aș plăti timpul 
să nu mai stea azi pe la mine 
are mâinile murdare de melancolie
am inhalat tristețea
nu iese decât cu somn
dar nu mai am vise 
dorm cu ochii deschiși 
bântuită de realitate

mai am
câteva firmituri de viață
minutele sunt comori
secvențe din trecutul meu 
se derulează pe tavan
cu viteza luminii
e doar toamnă
m-am împrumutat
de un anotimp
pentru jocuri de noroc

cerșesc timp
dar Dumnezeu
nu mai are mărunțis

ninge cu flori albe de mai 

valsăm

notele de pian sunt tot mai surde 

luna pictează umbrele noastre

cioburi de stele

odihnesc în dantela 

ce-mi acoperă trupul

mă îmbât cu sărutul tău

mă privești ca și când ar fi ultima dată

mai rămâi încă o noapte 

scrie-mi versuri pe trupul ce tremură în unde

azi nu mi-am privit chipul
în resturile de oglindă

nu vreau să văd cuiburile corbilor
în ochii mei
nu vreau să știu 
câte frunze putrezite 
îmi acoperă șanțurile
de pe frunte
nu vreau să observ
urmele de otravă
ce mi-au ars buzele
azi nu am vrut 
să mă privesc 
în oglinda de mâine

amintirile 
pătrund pe sub scoarța prezentului
în venele oxigenate
cu iubire
îmi tulbură toată circulația 
inima abia își mai târăște visele acum încărunțite
trupul injectat cu substanță străină
se odihneaște pe cearșeafurile trecutului
crezând că dacă vor rămâne șifonate
amintirile vor sângera până la moarte

Sunt dimineți

în care încerci să-ți amintești o rugăciune

cuvinte neînțelese ți-se dezlipesc de pe buze 

porți bolovanii păcatelor

pe umerii sufletului

ai deschide capacul sicriului

pentru gândurile 

ce-ți biciuiesc conștiința

sunt dimineți 
în care ai vrea să fii tu Dumnezeu 
să te poți ierta

Am îmbrăcat haine cu parfum de cuvinte 
îmi era frig 
nimeni nu-mi asculta gândurile
doream să povestesc cu cineva 
la un pahar de vise
toate cafenelele au afiș 
,,nu servim fericire poeților"
m-am întors între coperțile artiștilor
să mă îmbăt cu versuri alese

e atât de gol

și cerul lipsește

nu am cu cine să-mi împart timpul

de când ai plecat nu simt frigul nici căldura

nu e nici zi nici noapte

doar un crepuscul continuu

secundele au înghețat

am îmbrăcat rochia neagră

mă simt îngropată în libertate

dar fără timp

fără…

îmi odihnesc
privirea pe cana de cafea 
pe scaunul unde obișnuiam 
să-mi las gândurile

se așezase cineva
la acea oră 
literele lipseau

din agendă

mi-am surprins 
chipul în oglindă
și am recunoscut musafirul
ce se odihnește 
pe banca din privire

culege-mi vocalele și adăpostește-le în inimă
sărută-mă să mă transform în idilă 
ia-mi literele  în palmă
să te urmez pe linia vieții
rostește-mă în fiecare zi

sunt poezia ta 
și dacă n-aș fi
aș rămâne doar un simplu cuvânt
iar tu fără rugăciune 

iubitule
sunt cea mai frumoasă poezie 
port rochie din vise dantelate 
metaforele le-am așezat în părul desprins 
ca pe-o coroniță din flori de primăvară
mărgelele din epitete cromatice 
strălucesc când le citești
catrenele albe le-am machiat cu zâmbete

iubitule
sunt cea mai frumoasă poezie 
de când m-ai sărutat 

aud cântecul corbilor

tot mai aproape 

nu îi pot deosebi 

de întunericul ce mă înconjoară 

vor ciuguli din visele mele

până nu vor mai putea zbura 

vor rămâne aici

mă vor proteja 

până îmi va înmuguri lumina

pe degete 

să descifrez harta din palmă

m-am rătăcit în drumul către tine 

iar…