Câteodată, sparg viața în dinți,

ca pe o nucă, tare și amară,

până ajung la miez.

De acolo încep alegerile,

totul se colorează și dansează

într-un stroboscop permanent.

Vreau să cobor, nu pot

decât cu misiunea încheiată.

Nu mă aflu între îngeri și arhangheli,

nu cobor din mers, nici de frică,

și, mai ales, nu cobor fără bagaje.

Linia orizontului îmi e azimut și fac salturi

pe o scară al cărei…

Mă las legănată pe-o luntre ciobită

Nu am nici vâsle în largul ocean,

Singură, chiar și tristețea-i fugită

Și-mi pare adâncul tot mai viclean.

Măsor latul bălții, nu văd nici zarea

Frica mă prinde, pe scenă am trac

Caut în minte, găsesc doar uitarea,

Deși-s robul vieții, nu pot să tac

M-arunc în noianul de apă sărată

Și înot ca un crab fugărit de dragoni,

Mai cuget cu ochiul din frunte, o…

Se așază zorii, ce vor vrea s-aducă,

teama mea de Sine sau de viitor ?

Privesc cu tristețe la steaua caducă

și-ți cer ție, Doamne, să-i fiu curator.

Da, sunt curatorul faptelor de mâine,

cu șapca pe-o parte și zâmbet destins

singur manevrez  cuptorul de pâine,

știind că nicicând nu pot fi  învins.

Zorii iar mă ceartă că nu sunt om matur

și nu vad în juru-mi, tot se prăbușește, 

cu gândul…

Renașterea este o pagină grea de viață.

Este vârful pe care  să-l accezi

în momentele de restriște,

atunci când auzi toaca celestă 

a veșniciei liniștitoare,

cu semnificații ce ți se deschid în față,

uriașă geodă de ametist.

Dar nu, tu nu vrei încă, veșnicia,

tu vrei tumultul, zgomotul ideilor,

planuri de întins pe colile viitorului,

tu vrei impresii virgine,

munți de alabastru de urcat,

de care, doar…

Am coborât în centrul Pământului

să-mi caut steaua, steaua care m-a părăsit.

Mă transform într-un ghem de relații

neîncepute, nedigerate, neterminate

Poate pentru că viteza cu care respir întrece

furia vântului de Miază-zi și chiar

 a avatarului din Calidochia,

calare pe un inorog înaripat.

Te uiți la mine ?

Privește adânc, vei scoate toate poveștile antice

din vremuri demult uitate și

 mă  vei…

Momentele când Timpul tău se oprește,

nu te lasă nici să respiri, nu te bagă 

în seamă, chiar îți interzice să gândești,

ei bine, momentele acelea au devenit

tot mai frecvente pentru mine.

Mă împing într-o acoladă a vieții

și mă obligă să-mi fac epilogul,

să-l compun, să-l scriu și să-l postez

în marea mea arhivă de amintiri.

Dar nu ai câștigat războiul, Timp hulpav,

de-abia ți-am cedat o biată bătălie.

Mă…