Cine sunt?...cine sunt?...

Mă întreabă sângele care înroşeşte acum nisipul

De sub mine.

Fluviul sunt?

Sau doar un amalgam de globule în alb şi roşu

Care îşi fac de cap în laptele plasmei

Cine sunt ?...

Scrâşneşte piatra adunată în rinichi

Tânjind să devină meteoritul care va stinge lumina

Pământului.

Acolo în culcuşul ei caut în zadar urma zeului

-cine mai crede azi în zei ?-

Nici poeţii…

Cine sunt ?...

Te întreb…

E mult prea cald, iubito,-n primăvară

de parcă inimile noastre-au luat foc,

prin serile cu murmur de chitară

şi stele ce răsar din loc în loc.

Vântul aduce-o boare liniştită

din depărtări luată cu-mprumut,

când noi privim o pasăre grăbită

spre cerul unde zborul şi-a pierdut.

E primăvară-n ridul de pe frunte

prin noi îşi ţese iarba rădăcini,

copii frumoşi cu tâmplele cărunte

ne căutăm miresme prin…

femeia de dincolo de mine

gleznele dorințelor cosmice…

RĂSCRUCILE  TAINEI

în respirări scurte

drumul

filigranează victorii în cărămizile veacului

urzeala eşecului

se-agaţă în colţul buzelor mele şi trage…

vedeam în vis…

vedeam în vis cum mama mea la moartea mea cum mă jelea

ieșise din mormântul ei și lumânarea  mi-aprindea,

 mă legăna, mă alinta și mă jelea și mă plângea,

băiatul meu unde te duci, acolo nu e lumea ta,

îmi băga bani în buzunar să dau la vamă când voi trece,…

A trecut o clipă

peste orele goale

încărcate de gânduri,

lipsite de umbre şi lumină

cu privirea umedă

şi fruntea plecată.

Când viaţa

curgea în jurul lui

era prizonier, trăia

într-o lume fantomatică.

Cu apa

gâlgâind

surdă în urechi

avea senzaţia

unui fel

de siluire figurată.

Se pierdea de bunăvoie

între lucruri mărunte.

Cu o lene vizibilă începuse

să citească timpul...

doar ţie îţi datorez niarne*

că am rămas aceeaşi

tu ai sărit  să mă scoţi din iadul acesta

chiar dacă totul nu este decât o nesfârşită durere

fiecare

avem o singură viaţă

nimic la schimb

în afara acestui cosmos cu depărtările lui

 …

nu am timp dar timp mă are

nu am timp de timpul bârfei…

SPRE CEL CE E ŞI NU SE ŞTIE

dezgroapă

comete pline de vise

înnoadă în fundă meridiane virgine

striază dimensiune azur

atingerea lumii de nordul inimii picură haruri

falange translucide în si bemol vibrează…

Şeherezada-şi deapănă povestea…

În noaptea părului,

gâtul alb

luceşte stins…

la uşă

călăul e treaz...

Şah Riar ascultă…

fără răgaz, Şeherezada

din carne toarce firul…

ape clare

suie din adânc…

cactuşii,

floarea îşi deschid…

Printre odoare, perne,

covoare zburătoare

se nasc poveşti, înlănţuite

precum mărgăritarele pe…

Nu-l apăsa golul din jur.

Îşi pierdea suflul

în gândurile vagi

şi nu ştia

ce cuvinte

aveau să fie spuse

când totul era înfundat,

fad.

Devenise aproape insensibil

la obişnuinţă.

…………………………….

Ploaia se scurgea

într-o felie de zi...

Cu figura

lipsită de expresie

într-o lume incoerentă,

auzise

respiraţia regulată

a minutelor

ce parcă

îşi încetiniseră

curgerea.

Începuse

să îl învăluie

neliniştea

în universul nemişcat

unde,

lipsit de contact,

îşi umplea timpul

când mintea

îi era limpede.

Un freamăt de viaţă

pătrunsese.

niarne* astăzi viaţa

mi-a făcut un semn cu inima

strângându-mǎ-n jurul ei

ca  pe-un inel

încredinţâdu-mi bǎtǎile unui singur strigǎt

astăzi mi-am ȋncetinit puțin mersul

ciudata părere de rău

se apleca la urechea mea

rostindu-mi vorbe de dragoste…

Zâmbetul tău trist

E ca o pasăre blândă,…

PARABOLA RESPIRĂRII

ritualul cetăţii

umărul impregnează de sacru

atingerile de lucruri

decojeşte-mă din cămaşa ploii

cobiliţa de ceruri  e plină

saturată de vulturi…

Între

cuvinte obişnuite

pătrunsese

cu paşi şovăitori,

un sunet înfundat

ce amintea

de privirea rece

a imaginilor

sosite din vis,

alungând

gânduri neprecizate,

încă…

Pentru o clipă

cu ochii ieşiţi din orbite

într-o privire fixă

cu trăsăturile împietrite,

respira zgomotos.

Cu faţa învăluită

într-o senzaţie ciudată,

se simţea golit.

Nu cunoscuse singurătatea...

poetul și primăvara

când vine primăvara,

odată cu florile,

înfloresc  poemele,

li se face zară miedul

pe unde trece poetul,

cu ochii lui de baladă

face jariștea livadă

și din iad face iar rai…

A căzut o floare de măr în noroiul din drum

un fluture a vrut s-o ridice

dar aripile ude nu au dat glas zborului

ploua în primăvara albă şi vântul

biciuia lacrimile unei statui

se făcuse târziu printre nori, fulgera

o umbră necunoscută stătea între mine

floarea de măr şi fluture

respiram cu greu neprevăzutul,

iubeam statuia, iubeam noroiul, iubeam umbra

nu ştiam ce să fac, eram atât de singur prin

atâtea cuvinte, noroiul, fluturele

şi…