Am fost cuminţi când trebuia să trăim fiecare privire

zile şi nopţi într-o curgere continuă ne-au umplut ulciorul vieţii

cu amestec de ură de îndoială de frumuseţe efemeră

călcam atenţi prin iarba crudă să nu strivim stropii de rouă

singura plăcere rămasă după apusul stelelor

împleteam fulgere cu mâini tremurânde

strângând tunetul în căuşul palmelor

pentru a-l arunca între suferinţă şi dor

ce mult te iubesc

asta repetau buzele mele visele mele gândurile…

viscolul cuvintelor

îmi escaladează dureros

spirala timpanelor din suflet

și curge în valuri de rouă acidă

printre stele străine

cotind armonios la dreapta

la stânga

reunește infinitul…

ochilor străbătuţi de umbrele luminii,

aduc aminte că sufletul a fost odată  

pe acolo. Şi-a legat piciorul cu un elastic

de minte şi a început să zboare cu gândul

de a nu-şi părăsi trupul. I-a plăcut

zborul aripilor intinse,

purtate de vant. A întins (atât de mult) aţa.

Doar

un nod

i-ar opri ruperea

şi

mie

(ne)trăirea.    

Nu pot ajunge singur pe vârful din colină

cărările-s ascunse în iarba des crescută,

privirea mea slăbită de lacrimi fără vină

distinge greu albastrul pe-a zărilor redută.

E prea bătrână clipa în curcubeie prinsă

să-mi poată fi aproape pe drumul neştiut,

de multe ori în iarbă tăcerea nopţii ninsă

adulmecă mireasma în care m-ai pierdut.

Pun zilele de-o parte să-mi poată fi uşor

când ai să-mi ceri apusul la una dintre…

şi lutul se îngraşă

cu nedestăinuirile noastre

epitete apun între pârguri

refluxurile cărnii

ni se amestecă în

sângerările trecerii

înfăşuraţi în ecoul secundei

ce ne-a unit ardorile

peste muriri şi temeiuri

străbatem unda

unei jerfite izbânzi

restul e dans de răstimpuri

hai să uităm împreună

ocolul unui degeaba prea lung

să nu ne mai vindecăm de depărtare

de ziua surâsului tău

să emigrăm în porecle…

bazinul e plin ochi

lăuntrul se împrăștie miriapodic

pereții se dizolvă încet și sigur

ceasornicul ticăie în sens invers

e un soi de liniște croită dintr-un repaos indus

unduirile s-aud cum trec puntea 

măduva gândului răsucește pe degete un timp mort

glăsuiește înmormântarea difuz prin a nu știu câta ureche

jur împrejurul e ușor

mai mult la suprafață își face veacul

rar prinzi câte unul greu și nu știi pe unde să-l mai…

Pe unii îi vezi că scriu cu sânge…

Cu sângele lor, fireşte. Alţii

Utilizează panglica neagră a sorţii

De la maşina de scris.

Efemer şi industrial,

Astăzi se scrie cu pixeli, prin tehnica…

mă îmbrățișez cu gândul soarelui

dar tace

adânc în neliniștea

amurgului din cochilia de sidef

a zâmbetului

constrâns de inepția propriei existențe

și-a privirii restauratoare de vise…

aseară că te dor bucăţile de inimă  

răsfirate în tine, peste tot. N-ai ştiut

că toate erau ale mele, durerea era

a mea. Tu, sufletul, ai zburat din ea.

Când te întorci,

să faci curat,

să le strângi pe toate (în forma lor),

să le pui într-o pungă şi

să le îngropi undeva, la umbra unui vişin şi

lumina ta

să pui. Poate vor (mai) rodi

vreodată. Să ai grijă de tine. Eu.

Aştept.…

Ai închis pleoapele şi m-ai lăsat pradă nedumeririlor

răspunsuri fără sens soseau de pretudindeni

ca un marfar cu vagoanele sparte

jefuite

în gări unde peroanele sunt pe-o singură parte

am căzut din braţele tale pe asfaltul murdar al tăcerii

buzele îmi erau murdare zâmbetul îmi era murdar

cuvintele îmi erau murdare

nu se-ntrezărea nicio ploaie

rupeam câte-o felie de cer senin şi-mi ştergeam

noroiul singurătăţii ascuns în pereţii sufletului

de…

Ne răsucim surâsul şi născocim iertare, 

Amestecăm cuvinte şi rătăcim prin verb, 

Ne doare ruga spusă în cuibul de altare, 

Secundele…

când mă fac mare as vrea

să  plec într-o gutuie și tu deja să locuiești

acolo…

Un căţel şi doi purcei

Umblând slobozi prin ogradă…

există asemenea dimineţi

în care e mai uşor să fii rană

graniţă risipită

gând bătrân într-un cer bătrân

mai mult decât prisosul zilei

zadarul rămâne fără margini

ispăşeşte dogoarea

nedefinirilor noastre

suntem găzduiri ale simţurilor

în dezceţoşarea lor

ne lăsăm îmblânzită tihna

până când prigoana aşteptării

ni se pare anormal de normală

şi-atunci ne vom ciocni pe rând

cu inerţia proprilor pânde…

peste umăr cu privirea şi mă-ntrebam dacă

să-mi pară rău că am plecat înşelându-mi

sufletul cu stropii de ploaie,

de pe faleză

sau

că vreau să mă întorc. Dacă ieşea soarele

şi usca lacrimile? Dar, dacă din ele,

pe razele lui,  

ale soarelui, îmi răsare

şi

creşte

iubirea

într-un câmp de flori?    

jocul de-a baba-oarba pe sufletul gol n-a prins rădăcini

în trupul singurătății

de aceea îmi plimb poemele pe sub podul rupt

sperând că dimineața răsăritul mă va arunca pe malul celălalt

în fond ai plecat cu toate gândurile mănunchi

ca-ntr-o seceră a…

Mai cred acum în vise şi coşmaruri

în tot ce-aruncă zeii de prin cer,

în psihopaţi care se-ntrec la zaruri

pentru iubirea prinsă-ntr-un mister.

Mă las cuprins de farmece murdare

şi plec vâslind pe mari fără furtuni

în expediţii vechi, protocolare

cântând doar imnul falşilor nebuni.

Voi presăra în noaptea ce mă poartă

păreri de rău că nu ne-am regăsit,

în trupul unei clipe fără soartă

ce-n veşnicii albastre-a fost…

Agonic e lutul şi zarea-i ruină,

Coloane de ceţuri ascunde în ape,

Cuvinte-n oglindă, în visuri s-adape...

Doar vântul mareei respiră-n surdină.

Agonic e lutul şi picură-n soare,

Tristeţea se-ncuibă potcoavă-n genune,

Tăcerile-i stinse - cândva goliciune -

Se umplu deşertic de clipa ce doare.

Aşteaptă în suduri pe coame încinse

O noapte ce plânge... la capăt e Poarta;

Coboară din boltă şi moartea şi…