Am sorbit verdele pământului şi
mi-a sărutat gleznele;
în căuşul pietrei
am strâns, cu palmele goale,
stelele, cometele, tot Universul.
Mi-au prelins ochii
în roua fântânilor,
ca degetele unei lacrimi plânse
prin iarba cerului.
Zorii, dincolo de lumină,
i-au răsădit pe funii,
în amurgul norilor...
Când păsările au tăcut,
au crescut alte stele,
alte comete, alte universuri,
iar eu...
m-am rătăcit, Doamne!
Adaugă un comentariu
Vă mulţumesc, doamnă Rodica Constantinescu, pentru lecturarea textului meu şi pentru apreciere!
Complimente,
"Mi-au prelins ochii
in roua fantanilor,
ca degetele unei lacrim planse
prin iarba cerului."
Frumoasa impletire de metafore!
Vă mulţumesc frumos de trecere şi cuvintele dumneavoastră, doamnă Ana Ardeleanu!
Complimente,
o rătăcire întru alfarea frumosului... cu folos...
Încântat, Alexandru, de apreciere făcută! Îţi mulţumesc!
Cu stimă,
Uneori mă mai rătăcesc, Ion! Îţi mulţumesc de popas şi de cuvintele lăsate în pagină!
Consideraţie,
O poezie frumoasă... Felicitări!
Te-ai rătăcit prin alte universuri, nu prin alte altare de zei păgâni...
da Coza
Complimentele mele, doamnă Angelina Nădejde! Vă mulţumesc mult!
Vasilisia,
Mulţumesc mult de trecere şi de cuvintele lăsate în pagină!
Mă bucură popasul tău!
Complimente,
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE