Se-aude clipa-n turnul tău,

Străjerii s-au culcat de mult;

Doar marea cântă-n trist ecou

Cu glas pierdut și regăsit,

Un cântec vechi, un cântec scut.



Frunzișul a-nverzit în sec

Și poarta dinspre tine-i șoaptă,

Pe rând tăcerile se-ntrec

Să-și arcuiască mâna dreaptă

Spre rătăcirea-ți înțeleaptă.



Între cărări crescut-au stânci

E loc destul pentru uimire,…

Hoinărești peste ogoare, strigi cu patimă la porți

Că ți-ai fi pierdut cărarea și-a căzut pradă la hoți;

Treci de pe un rug pe altul. După tine vin și eu.

Nu mă vezi că-s îmbrăcată cu veșminte de ateu?!



Te zăresc flămând pe creste. Câtă secetă-ai cosit!

Mi-am umplut cu tine brațul și-amândoi am pribegit.

Am avut grijă să curăț ierburile dinspre nord,

Habar n-ai că sunt fantoma ce te-așteaptă-n primul rod.



Câteodată plimbi pădurea prin…

Gerul stă de veghe-n amintiri de drum,

Noaptea se gătește-n fracul de iubire,

Trec grăbite clipe despletite-n scrum,

Prin copaci de vreme înspre nemurire.

Lacrima se șterge cu valuri de sare,

Pe cărări de creste pașii tăi răsar,

Eu sunt stea de suflet, tu din calendare,

În palton de iarnă, îmi dai luna-n dar.

Fântâni de rugină se rotesc în voci,

Infinitu-i soare pe eşarfa serii,

Conuri de lumină…

mai stai

să aprind toate stelele

peste iarnă

să alint copacul ce-am fost

deasupra râpei

pe inima căruia s-au scris

poeme de dragoste pentru păsări



iubitule

sunt orbul cu vioara de zăpadă

hoinăresc prin troiene

răsfățate

număr copacii morți din dragoste



așteaptă

te strig pseudonim de liniște

sens creionat sub tălpile

fără identitate

prins…

Am pornit s-ajung la tine însă nu știu unde ești,

Mă-nsoțesc ninsori albastre îngropate în povești;

S-ar putea să trec oceane, poate vârfuri uimitoare,

Știi? Eu sunt soldatul care nu se teme de ninsoare!

Mi-am luat hrană pentr-o iarnă. Oare este prea puțin?

Și mai am ceva în suflet: un noian din ger și vin.

Îl voi transforma în torță, pentru noi în noi să ardă,

Nu îmi pasă dacă lupii lasă urme pe zăpadă!

Tu să-mi faci…

te-ai întrebat dacă am putut stăpâni  forfota de umbre

care-mi cereau autograf

și-mi spuneau să încep prima carte cu linii paralele

dacă mai am din parfumul acela de mai

în care-mi amanetaseși primul sărut

(pentru atunci când vom evada pe o pânză de păianjen)

