Aşteptăm undeva

[Mihai Katin]

 

Aşteptăm undeva

La marginea lumii interioare

Cu speranţa celui ce vrea ca marea

Să nu mai arunce la ţărm

Amfore în care

Ne-am închis tăcerile când de frică

Desenam pe pereţi

Umbra zilelor,

Aşteptăm

Pe ultima piatră a ţărmului

Semnul că undeva

Nu mai este moartea aceea gregară,

Nu se mai plânge în grotele urbane

Şi valul ce ne măsoară apusul

Nu ne şopteşte cât de frumos

Este adâncul albastru

Ce ridică uneori epava

Primei corăbii cu care

Navigam spre orientul ascet al iubirii,

Aşteptăm risipiţi

Ca nişte flamuri ce tremură simţind

Aripa îngerului nocturn

Deschizând poarta Raiului de Lună,

Noi nu urcăm,

Nu coborâm,

Aşteptăm...

Suntem moaii

Ce cred în izbăvirea de dincolo de orizont,

Suntem moaii împietriţi la cunoaşterea răului ce surpă

Temelii de stele

Și usucă ramul

Pe care flori inocente se deschid când încă

În jur câmpiile ard

Să nu se cunoască

Urmele istoriei atât de avide de sânge,

Cine plânge în aşteptare?

Cine ştie cât doare

Necesară izbăvire din cunoaştere?...

Doar aşteptăm...

Atât ne rămâne între azi şi-acel mâine

Spre care ochii caută cu teama speranţei silabisind

Între a fi şi a fost...

 

 

 

 

 

[Ada Nemescu]

Ajung cu întârziere, dar găsesc un poem de o profunzime mistuitoare.

" Temelii de stele" să ocrotim, și ramuri, ființa, cu BINELE floare la rever.

cu stimă, aDa

[Chris]

Un text frumos, profund, mi-a placut mult finalul! 

[Vasilisia Lazăr]

Un poem de o gravitate metafizică, unde timpul, așteptarea și credința se amestecă într-o meditație solemnă despre condiția umană. Versurile curg ca un psalm modern, cu imagini puternice („moaii împietriți”, „Raiul de Lună”, „grotele urbane”) și un ton profetic, dar reținut. Poetul pare suspendat între viață și moarte, între dorința de sens și resemnarea cosmică. Un text dens, filozofic, de o frumusețe austeră — o rugă mută în fața neantului. Felicitări!

[C.Titi Nechita]

Se pare că viața este mereu o căutare și o așteptare ,,între a fi și a fost", o clipă din imensitatea universului!

[Grig Salvan]

Tensionată și dramatică așteptare. Viața e o mereu așteptare a ceva visat, dorit, sperat, căutat, dar poate niciodată găsit, împlinit. Un poem bogat în sugestii pentru meditație.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

În jur câmpiile ard

„Să nu se cunoască

Urmele istoriei atât de avide de sânge,

Cine plânge în aşteptare?

Cine ştie cât doare” un adevăr crunt, care doare.

[Costel Zăgan]

     Aștăptări doldora de lirism și suferință. 

[Monica Pester]

Nu am cuvinte să spun cât de mult înțeleg astfel de așteptări.

Prețuire multă, Mihai Katin, 

Gândurile  astea sunt încă dureroase...