am iubit

că am plânsul tocit...



-Sunt atât de săracă/încât

nu pot plange decât

c-o singură pereche de lacrima



măcar perechea asta de lacrimi

să facă copii...



-Eu iubesc florile

de ele-s visat

nu vă temeţi de mine!

sunt un biet crin... dezamorsat!

uneori absent...

am…

Îmi vine atât de greu să-ți recompun chipul 

  

 tu care exiști în a doua mea tăcere... 

  

 și stai ascuns în carnea morții mele 

  

 și-n sângele meu ca nisipul... 

  

  

 tu care ești și dincolo de mine- 

  

 numai cムpoate n-am meritat 

  

 sau n-a fost sortit 

  

 sărutului meu cu pas șoptit 

  

  sムfie legat de tine cu-adevărat...

 

 

 mi-s întrebăƒrile mereu zidite …

totul se petrece în mintea mea, știu 

  

ca-ntr-un cântec de inimă albastră 

  

 toamna are zâmbetul durerii ascuns 

  

ce mai caută vara în toamna noastră? 

  

 ai luat cu tine tot, de la toamnă ce vrei? 

  

ce-a fost de spus s-a spus 

  

 dacă-mpreună n-am putut hipnotiza dezastrul ei 

  

 asta nu dă la toate răspuns??? 

  

  nu mai știu ce e amăgire și ce e adevărat... 

  

ascund sub frunze durerea…

spune-mi ce ești?urmă de cerb?  

sau poate copac aburind  

cu mușchii topiți   pe trunchiuri de-argint...  

spune-mi ce ești? rîu sau piatră de hotar?  

spune-mi ce sunt,

ce-ar trebui să par...  

spune-mi ce sunt prin tine trecând  

cu ochiul târziu, pururi flămând...      

spune-mi de ce ochiul meu bate trist  

în lumina tăcerii din Neînvins?/și  

spune-mi de ce mâna ta nu cuvântă  

când ochiul meu iubire…

pe sânii mei fierbinți

    coc pâine pentru vrăbii,    

când dormi    

te privesc cum respiri

  mărindu-mi căldura-    

anotimp fără contur,  

 fără îngeri-  

 nu știu decât să mângâi    

și să-ți  scriu poeme cu gură...

nu mai plâng ca altă dată nici eu

nu mai fac zgomot deşi durerea e mută

aşa că am să dau de perete uşa sufletului meu

sunt intr-o competiţie cu nimeni !

şi-am să apăr in faţa destinului desculţă...



de mâine am să-ncep să-mi demontez destinul-

cât nu mai pot plânge să mi se pară un veac

pentru că tot mă întreb de ce-mpotriva iubirii

n-a inventat nimeni

o buruiană de leac...



orice înfrângere te-mparte in două

suflet schingiuit şi de durere…

m-am lepădat

de dorinţi obositoare!

de tine cu mine m-am împăcat,

e-n zâmbetul tău un descântec

de suflet descătuşat

în lacrima mea otrăvitoare...

ce păcat!

că nu ştiu se pare,

de ce sufletul meu pierde mereu

în mine trăieşte-o fiinţă de aer

iubirea ei pentru mine  e-un minereu,

a mea pentru tine un munte de sare...



şi când mi-e sufletul de tine prea plin

ştiu c-o să vină

primăveri îmbrăcate-n culoarea florii de in,

dar tu-mi…

 Chemată de frunze-n instanță

 

 pentru al meu fard,

 

 făcut cei drept, din rugina lor vie...

 

 am să răspund cu aceeași prestanță

 

 cu care coboară verdele-n galben

 

 la ora când nimeni nu știe...

 

 

 

 Când totu-i confuz

 

 apăra-mă,marea mea doamnă!

 

 nu de-o sentință mă tem

 

 ci de-o sentință de toamnă

 

 și de un trup...

 

 umplut cu frunze până la refuz...…

sunt fericit cât sunt numai al meu

şi-al tău, poezie,cât o să pot...

mi se pregăteşte o moarte în care să mor

aievea, cu suflet cu tot?



ascunde-te, poezie, în ochiul meu mort;

din cer până-n tălpi rana-i deschisă şi caldă

sufletul tău imprăştiat pe umeri ţi-l port

iar somnul meu e ucis de-o pasăre, parcă...



nu mă iubesc dacă nu zbor...

nu-mi leg de nimic nici iubirea nici aripa...

fiindu-mi de tine nespus de dor

te renasc, poezie,…

durere zdrobită in lacrimi fără cuvinte,

in lacrimi neiertătoare

când se trăieşte, când se moare,

ascultă-mi, lacrimă-mpietrirea...

şi glasu-i din adâncuri-iubirea-



lacrimă de stea căzătoare,

ce mă dori căt nu se doare...

lacrimă prea-risipită-n ascuns

sau poate uitată intr-un ultim răspuns...

imi auzi rostogolirea?



lacrimă otrăvitoare...

versul acela e-al meu,

ţi-am smuls din vecii cuvintele

să-mi…

port gustul tău 
şi-al toamnei prin sărut, 
mă uit la tine 
fără să mă uit 
ca să iert tot ce se poate ierta/ într-un dor 
picură-mi în sânge 

 te-am aşteptat/sărut pe frunze gravat//ascunsă-n făclii făcute din păsări/te-am aşteptat.../cu sufletul dat nimănui/fragedă legănare/te-am aşteptat/să-mi colorezi în roşu-amărui/sărutul şi anii/şi nedeclarata ta sărbătoare/dar m-ai uitat/ascuns în aceleaşi făclii făcute din păsări/sărut pe frunze…

eu te iubesc dar n-ai tu nici o vină, 

au clipele-n trăiri blesteme resemnate! 

am să-ţi plătesc cu ele, azi, tot ce se mai poate, 

prieten drag și bun...

și eu iubesc cu disperare toamnele

mă cheamă mereu pădurea și eu tot o amân

eu știu că poți fi totul între mine și lume

dacă-ți cer

chiar dacă tot ce trăiesc mă enervează...

caut zi de zi ceva anume

pentru că n-am încetat să sper,

chiar dacă fericirea e o formulă chimică

la care se mai lucrează...

n-am încetat să ne scriem poeme pe frunze

toamne vor mai fi

tot atât de frumoase ,știi bine,

am…

nu vine nimeni să ne-nveţe

nu mai e vreme,

e adevărat!

cum să ne smulgem din noi

şi din propria tristeţe,

ca pe o tandră asuprire

te simt!

fericire ce-mi eşti, datorie!

când spun că nu plâng-mint!

aşteptându-te

-n acelaşi lan de iasomie...



inlăuntrul meu e un altfel de cer

iubirea e o formă de disperare

intr-un timp besmetic,

tu-mi pui lacăt pe vise

sau...  mi se pare?

când tăcerea mă…