suntem în satul cu o singură casă

peste dealuri se întrec plecările ca niște crezuri șchioape

nu-mi amintesc de unde am moștenit acest pământ

în care dorm…

of Doamne plutonul acesta de execuție s-a oprit tocmai în fața mea

poate analizează perimetrul în care au ars flamurile zdrențuite

și pun la cale un atac asupra celor care nu mor însetați

oi fi împrumutat cândva umbra vreunui prizonier

parcă simt pe umeri o voce căzută din ștreang

mi-e teamă

s-a pornit vântul să numere gândurile din rândul întâi

prea se uită la mine toți de parcă ar vrea să-mi smulgă inima

și s-o învețe să mintă că n-a cucerit niciun…

lasă holdele acelea arămii și vino să ne amăgim

din același ram

unde fructele nu s-au pârguit niciodată

e singurul care oferă aromă îndrăgostiților

de lângă vii de peste râuri din ochii privighetorilor

descântecele trec șirag de la mine la tine

ne-au cotropit



noaptea își descheie cămașa îi simți respirația

ți-e dor de conturul foșnetului mov

prinzi stelele și mi le arunci pe piept

să ardă

știu ai făcut un foc cât Carpații ăștia de…

Am să brodez cuvinte pe-un evantai de flori,

Să-ți fie amuletă cu rime în culori

Când marea te adapă cu cel mai tandru val

Și ploile vrăjite se-apropie de mal…

Dă drumul la luceferi s-alunece agale,

Astăzi pianul cântă pe notele regale,

Din când în când se-nclină și caută cu foc

Un albatros sihastru cu aripi de noroc

Să ți-l așeze-n palme, ca flacăra să ducă

Poveștile-nrămate în zori și-n vârf de…

Cine a ascuns condorii într-un joc de zbor uscat

Și-a topit o simfonie în pastel întunecat?

Cine-a răsucit izvorul cu ferestrele în stâncă

Și-a stins dor cu dor ce doare într-o lacrimă adâncă?



Cine-a rupt în două luna, tainică şi mult prea dragă

Ce mi-o dăruiai întruna pe-un covor de noapte-ntreagă?

Aveam râuri de candoare şi cetate de lumină

Când pe ţărmul cu apusuri se servea ultima cină.



Pe poteci cu storuri…

A mai rămas un foc la poartă

Și-un iarmaroc cu ușa spartă,

E mult, puțin, cine mai știe?

Deșertul ăsta-i de hârtie.



A stat la umbră veri la rând,

L-am ascultat în zori cântând,

Acum, cu glasul răgușit,

Se pare că a adormit



La pieptul meu. Îl simt izvor,

Din când în când, fulg de cocor

Refugiat dintre amiezi

(Are miros de mere verzi).



I-am presărat iarbă cosită

Din sare-verde împletită…

Şi dacă singură-am urcat

Pe muntele de sare,

Aveam un crez de căutat

Cu umbra-n depărtare.



Din vis curgea râu absolut

Şi parcă era seară

Sculptată într-un cântec mut

Cu suflet de vioară.



Pe gândul dinspre răsărit,

Un călător sihastru

Picta un cântec de argint

Cu iz de dans albastru.



Avea veşmânt de dor uscat

În alb de lăcrămioare;

De ce-ai…

fereastra mea e oarbă

de ea se zdrobesc păsările când fac repetiții pe inimă

o gamă se scrie alta se șterge

cărturarul acestor vremuri ne-a încurcat călătoria

vorbește despre copaci suspendați

despre brățările mele pierdute

între doi versanți

(oare la câte grade se scrie istoria? )



tulpina de azi admite numai un singur fulger

ca un blazon pe o manșetă

încă mai tremură peste dealuri lumina prin care am cinat

o dată la o…

ți-ai strâns ecoul într-un joc de rubin și-l programezi

să se întoarcă într-o senzație îndrăzneață

nu știu de ce tot inversează cuvintele

poate se tocmește cu pelerinul acela fără vârstă

să-i vândă pe datorie meșteșugul vreascurilor de lut

te-ai deghizat atât de bine încât nici ecoul ăsta de crezi că-i fidel

nu te mai recunoaște

olarule

te trezești în grota zorilor

amanetezi hainele de ieri și le treci prin…

Și cine dragostea să mai împartă

Când suntem călători pe-o liră spartă?

...............

Ne-am cocoțat pe stâncile cu soț

Și-am strâns în inimi florile-de-colț,

(Un zvon ca un ecou de curcubeu

Care cernea din dorul meu ateu).

Tu mă țineai de mână ca și cum

Îmi dăruiseși primul rol de scrum

Și te temeai să nu încerc să-l joc

În luminișuri fără de noroc.

Un cer sălbatic îmblânzea decorul

(De…

dacă am îmbrăca aceeași pelerină

oare s-ar strădui să acopere toate oceanele pe vreme de furtună

ar mângâia glezna pământului în același ton cu noi

cu flacăra ar…

de ce-aș mai apropia orizontul

atâta timp cât antrenorii de zmeie sunt în grevă

joacă șotron

într-o fereastră potcovită…