Am sorbit verdele pământului şi

mi-a sărutat gleznele;

în căuşul pietrei

am strâns, cu palmele goale,

stelele, cometele, tot Universul.

Mi-au prelins ochii

în roua fântânilor,

ca degetele unei lacrimi plânse

prin iarba cerului.

Zorii, dincolo de lumină,

i-au răsădit pe funii,

în amurgul…

Se curbează instinctele a dor 

și stelele a răsărit; 

vino cu trenul care n-a sosit 

în gara freamătului călător. 



pe peronul singur cu un cuc 

mai trec amintiri curioase. 

nu-i așa că noi am îmbătrânit 

în cântece cândva melodioase 

iar acum, pe lamă de cuțit, 

ne-nchidem în tăcere ca în case? 

dac-ar fi, n-am…

Sunt tot mai strâns în menghina uitării,

îmi picură din suflet tristeţi şi amăgiri

cum picură amurgul din palma înserării,

pe aripile-ntinse prin veştede iubiri.

Ascunse în icoană stau vremurile vechi

şi îngeri ce se miră de ochii care plâng,

iar fluturii-n grădină tăcuţi şi neperechi

pe frunţile de aur ca umbrele se strâng.

Iubire fără oameni şi ploi cerşind furtună

destin îngenuncheat la margine de drum,…

cerul și pământul

ieftin

piatra

iubire despărțind moartea

de moarte

bărbatul

mai înalt decât toate înalturile   

de pe celălalt mal…

 mi-am îmbarcat  cuvintele

 în trenul acela

 plin cu singurătate

 peronul era pustiu

 doar câteva amintiri

 treceau fugar

 aburind lentilele

 nu mi-a cerut nimeni bilet

 controlorul lipsea

 se rătăcise și el

 printre atâtea tăceri

ştii cum e să te doară tristeţea

pe care ai vrut să o îngropi odată

cu sămânţa

de fericire rămasă (ne)sădită

pe vremea asta

care nu vrea

să mă plouă cu tine? Mă-ntreb...   

mergeam pe drumurile vieții ca orice om 

cu o pleată de vene lungi cât o zi de post

n-aveam auzul deschis lumea era pe silențios

deodată m-azvârle pământului și înghit praf

am dreptul să tac 

îmi aduc auzul acasă instantaneu

lătratul s-aude până-n os

ce-o fi cu ei de s-au năpustit asupra mea

când eu separam pietrele de zile nopțile de…

între ele există un tren parşiv

fluieratul locomotivei trezeşte

clopotele mute ale

bisericii din deal

la etajul şapte doar liftul

mai urcă

rar câte un suflet lichefiat

oglinzile seamănă

cu nişte vagoane înşiruite

pe şine lucioase

reflectând ochii câmpiei

înecaţi în praf

în albia apelor taciturne

borangicul

se spală de alb

mărgele (s)clipesc a furtună

lacrimile ninse se adună

în…

Când nu mai pot tăcerii să-i răsucesc fuiorul

și-n lacrimi să mai depăn ai sufletului nori,

pe-o foaie albă mâna răstălmăcindu-mi dorul,

poveștii îi dă viață, țesând în prag de zori



doar din simțire straie pentru cuvinte-nchise

în nuda întrupare a vieții-n efemer; 

veșmânt din simplitate, brodat cu tandre vise

ce-acoperă durerea și-nvăluie-n mister



amarul, nefirescul, cernit-închisa zare, …

miluiește-mă, Doamne, cu

dimineți liniștite,

lasă-mi inspirația neîngrădită

în locul unde îmi 

prepar cafeaua.

aroma ei să dea viață

cuvintelor venite din

apusul de soare

ascuns de ramurile

ce…

ca un joc de puzzle am primit-o în urmă

cu o clipă de o viaţă şi prins în vraja ei,

ca un copil,

în grabă,

aşez piesele una după alta,

cu albastrul sus

şi  

roşul jos şi am găsit (şi) inima. Era în celălalt

capăt de drum al clipei

şi nu ştiu

de are sufletul în ea  

să sufle peste tabloul meu

sau peste mine. Aştept.  

ai plecat de acasă și vântul răscolește perdeaua  verde

ferestrele sunt deschise

le-ai uitat sau poate că liniștea trebuia să intre

sub clătita uitării toate se rotesc ieri-ul devine și mai ieri

se poartă praful în straturi din ce în ce mai groase

pelicula trebuie să astupe toate câte-au fost

viii și-aruncă duhul la granița dintre lumi

când îngerii stau de…

detest iarba halucinantă

care îţi creşte din ochi

privirea aceea persiflantă

iederă siliconată

în jurul căreia se rotesc

nori aselenizaţi

mâinile ca două cratere

pline de lavă

(cu o singură atingere

îmi scutură cenuşa

din plete spre ceafă)

anduranţa ta patetică

eroismul trivial

gura prin care înoată

peşti muţi

cuvinte lichefiate

mai vine iubirea monodeistă

în vizită la tine  camuflată în…

Tu vrei să îmi vorbeşti de fericire,

de nestatornicia stâncilor sub cer,

de nefirescul crez în amăgire,

de puntea-ntre prezent şi efemer.

Eu doar te-ascult şi vreau să fie bine

în tot acest miracol pământesc,

unde se nasc amurguri cristaline

când vulturii-ntre stele se rotesc.

Adorm cum ştii, ţinându-ne de mână

rugându-te în şoaptă să vorbeşti,

eu plec în vis spre altă săptămână

din calendarul sferelor…

Unde-i oare vârsta anilor cei tineri?

Mai răsare lunea într-o zi de vineri?



Nu mai sunt dorințe, aripi să-și găsească-

Oboseala minți-i faptă omenească?



Unde îmi e clipa înălțării pure?

De ce tace cucul dragul de pădure?



Se mai pot întoarce drumuri neplecate?

Pot găsi misterul porții ferecate?



La izvor de sete, cine să m-adape,

Când pândește bruma freamătu-n din cetate?



Sub ferestre stinse, menestrel…

E prea scurt zbuciumul flămând 

și zâmbetul indiferent 

al existenței.

Oamenii dansează în fiecare zi,

fiecare dansul și-l știe

în papuci din hârtie glase

cu diamante ciobite de praf

sau își vând emoții pe doi bani

în colț la librărie.

Între virgulă și asfințit

își plătesc factura la apă

și pleacă în drumul lor.

Se-ntind uneori pe iarbă,

își aduc soarele de…

văd o lume
trezită
prin ochi de nisip

întemnițat
în cavernele
Egiptului de aur
floarea de cactus
m-a înțepat
cu amintirea faraonilor
lăcrimând
în existență Nilul

piramidele
m-au mușcat
de palme
să simt
ce au simțit
sclavii lor

timpul
se oprește
floarea de cactus
se inchide
o cuprind de petale
și pictez Egiptul
în safir